miercuri, 29 octombrie 2008



Odată cu toamna, încerc să mă apropii din nou de şcoli, încerc să am orele de promovare a sănătăţii pe care le consider foarte necesare. Ieri, mai întâi la Colegiul Rareş, la o clasă de a noua, vorbesc despre stilul de viaţă sănătos. Prefer să le ofer elevilor mai întâi informaţii, să le spun mesajele pe care le am de spus, să le vorbesc aproximativ 40 de minute şi să las abia la urmă un timp pentru discuţii şi întrebări, pentru că dat fiind că astfel de întâlniri cu ei sunt rare, devine foarte important să folosesc timpul pentru a aminti măcar toate temele secundare care ţin de stilul de viaţă sănătos. Dialogul este necesar, fireşte, dar el trebuie instituit când timpul este îngăduitor. Luat cu discuţia, am uitat să fac poza. La Bibliotecă însă, la filiala din Mărăţei nu am uitat. Elevii, aproape două clase de a noua, au fost la fel de cuminţi şi de cooperanţi cum au fost cei de la Rareş. Lor le-am vorbit despre Duiliu Zamfirescu (maine se împlinesc 150 de ani de la naşterea scriitorului), dar jumătate de oră le-am spus cum am putut eu mai bine ce pierd dacă nu citesc şi ce câştigă dacă citesc. Se uitau la mine cu ochii mari când le spuneam că succesul nu se măsoară întotdeauna în bani şi popularitate, că împlinirea personală, ca om pur şi simplu şi ca om educat şi cult, este de nepreţuit, este o avere.



marți, 21 octombrie 2008

Articolul de mai jos, pe care l-am scris în vară, a apărut în numărul 4 (127) din octombrie 2008 al revistei Nursing. Îl postez şi aici.

