În anii de după revoluție, pentru practicienii promovării sănătății Ziua Națională a României a coincis cu Ziua Mondială de Luptă împotriva SIDA. Inconfortabilă coincidență, aș zice. Dincolo de acest sentiment stingheritor peste care, la rigoare, se poate trece ușor, activitățile de prin școli, în afara celor care îi vizează pe adulți, au constat, din cât am observat (atât din presă, cât și din mărturisirile colegilor din țară) în explicarea pentru elevi a unor chestiuni care țin foarte mult de sexualitate. Nimic neobișnuit, totuși. În fond, educația pentru sănătatea sexuală trebuie să fie un subiect important, cu condiția minimă a abordării diferențiate în funcție de vârstă și a contextualizării în raport cu o serie de valori moral-etice la care ar trebui, toți, să ne raportăm. Problema care mi s-a părut însă întotdeauna greu de administrat, emoțional și ca tip de comunicare cu copiii, a fost aspectul de intruziune al acestui gen de activitate la clasă, intruziune a noastră, a celor care facem promovarea sănătății, într-o lume, a copiilor și a adolescenților, căreia până în urmă cu câteva minute nici nu îi păsa de... HIV și de SIDA. Am avut întotdeauna senzația că tulburăm "aiurea" liniștea unor copii vorbindu-le despre un virus mortal cu care majoritatea covârșitoare este puțin probabil, firește, că vor avea de a face în această viață. Și totuși, trebuie să le spui acestor copii că există acest pericol. Cum să o faci însă fără să ai tot timpul senzația unei inadecvări? Firește că depinde de personalitatea și profesionalismul celui/celei care coordonează activitatea ca lucrurile să nu degenereze, cum se întâmplă mai mereu când este vorba de astfel de subiecte, să nu degenereze, vreau să spun, în momente penibile și nu de puține ori chiar la granița cu abuzul emoțional. Nu am intrat niciodată în amănunte în această chestiune, la clasă, așa cum nu am făcut-o nici în legătură cu subiectul drogurilor. Sunt convins că este de preferat trecerea în revistă doar a căilor de transmitere a acestui virus și de insistat mai mult pe adoptarea unui comportament responsabil, pe recomandarea abstinenței sexuale în perioada școlii și chiar până la căsătorie și pe informarea asupra riscurilor începerii vieții sexuale în această perioadă și asupra mijloacelor de protecție. Și toate acestea nu înainte de a le vorbi despre valori, despre alegerea prietenilor, despre prietenie, dragoste, căsătorie, familie, despre pericolele din mass-media, despre manipulările și violența ei. Tot așa și în cazul drogurilor... Nu trebuie să fluturi cu nonșalanță (și cam iresponsabil, să recunoaștem) la aceste activităţi cu copii şi adolescenţi denumiri și structuri chimice ale drogurilor, ci să le vorbești despre pericolul anturajelor cu tendințe deviante, despre capacitatea de a-ți alege prietenii și de a-ți urma valorile, despre comunicarea cu părinții, despre cititul cărților, stilul de viață sănătos etc.. Nu vorbești la clasă despre SIDA cu aerul cel mai firesc din lume, cu aerul că este subiectul cel mai natural despre care oamenii discută pe toate drumurile și în toate împrejurările și pe care ei tocmai îl așteptau, pentru că e ca și cum ai trânti un bolovan în balta în care niște copii pescuiesc cu undițele în liniștea cea mai desăvârșită a vârstei.
