Odată cu toamna, încerc să mă apropii din nou de şcoli, încerc să am orele de promovare a sănătăţii pe care le consider foarte necesare. Ieri, mai întâi la Colegiul Rareş, la o clasă de a noua, vorbesc despre stilul de viaţă sănătos. Prefer să le ofer elevilor mai întâi informaţii, să le spun mesajele pe care le am de spus, să le vorbesc aproximativ 40 de minute şi să las abia la urmă un timp pentru discuţii şi întrebări, pentru că dat fiind că astfel de întâlniri cu ei sunt rare, devine foarte important să folosesc timpul pentru a aminti măcar toate temele secundare care ţin de stilul de viaţă sănătos. Dialogul este necesar, fireşte, dar el trebuie instituit când timpul este îngăduitor. Luat cu discuţia, am uitat să fac poza. La Bibliotecă însă, la filiala din Mărăţei nu am uitat. Elevii, aproape două clase de a noua, au fost la fel de cuminţi şi de cooperanţi cum au fost cei de la Rareş. Lor le-am vorbit despre Duiliu Zamfirescu (maine se împlinesc 150 de ani de la naşterea scriitorului), dar jumătate de oră le-am spus cum am putut eu mai bine ce pierd dacă nu citesc şi ce câştigă dacă citesc. Se uitau la mine cu ochii mari când le spuneam că succesul nu se măsoară întotdeauna în bani şi popularitate, că împlinirea personală, ca om pur şi simplu şi ca om educat şi cult, este de nepreţuit, este o avere.

Articolul de mai jos, pe care l-am scris în vară, a apărut în numărul 4 (127) din octombrie 2008 al revistei Nursing. Îl postez şi aici.

Copiii, victime ale expunerii la pornografie

Există situaţii numeroase în care copiii încearcă să vizualizeze materiale pornografice. Televiziunea, presa scrisă şi internetul răspândesc, în cantitate delog neglijabilă, astfel de materiale, ceea ce îi determină pe specialiştii din domeniul sănătăţii să încadreze pornografia între problemele de sănătate publică globale. Astăzi accesul la Internet este foarte facil, pentru că numărul familiilor care au un computer conectat este din ce în ce mai mare.
De aceea, nu trebuie să considerăm ceva excepţional dacă un copil este găsit în faţa unor site-uri pornografice sau răsfoind o revistă de acest gen. Cum bine se ştie, curiozitatea omenească este perfect naturală, normală, iar curiozitatea copiilor – a căror minte este în plin proces de descoperire a lumii - este şi mai explicabilă.
Reacţia părinţilor în faţa unor astfel de situaţii în care îi găsesc la un moment dat pe copii ar trebui să fie foarte echilibrată, înţeleaptă, lipsită de impulsivitate. Ei ar trebui să încerce să înţeleagă ce anume îi determină pe copii să caute astfel de site-uri, ce anume aşteaptă ei să găsească pe ele şi – pe această bază – să iniţieze o serie de discuţii care, pe de o parte, să-i lămurească pe copii, cât de cât, asupra fenomenului, iar pe de altă parte să le ofere dovada confortabilă că părinţilor lor le pasă de tot ceea ce se întâmplă cu ei. Nu este în nici un caz recomandabil să fie pedepsiţi sau să li se interzică accesul la computer.
Practic, ceea ce determină şi justifică îngrijorarea este faptul că impactul vizionării unor imagini şi secvenţe pornografice – pentru toţi copiii şi adolescenţii, dar în special pentru copiii de vârstă mică - poate fi traumatizant.
De fapt, tocmai efectele adverse ale pornografiei asupra societăţii în general fac din această problemă una de sănătate publică. Numeroase studii arată că pornografia poate afecta serios capacităţile mentale, emoţionale şi de relaţionare ale persoanei care o « consumă ». Concret, s-a constatat că expunerea la pornografie pune « consumatorul » în situaţia de a dezvolta mai uşor tendinţe sexuale deviante, de a provoca ofense de natură sexuală sau chiar de a comite viol, de a întâmpina dificultăţi în propriile relaţii sexuale, de a accepta şi susţine mitul vinovăţiei victimei în cazul unui viol (« Ea o merita, din cauza felului provocator în care se îmbracă şi dansează... »).
Între alte posibile efecte adverse ale pornografiei, atât asupra consumatorilor cât şi asupra celorlalţi, pot fi enumerate: în cazul tuturor consumatorilor - dependenţa; în cazul femeilor - riscurile de a fi privite într-o perspectivă excesiv sexuală, de a fi violate, de a fi categorisite discriminatoriu şi numai în perspectiva rolului tradiţional de « supusă a bărbatului » şi de a experimenta sexul fără implicare emoţională; iar în cazul copiilor - riscurile de a deveni obiecte ale interesului sexual al adulţilor şi – uneori – al altor copii, de a deveni victime ale fanteziilor sexuale, precum şi de a avea parte, pe filiera acestei surse de informare, de un tip de educaţie sexuală care crează în viitor atitudini nerealiste şi dăunătoare în legătură cu sexualitatea şi relaţiile dintre oameni sau chiar de a comite infracţiuni de natură sexuală.
Copiii sunt, aşadar, cele mai uşoare victime. Nesupravegheaţi, adesea lăsaţi singuri acasă, lipsiţi de comunicare, ei intră în plasa tentaţiilor oferite generos de televizor şi Internet. De aceea, un control discret şi eficient al modului în care aceştia utilizează Internetul, al orelor de culcare, al emisiunilor tv vizionate, este foarte bun. În primul rând, trebuie înţeleasă nevoia copilului de a vedea « acele lucruri », iar gestul lui nu trebuie tratat ca un act de indisciplină. Ei trăiesc azi într-o lume plină de tentaţii şi pericole provenind din realitate sau din media. Prietenii şi colegii lor de joacă discută dezinvolt adesea despre subiecte pe care adulţii se jenează să le abordeze. Lumea lor este mai lipsită de inhibiţii decât a fost aceea a generaţiei celor născuţi prin anii şaizeci-şaptezeci sau mai devreme. Presa şi televiziunea de azi sunt excesiv de libertine şi rareori au în vedere - între criteriile de selecţie a temelor şi a modului în care acestea sunt tratate – criteriile morale. Din păcate, banul îşi spune cuvântul şi aici.
Acestea sunt argumente în plus în favoarea ideii că discuţia cu copiii este infinit preferabilă oricărei atitudini coercitive. Oricât ar părea de greu de iniţiat, discuţia – onestă şi deschisă, având la bază o informare corectă şi o adecvare la vîrsta copiilor – trebuie să aibă loc. Când copii sunt admonestaţi, este puţin probabil ca ei să revină la părinţi pentru a cere ajutor şi sfat în situaţia în care li se întâmplă - de exemplu - să intre accidental pe site-uri pornografice sau să fie invitaţi « pe chat » de persoane necunoascute să intre în discuţii cu conţinut sexual.
Comunicarea permanentă a părinţilor cu proprii copii este cheia şi în această problemă de sănătate şi educaţie, dar cred că societatea întreagă – prin instituţiile ei - ar trebui să facă mai mult în această direcţie.