Copiii, victime ale expunerii la pornografie

Există situaţii numeroase în care copiii încearcă să vizualizeze materiale pornografice. Televiziunea, presa scrisă şi internetul răspândesc, în cantitate delog neglijabilă, astfel de materiale, ceea ce îi determină pe specialiştii din domeniul sănătăţii să încadreze pornografia între problemele de sănătate publică globale. Astăzi accesul la Internet este foarte facil, pentru că numărul familiilor care au un computer conectat este din ce în ce mai mare.
De aceea, nu trebuie să considerăm ceva excepţional dacă un copil este găsit în faţa unor site-uri pornografice sau răsfoind o revistă de acest gen. Cum bine se ştie, curiozitatea omenească este perfect naturală, normală, iar curiozitatea copiilor – a căror minte este în plin proces de descoperire a lumii - este şi mai explicabilă.
Reacţia părinţilor în faţa unor astfel de situaţii în care îi găsesc la un moment dat pe copii ar trebui să fie foarte echilibrată, înţeleaptă, lipsită de impulsivitate. Ei ar trebui să încerce să înţeleagă ce anume îi determină pe copii să caute astfel de site-uri, ce anume aşteaptă ei să găsească pe ele şi – pe această bază – să iniţieze o serie de discuţii care, pe de o parte, să-i lămurească pe copii, cât de cât, asupra fenomenului, iar pe de altă parte să le ofere dovada confortabilă că părinţilor lor le pasă de tot ceea ce se întâmplă cu ei. Nu este în nici un caz recomandabil să fie pedepsiţi sau să li se interzică accesul la computer.
Practic, ceea ce determină şi justifică îngrijorarea este faptul că impactul vizionării unor imagini şi secvenţe pornografice – pentru toţi copiii şi adolescenţii, dar în special pentru copiii de vârstă mică - poate fi traumatizant.
De fapt, tocmai efectele adverse ale pornografiei asupra societăţii în general fac din această problemă una de sănătate publică. Numeroase studii arată că pornografia poate afecta serios capacităţile mentale, emoţionale şi de relaţionare ale persoanei care o « consumă ». Concret, s-a constatat că expunerea la pornografie pune « consumatorul » în situaţia de a dezvolta mai uşor tendinţe sexuale deviante, de a provoca ofense de natură sexuală sau chiar de a comite viol, de a întâmpina dificultăţi în propriile relaţii sexuale, de a accepta şi susţine mitul vinovăţiei victimei în cazul unui viol (« Ea o merita, din cauza felului provocator în care se îmbracă şi dansează... »).
Între alte posibile efecte adverse ale pornografiei, atât asupra consumatorilor cât şi asupra celorlalţi, pot fi enumerate: în cazul tuturor consumatorilor - dependenţa; în cazul femeilor - riscurile de a fi privite într-o perspectivă excesiv sexuală, de a fi violate, de a fi categorisite discriminatoriu şi numai în perspectiva rolului tradiţional de « supusă a bărbatului » şi de a experimenta sexul fără implicare emoţională; iar în cazul copiilor - riscurile de a deveni obiecte ale interesului sexual al adulţilor şi – uneori – al altor copii, de a deveni victime ale fanteziilor sexuale, precum şi de a avea parte, pe filiera acestei surse de informare, de un tip de educaţie sexuală care crează în viitor atitudini nerealiste şi dăunătoare în legătură cu sexualitatea şi relaţiile dintre oameni sau chiar de a comite infracţiuni de natură sexuală.
Copiii sunt, aşadar, cele mai uşoare victime. Nesupravegheaţi, adesea lăsaţi singuri acasă, lipsiţi de comunicare, ei intră în plasa tentaţiilor oferite generos de televizor şi Internet. De aceea, un control discret şi eficient al modului în care aceştia utilizează Internetul, al orelor de culcare, al emisiunilor tv vizionate, este foarte bun. În primul rând, trebuie înţeleasă nevoia copilului de a vedea « acele lucruri », iar gestul lui nu trebuie tratat ca un act de indisciplină. Ei trăiesc azi într-o lume plină de tentaţii şi pericole provenind din realitate sau din media. Prietenii şi colegii lor de joacă discută dezinvolt adesea despre subiecte pe care adulţii se jenează să le abordeze. Lumea lor este mai lipsită de inhibiţii decât a fost aceea a generaţiei celor născuţi prin anii şaizeci-şaptezeci sau mai devreme. Presa şi televiziunea de azi sunt excesiv de libertine şi rareori au în vedere - între criteriile de selecţie a temelor şi a modului în care acestea sunt tratate – criteriile morale. Din păcate, banul îşi spune cuvântul şi aici.
Acestea sunt argumente în plus în favoarea ideii că discuţia cu copiii este infinit preferabilă oricărei atitudini coercitive. Oricât ar părea de greu de iniţiat, discuţia – onestă şi deschisă, având la bază o informare corectă şi o adecvare la vîrsta copiilor – trebuie să aibă loc. Când copii sunt admonestaţi, este puţin probabil ca ei să revină la părinţi pentru a cere ajutor şi sfat în situaţia în care li se întâmplă - de exemplu - să intre accidental pe site-uri pornografice sau să fie invitaţi « pe chat » de persoane necunoascute să intre în discuţii cu conţinut sexual.
Comunicarea permanentă a părinţilor cu proprii copii este cheia şi în această problemă de sănătate şi educaţie, dar cred că societatea întreagă – prin instituţiile ei - ar trebui să facă mai mult în această direcţie.

joi, 11 septembrie 2008

Există, cred, în zilele noastre un fel de deficienţă a comunicării şi chiar un deficit de comunicare. Vorbim împreună şi ne înţelegem aparte, cum se spune în popor. După volumul "Promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate", apărut în 2006 la Public H Press, funcţiile comunicării sunt următoarele:
a) informare: a da şi a primi informaţii;
b) socială: pentru formarea şi menţinerea relaţiilor;
c) persuasivă: a convinge oamenii să acţioneze într-un anumit fel;
d) instrumentală: a realiza un anume obiectiv;
e) îndeplinirea rolului: a acţiona într-un mod predictibil;
f) a reduce anxietatea: a rezolva probleme şi a reduce îngrijorarea;
g) emoţională: a fi prietenos.
Iată şi regulile comunicării după acelaşi volum:
a) Fii un bun ascultător!
b) Ajută oamenii să vorbească!
c) Pune întrebări şi caută să obţii feed-back-ul!
d) Crează un mediu şi relaţii permisive!
e) Depăşeşte-ţi propriile bariere de limbaj!
Mă gândesc că toate aceste puncte simple subliniate ar trebuie să le avem toţi în vedere dacă dorim să comunicăm, dar în mod special ar trebui luate în considerare de dascăli şi de managerii de orice nivel.

miercuri, 27 august 2008

Emisiunea a trecut cum a trecut, repede, aşa cum trece timpul când oamenii discută, dar mai mult mi-a luat documentarea şi sintetizarea materialului în aşa fel încât mesajul să cuprindă lucrurile importante despre "Stresul la serviciu şi sănătatea", ore întregi de lectură a unor articole (în română şi în engleză), grija ca totul să fie cum trebuie. Am lămurit la început chestiunile legate de definiţie (cu trimitere la pionieratului lui Hans Selye) şi am subliniat existenţa celor două forme de stres, eustres şi distres, apoi am arătat - comparativ - care sunt caracteristicile unui loc de muncă bun şi ale unui loc de muncă rău, după Garett Coan, subliniind rolul esenţial al managerului în crearea atmosferei la serviciu şi care sunt calităţile principale ale unui manager/şef bun. Mai departe, am trecut în revistă simptomele stresului, cu trimitere în special la medicina muncii şi psihologia muncii. Cât priveşte cauzele stresului, a fost necesar să le împart, pentru telespectatori, în cele trei categorii: factori de mediu (din mediul fizic şi din mediul psiho-social), sarcina de muncă şi factorul uman. La capitolul "managementul stresului", am vorbit un pic despre soluţiile de prevenire sau de diminuare a stresului, atât la nivel individual (gestionarea timpului, exerciţiile fizice, tehnici de relaxare, creşterea reţelei de suport social etc.), cât şi la nivel organizaţional (selecţia corespunzătoare a personalului, implicarea angajaţilor în stabilirea de obiective, îmbunătăţirea comunicării în organizaţie, iniţierea unor programe de sănătate etc.). Grija mea în cazul acestor emisiuni este să aleg teme importante, legate de realitatea pe care o trăiesc oamenii, şi să ofer cât de multe informaţii esenţiale posibil. Nu ştiu cât îmi reuşeşte, dar ştiu că măcar încerc...



Iar întrebările Talidei Cozma - întotdeauna la obiect şi realiste - au adăugat, cred, ca de fiecare dată, un plus de accesibilitate ideilor promovate în emisiune. Chiar vreau să remarc şi să apreciez (public, fireşte) interesul profesionist pentru teme cu adevărat importante al acestei jurnaliste. Iată că există şi în provincie jurnalişti adevăraţi. Ei trebuie încurajaţi. Mai sunt şi alţii. Uneori ei chiar modelează opiniile la nivel local, iar acest lucru chiar merită atenţie. Iar faptul că jurnalista Talida Cozma mă invită în emisiunea ei în fiecare lună pentru a discuta pe teme de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii nu poate decât să mă bucure, în numele educaţiei pentru sănătate, pentru care mă tot zbat eu de câţiva ani încoace...

luni, 25 august 2008

Mîine la orele 16 sunt invitat din nou la emisiunea Cotidian a Talidei Cozma de la TVM Neamţ. M-am gândit la temă. Va fi "Stresul la serviciu şi sănătatea". Este important, cred, ca oamenii să ştie că o atmosferă proastă la serviciu, care - cel mai adesea - nu depinde de ei, îi poate îmbolnăvi grav. Este important să ştie că nu este normal să accepte umilinţe repetate, situaţii neclare, atitudini autoritariste şi adesea insultătoare.

miercuri, 20 august 2008

Trebuie să încetăm să-i moralizăm pe tineri. Dacă nu ne place - de exemplu - să-i vedem adunaţi pe la scările blocurilor fumând, vorbind "buruienos" şi cu glas tare până noaptea târziu, dacă nu ne place că dimineaţa găsim în locurile unde au stat, pe băncile de la intrarea în blocuri şi în jur, tot felul de gunoaie, chiştoace, coji de seminţe, cutii goale de bere etc., e cazul să încercăm să vorbim cu ei. Este aceasta o probă a noastră, pe care trebuie s-o depăşim. Cu riscul de a primi, la început, o reacţie ostilă. Dacă nu le vorbim, dacă nu rupem bariera de comunicare care există între ei şi noi, dacă îi vom admonesta mereu, nu vom ajunge la nici un rezultat, iar lumile noastre vor fi mereu paralele. Chiar şi la Şcoală, dacă le vom vorbi de sus, de la înălţimea catedrei, dacă îi vom "pune la respect", dacă vom adopta o atitudine autoritaristă, vom eşua lamentabil în demersul nostru pedagogic. Fiecare oră ar trebui începută prin iniţierea, pentru trei sau cinci minute, a unei discuţii "ca între oameni". Pentru că trebuie spartă gheaţa, pentru că trebuie să le fie câştigată încrederea. Pe de altă parte, această atitudine flexibilă şi deschisă, dacă nu este dublată de profesionalism, de seriozitate, iarăşi nu e bine. Găsirea acestui tip de echilibru între "a fi natural, uman" şi "a fi profesor" este esenţa pedagogiei.

sâmbătă, 16 august 2008

Cunosc o familie care tocmai s-a intors de la Marea Neagră, de la Eforie Nord. Mi-au spus că s-au îmbunătăţit condiţiile cât de cât (aer condiţionat în unele hoteluri, şezlonguri, umbrele, coşuri de gunoi pe plajă etc.), dar că românii tot nu se pot abţine de la a înfunda chiştoacele în nisipul de pe plajă, de la a mânca seminţe şi a arunca (a scuipa, mai corect spus) la întâmplare cojile, de la a arunca tot felul de gunoaie în apa mării, de la a pune muzică tare (manele) în locuri în care se relaxează şi alţi oameni. Se pare că avem o problemă, ca naţiune, iar ea nu este nici politică, nici economică, ci pur şi simplu este una de educaţie, fără nici un dubiu. O problemă foarte gravă!

joi, 14 august 2008

Un prieten de-al meu, medic de profesie, îmi spune adesea glumind - gândindu-se la obiceiul nostru, al românilor, de a bea cu ocazia oricărei reuşite, a oricărui moment bun etc. - că ar trebui să învăţăm să ne bucurăm şi fără alcool. Referindu-se la un eveniment important pentru familia mea din zilele acestea, ieri a zis că ar trebui să bem ceva pe seama lui. Mi-a picat la ţanc, aşa că i-am spus şi eu la rândul meu zâmbind: "Ar trebui să învăţăm să ne bucurăm şi fără alcool...". Ne-am amuzat, dar adevărul din spatele acestei ziceri care stârneşte zâmbete merită luat în seamă. Mă gândesc că ar merita pornită chiar o campanie de prevenire a consumului de alcool cu titluri de genul acesta, "Să învăţăm să ne bucurăm fără alcool!", "Poţi trăi bucuriile şi fără alcool!", "Să trăim bucuriile cu mintea limpede!". Voi vedea... Poate din toamnă s-ar putea face o campanie, tipări nişte broşuri, ţine nişte conferinţe, organiza nişte simpozioane...

vineri, 1 august 2008

La ora 16 am fost din nou invitat la emisiunea Cotidian de la TVM Neamţ a Talidei Cozma. Subiectul? Cititul cărţilor ca stil de viaţă. Am încercat să vorbesc despre beneficiile lecturii, despre rolul dascălilor în reabilitarea prestigiului cărţii, despre faptul că lectura nu este nicidecum o experienţă "second-hand" (pur şi simplu pentru că este o experienţă sufletească la fel de intensă ca experienţele propriu-zise), despre rolul de modele pe care l-ar avea părinţii în încurajarea copiilor pe drumul bun al cititului şi al cărţii, despre şansa adolescenţilor de a deveni buni părinţi în viitor dacă citesc, despre interesul nostru, al tuturor, de a promova lectura, pentru că ne dorim să trăim într-o lume mai educată, despre câteva experienţe de lectură personale şi despre cum acestea mi-au influenţat viaţa. Ceva-ceva tot am reuşit să spun. Sunt mulţumit - nu numai ca scriitor, dar mai ales ca angajat al Autorităţii de Sănătate Publică Neamţ - că pot să vorbesc pe teme de educaţie la televizor, fie şi pe posturile locale. Nu voi refuza niciodată o invitaţie în media pe teme de educaţie şi sunt bucuros că există jurnalişti din oraşul meu care au un interes real pentru ceea ce am de spus oamenilor. Această bucurie mă consolează oarecum de nerecunoaşterea meritelor profesionale reale din partea instituţiei mele. Mă consolează "oarecum", spun, pentru că ştiu că odată şi odată vor înţelege şi cei care ar avea obligaţia (profesională şi legală) să înţeleagă şi, în consecinţă, îşi vor schimba atitudinea. Până atunci, dar şi de atunci încolo, ne implicăm, punem suflet, doar aşa... de amorul artei, Vasile! Căci plata multă este în ceruri...

marți, 15 iulie 2008

Cititul te ajută să ai mai mare încredere în tine însuţi, să călătoreşti în jurul lumii în cel mai ieftin mod posibil, să-ţi dezvolţi personalitatea, să-ţi îmbogăţeşti şi să-ţi clarifici propriile gânduri. Unele pagini din cărţi te fac să râzi pentru că sunt scrise cu umor. Cititul te poartă spre perfecţiune, îţi stimulează creativitatea, te ajută să-ţi descoperi propriile talente. Prin lectură ajungi să comunici mai bine cu oamenii, să ai o perspectivă mai clară asupra lucrurilor. Cititul îţi satisface curiozitatea şi te ajută să-ţi cultivi talentul literar. Cititul cărţilor nu necesită învăţarea nici unei aparaturi speciale, îţi îmbunătăţeşte atenţia, te ajută să-ţi petreci timpul în mod util şi îţi oferă "entertainment". Cititul te face puternic, te ajută să ştii de ce şi cum se întâmplă totul, te ajută să călătoreşti în timp. Obiceiul cititului oferă şi răspândeşte afecţiune şi cunoaştere, te ajută să-ţi faci prieteni, îţi deschide uşile spre medii intelectuale, te ajută să simţi lumea din jurul tău, îţi menţine mintea activă, îţi lărgeşte orizontul. Cărţile nu necesită companie şi sunt un excelent remediu împotriva stresului. Cărţile îţi dezvoltă sentimentul apartenenţei la comunitatea din jur. Cărţile presupun o activitate intelectuală, pe care o căutăm foarte adesea, oferă experienţe spirituale extraordinare şi emoţii speciale. Cărţile sunt instrumentele perfecte de îmbunătăţire a aşa-numitei "stime de sine". Prin lectură devii mai inteligent şi mai înţelept. Cărţile te ajută să creşti, te introduc în lumea viselor şi îţi oferă şansa împlinirii lor. Cărţile inspiră, motivează, construiesc naţiuni, civilizaţii. Cărţile sunt premiza civilizaţiei.

luni, 14 iulie 2008

Iată şi sfaturile site-ului e-how in legătură cu protecţia împotriva soarelui.

1. Evitaţi expunerea la soare între orele 10 şi 15, când intensitatea radiaţiilor este cea mai intensă.

2. Utilizaţi o cremă de protecţie, care trebuie să aibă factorul de protecţie de cel puţin 15, inclusiv pe buze, urechi, nas, gât, mâini, picioare şi cap, cu cel puţin 15 minute înainte de a ieşi afară.

3. Aplicaţi din nou unguentul la două sau trei ore, mai ales dacă faceţi baie.

4. Purtaţi pălărie cu boruri largi.

5. Purtaţi ochelari de soare.

vineri, 11 iulie 2008

Ieri am obţinut licenţa în psihologie. Faptul este banal în sine, dar pentru mine el are o semnificaţie aparte. Eram eu intelectual (aşa autodidact, outsider), nici vorbă, dar acum - vezi bine! - am şi patalama. Am 42 de ani. Sunt tatăl a doi copii, am publicat opt cărţi şi m-am implicat în viaţa literară şi civică din ţara mea. Viaţa a făcut însă în aşa fel încât până ieri să nu fi absolvit decât un liceu sanitar şi o şcoală tehnică sanitară postliceală. Au fost nişte şcoli bune pentru mine, nimic de zis, pentru că mi-au oferit o profesie, aceea de asistent medical, pe seama căreia mi-am câştigat existenţa şi mi-am sprijinit familia, ca să nu mai spun că mi-au oferit, prin deschiderea uşilor spre lumea spitalelor, şansa de a cunoaşte oamenii şi suferinţele lor, experienţă atât de necesară unui scriitor. În toţi aceşti ani însă, am suportat adesea (pe nedrept, fireşte) situaţii umilitoare, pentru că în ţara noastră diplomele au mai mare greutate decât valoarea reală a celor care le deţin. Până la un punct, acest lucru este normal, dar măcar în artă şi în literatură - mă gândesc - ar trebui să conteze doar valoarea propriu-zisă a operei. Au apărut, aşadar, în timp, vreo două persoane (scriitori, oameni de cultură, intelectuali) care, atunci când m-au criticat (nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea şi să fii pe placul tuturor), nu au găsit altceva decât să clameze, în scris,cu mânie şi satisfacţie demne de cauze mai bune, faptul că - vai! - nu aveam studii superioare. Ei bine, acum le am şi pe acestea. Schimbă asta în vreun fel valoarea scrisului meu? Nu cred. Sunt bucuros însă că am reuşit isprava aceasta, mai întâi pentru mine, dar şi pentru că le-am luat acelor confraţi o piatră de pe inimă. De asemenea, chiar dacă nu îmi fac iluzii, sper că de aici înainte unii posesori-de-diplome-fără-cultură-şi-educaţie (deloc puţini, din păcate, în ţara noastră) îşi vor mai potoli aroganţa, destul de supărătoare, faţă de mine (în mediile în care voi continua - cu îngăduinţa şi ajutorul lui Dumnezeu - să trăiesc şi să lucrez, desigur, să-mi continui proiectele), vor înceta să se mai uite de sus la mine, cum au făcut până acum (unii dintre ei) fără umbră de stinghereală. În străinătate, la bursele pe care le-am primit, nu m-a întrebat nimeni de diplome. Mai mult, am observat că un om, cu cât e mai titrat cu atât e mai modest. Una peste alta, am găsit necesar să scriu aici şi despre această întâmplare a vieţii, care are tâlcul ei, care, mai mult, îmi dă un plus de curaj. Atât cât să merg mai departe...

luni, 7 iulie 2008

Website-ul “Life Lines Online” ne spune ce trebuie să facem ca să ne protejăm împotriva temperaturilor înalte din mediu:

Beţi apă la fiecare jumătate de oră, chiar dacă nu vă este sete!

Purtaţi haine de culori deschise!

Evitaţi schimbările bruşte de temperatură, cum ar fi ieşirea în aerul încins de afară dintr-o maşină cu aer condiţionat!

Fiţi foarte atenţi la starea dumneavoastră în primele două săptămâni când călătoriţi într-o zonă cu temperaturi foarte înalte!

Voi reveni cu astfel de sfaturi, utile în aceste luni de vară...

miercuri, 2 iulie 2008

Fiica mea are examen de bacalaureat în aceste zile. Îmi spune că o deranjează foarte tare faptul că se copiază foarte mult şi că profesorii încurajează această practică, nu neapărat la clasa unde dă ea examen, ci în general, aşa cum rezultă şi din discuţiile din media şi de peste tot. Noi, societatea românească, îi învăţăm pe copii că se poate ajunge undeva fără muncă, prin fraudă, şi apoi ne mirăm că lumea din jur arată cum arată, că sistemul de ducaţie este cum este. Aflu că în Germania un elev este exmatriculat din şcoală dacă este prins copiind, iar asta se întâmplă nu neapărat la un examen important precum cel de bacalaureat, ci la o lucrare de teză banală.

joi, 26 iunie 2008

Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri. Noi ne-am lipit, ca să spun aşa, de Agenţia Naţională Antidrog din oraşul nostru şi am participat la activităţile organizate de ei. Pe platoul de la Turn a fost construită o fundă verde cu ajutorul unor voluntari, elevi şi studenţi, părintele bisericii de la Turn a ţinut o slujbă de pomenire a victimelor de pe acest câmp de bătălie al drogurilor, a fost lansat un buchet de baloane, s-au ţinut discursuri (unele citite de pe hârtie sau spuse pe de rost, chiar dacă scurte), presa a participat, filmat, fotografiat, intervievat. Noi, cei de la Biroul de Promovarea Sănătăţii, am instalat un cort alb în faţa Teatrului Tineretului, am împărţit pliante, am măsurat "vârsta pulmonară" a unor trecători. Bune aceste activităţi, nu zic nu! Şi apreciez, aplaud inimoşenia celor de la A.N.A., oameni tineri şi de calitate, care s-au implicat, s-au agitat. Cu toate acestea, nu-mi pot reprima sentimentul real şi descurajant de activitate numai bună de bifat într-un tabel, numai bună de trecut într-un raport, pe nişte hârtii, pentru că mă tem totodată că e cam fără rost. Nu ştiu ce s-ar putea face, nu ştiu cum s-ar putea scăpa de formalismul şi festivismul unor astfel de activităţi. Ştiu însă că dacă ar fi să decid, aş prefera workshop-urile, prelegerile, discuţiile, lecţiile deschise cu elevii sau cu adulţii, cu oameni de tot felul, emisiunile tv, articolele de ziar, toate pe tema consumului de substanţe nocive, în special a drogurilor. Poate că va veni o ocazie să discutăm şi aceste aspecte, să discutăm între noi, ăştia care facem educaţie pentru sănătate. Mie mi-ar plăcea. Mă încumet să cred că aş avea şi oarecari idei... Deocamdată, e bine şi aşa... E oricum mai mult decât nimic...





duminică, 15 iunie 2008

Tocmai am sosit de la Praga. A fost splendid, dar mai multe despre această călătorie altă dată, poate nu chiar aici, ci pe "blogul himeric"...

Mai înainte, vineri, emisiune cu Talida Cozma: "Comportamentul în spaţiul public".

La întoarcerea de la Praga, azi, emisiune cu Dorin Ploscaru despre cartea "Cine suntem" a lui Dan Puric, precum şi o emisiune la Actual împreună cu fiul meu Ştefan.

sâmbătă, 17 mai 2008

O săptămână extrem de aglomerată... Cu examene, cu o lectură publică, miercuri, şi prezentarea unei expoziţii a lui Carmen Cărăuşu, joi, la Biblioteca "G. T. Kirileanu", împreuna cu Ştefan al meu şi chitara lui, cu o emisiune în direct la TV Actual, vineri dimineaţa, cu întâlnirea cu câţiva din prietenii mei din Stein Am Rhein, Elveţia, cu rău aproape fizic, o stare proastă, ca de boală, cu obligaţiile vieţii cotodiene, cu formalităţile necesare plecării la Praga pentru lectură publică...

sâmbătă, 10 mai 2008

Miercuri, 7 mai, am avut întîlnire la Biblioteca "G.T. Kirileanu" (filiala Mărăţei) cu elevii clasei a IX-A B (prof. Gabriela Baba) de la Colegiul "Gheorghe Cartianu". Tema: "De ce trebuie să citim?". Obsesia mea de a-i convinge pe elevii din oraşul meu să citească mai mult şi mai mult este de fapt, poate, teama mea de a nu ajunge, peste ani, să-mi trăiesc bătrâneţile într-o comunitate cu adevărat necivilizată şi aculturală. Măcar să ajungem însă la bătrâneţi...



Tot miercuri, după-amiază, invitat din nou la emisiunea "Cotidian" de la TVM Neamţ a Talidei Cozma. Tema: "Violenţa în şcoli". A trebuit să mă documentez serios, dar a meritat, pentru că a ieşit aşa cum îmi doream, adică am reuşit să punctez câteva aspecte ale problemei şi să ofer nişte recomandări părinţilor.



Joi, înregistrare pentru emisiunea "Cuvânt bun" de la 1TV Neamţ a părintelui Dorin Ploscaru. Tema: "Lumea tinerilor de azi". Emisiunea va fi difuzată mâine, 11 mai, orele 9 şi orele 15.




Ieri, vineri, înregistrare pentru aceeaşi emisiune "Cuvânt bun", de data aceasta nu în studiou, ci la Biserica din Vaduri a părintelui Ploscaru. Tema a fost "Tinerii şi Biserica", în continuarea celeilalte, şi va fi difuzată duminică, 18 mai 2008, orele 9 şi orele 15.

Tot ieri, pe la 10 seara, la rugămintea doctoriţei Ciobanu, directoarea noastră de la A.S.P., mă duc la emisiunea "Ţinta" a unui reporter pe nume Harabagiu. Fără să fi fost prevenit (fapt care m-a făcut să mă simt un pic inconfortabil, dar numai pentru câteva clipe, pentru că nu sunt eu omul acela să ţin supărare chiar din orice), mă pomenesc în emisiune cu un caz al unei fete care se plânge public că a fost infectată cu virusul hepatitei virale B de la un cabinet stomatologic. Este, probabil, greu să demonstreze cineva că a fost infestat de la o anumită injecţie, de la o anumită intervenţie (stomatologică sau chirurgicală), dar emisiunea se voia un scandal. Apreciez dorinţa şi curajul acestui reporter de a aborda subiecte cu adevărat importante, din realitate, însă mi se părea că nefericirea fetei era un pic cam prea mult exploatată jurnalistic. Cel puţin aşa simţeam eu... M-am limitat să spun câte ceva despre virus şi despre boală. Totuşi, emisiunea a fost, cred, foarte binevenită, pentru că a tras un serios semnal de alarmă în legătură cu acest fapt revoltător, consemnat şi în statistici: tratamentele stomatologice sunt pe primul loc între modalităţile de transmiterii a virusului. Iar sistemul nostru de sănătate nu face mare lucru, din păcate, în această direcţie. În rest, Dumnezeu să o ajute pe fata aceea care se simţea pe bună dreptate frustrată şi revoltată!

Chiar dacă nu a fost tocmai uşor, aş putea spune că nu am avut timp să mă plictisesc deloc săptămâna aceasta. Mergem înainte!

miercuri, 7 mai 2008

Convingerea mea este şi va fi mereu aceea că orice demers educativ trebuie să aibă în vedere o adecvare a mesajului şi a mijloacelor la realitatea socială cea mai concretă. A le vorbi despre cine ştie ce noţiuni ştiinţific-medicale unor oameni care trăiesc fără să citească nici măcar un ziar, care se uită doar la televizor şi numai la emisiuni de prost gust, este o risipă de energie şi dovada unei lipse de realism total neproductive. De altfel, formalismul şi inaderenţa la real sunt două dintre bolile grave ale sistemului nostru de educaţie. Cred că mai înainte de a le explica elevilor, de pildă, structura virusului HIV şi mecanismele prin care acesta produce maladia SIDA (lucruri importante şi ele, nimic de zis), ar fi mai urgent să le spunem cum şi când să se spele pe mâini, cum să folosească toaleta, de ce nu trebuie să mănânce seminţe pe stradă, în faţa blocului sau oriunde se nimeresc, de ce este important să păstreze curăţenia în casa scărilor din blocul în care locuiesc şi multe altele. La fel şi părinţii, la şedinţele cu părinţii, ar trebui invitaţi la discuţii privind rolul lor de modele în adoptarea unui comportament civilizat. Deşi între alte motive tocmai comportamentul cam sălbatic al concetăţenilor şi compatrioţilor mei m-a adus cu ani în urmă în situaţia de a-mi dori să emigrez, personal nu sunt în stare să urăsc pe nimeni. Oamenii sunt cum sunt, iar dacă nu le valorizăm nici măcar puţinul de umanitate şi bun simţ pe care îl mai au, nu vom reuşi niciodată să îi câştigăm de partea noastră. Cred însă că puterea exemplului personal şi consecvenţa este cea mai bună metodă în schimbarea comportamentelor unor semeni. Locuiesc într-un bloc de la periferia oraşului, iar lucrul care m-a mâhnit întotdeauna a fost lipsa de grijă a vecinilor pentru menţinerea curăţeniei pe scara blocului. M-am hotărât să fac ceea ce trebuie. Împreună cu un alt vecin, am văruit pereţii, fără să cerem bani şi celorlalţi, fiind întotdeauna greu de adunat bani pentru astfel de cauze. Nici noi nu stăm prea bine din acest punct de vedere, dar cauza merita, fireşte. Am lipit la intrare hârtii pe care am scris ce este rău în comportamentul nostru şi al copiilor noştri. Am spus al "nostru" ca să nu am aerul că învăţ pe cineva. Unii le-au rupt imediat. Am vorbit şi personal cu ei să nu mai fumeze pe scară, pentru că nu este legal, pentru că afectează sănătatea celorlalţi, pentru că fumul intră pe sub uşi în apartamente şi crează disconfort. I-am rugat, de asemenea, să nu mai arunce chiştoacele pe scară şi nici coji de seminţe. Am lipit afişe colante cu "Vă mulţumesc că nu fumaţi în acest loc!" Pe acestea nu au reuşit să le dezlipească chiar pe toate. Încet, încet însă, chiştoacele au fost mai puţine pe scară. Poate că înţeleg şi ei ceea ce bunul simţ ar trebui să-i facă să înţeleagă. Mai mult, am adus de la ţară nişte pomi pe care i-am plantat în spatele blocului. Idea este de a oferi un cât de mic exemplu, mai ales copiilor, pentru principiul acesta al responsabilităţii fiecăruia pentru spaţiul comun de loicuire. Speranţa mea este că resorturile lor ultime de umanitate se vor mişca şi vor înţelege. Sunt vecinii mei şi îi respect ca oameni, dar sper că vor învăţa că a trăi în aceste blocuri-ghetou făcute de comunişti presupune să ne pese de ceilalţi, să nu-i deranjăm şi să lucrăm înspre binele comunităţii. Educaţia este în România o chestiune de revenire la asimilarea noţiunilor de bază. Fără aşa ceva, orice program, european sau de care o fi, va fi doar o altă activitate bifată într-un tabel dintr-un birou şi nimic mai mult. Încerc să fiu optimist. Cred că totul porneşte de la fiecare dintre noi.

sâmbătă, 26 aprilie 2008



Fie ca Învierea Domnului Nostru Isus Hristos şi Sfintele Sărbători ale Paştelui să vă aducă pace sufletească şi lumină! Hristos a Înviat!

Teoria și practica nursing (volumul V): Nursing în medicina internă

A apărut volumul al cincilea al ghidului-manual pentru învățământul sanitar "Teoria și practica nursing" , o lucrare care încearcă...