Ministerul Sănătăţii a constituit un grup de lucru în vederea monitorizării evoluţiei infecţiilor respiratorii acute viral, inclusiv a gripei. Ştirea poate fi citită pe site-ul acestei instituţii. Am preluat-o aici pentru a sprijini răspândirea ei. Astfel, pentru prevenirea îmbolnăvirilor de viroze respiratorii şi gripă, acest grup de lucru a stabilit următoarele recomandări generale pentru populaţie:
· izolarea persoanelor bolnave la domiciliu la apariţia primelor simptome şi contactarea telefonică a medicului de familie;
· izolarea persoanei bolnave de restul familiei, iar membrii sănătoşi să poarte mască de protecţie care să acopere gura şi nasul;
· bolnavii să evite accesarea colectivităţilor şi transportul în comun;
· pentru cei sănătoşi se recomandă evitarea contactului cu persoanele bolnave;
· spălarea mâinilor des, mai ales după suflarea nasului şi venirea în contact cu persoane bolnave;
· folosirea batistelor igienice de unică folosinţă, în caz de tuse sau strănut;
· folosirea de îmbrăcăminte adecvată sezonului rece;
· alimentaţie bogată în vitamine şi minerale;
· vaccinarea antigripală, mai ales la categoriile considerate cu risc crescut de îmbolnăvire; ca urmare, accentuăm că în special pacienţii cu boli cronice şi persoanele de peste 65 de ani sunt rugate să se prezinte la medicii de familie, pentru a se vaccina împotriva gripei, potrivit regulilor stabilite prin programul de vaccinare.

Textul meu despre scara blocului (postat aici pe 24 ianuarie) şi propunerea de a fi tiparit sub formă de pliante si afişe nu prea au avut succes. -:( Se mai întâmplă... Poate greşesc eu... Poate mi se pare numai mie că felul în care oamenii se comportă la bloc ar avea nevoie de îmbunătăţiri serioase pe filiera educaţiei pentru sănătate, dar tare mi-ar plăcea o dezbatere despre temele care ţin de educaţie pentru sănătate. Se pare că problema nu ar reprezenta un fenomen şi că nu s-ar încadra la "educaţie pentru sănătate", ci mai mult la educaţie civică. Poate că este adevărat, dar chiar şi aşa să fie, mă gândesc că educaţia civică poate influenţa sănătatea socială, care este o componentă a sănătăţii conform definiţiei OMS. Mai mult, relaţia omului cu mediul (în care intră şi locuinţa) este o componentă pe seama căreia se poate defini stilul de viaţă sănătos, care este una dintre temele importante ale educaţiei pentru sănătate. Dacă din întâmplare există printre cititorii acestui blog şi specialişti în domeniul educaţiei pentru sănătate sau pur şi simplu persoane care lucrează în domeniu (medici, asistenţi medicali, cadre didactice, psihologi, sociologi), aş fi recunoscător pentru o părere. Dacă nu, voi vorbi şi singur. Tot e mai mult decât nimic. Ca să nu mai spun că există o şansă, chiar şi "una la o mie", ca monologul meu să fie "auzit" de oameni care ar putea să se gândească mai mult la obligaţiile de locatar la bloc, dacă mă refer doar la textul cu pricina. Fireşte, o rezolvare ideală a problemei ar fi să reuşim să ne mutăm toţi la case, dar acest ideal este cam îndepărtat deocamdată, iar atitudinea oamenilor faţă de scările blocurilor şi împrejurimile blocurilor din cartierele ghetoizate din oraşele noastre (descrisă excelent şi de Radu Paraschivescu în "Ghidul nesimţitului") este încă departe de a contribui la o viaţă comună liniştită.

Acesta este un text pe care l-am propus ieri ASP Neamţ, instituţiei în care lucrez, pentru a fi tipărit şi distribuit prin asociaţiile de locatari sau pe alte căi în aşa fel încât să ajungă la oameni, sub formă de pliante şi afişe. El poate încă suferi modificări, îmbunătăţiri. Orice sugestie este binevenită. Cred că problema spaţiului public este una dintre cele mai acute probleme din ţara noastră. Şi este una de educaţie pentru sănătate, pentru că sănătatea priveşte starea de bine a omului nu numai din punct de vedere fizic şi psihic, dar şi social.

DEPINDE ŞI DE NOI SĂ AVEM O VIAŢA MAI PLĂCUTĂ LA BLOC?

SCARA BLOCULUI ESTE INTRAREA ÎN PROPRIILE NOASTRE APARTAMENTE, HOLUL CASEI NOASTRE! DACĂ MENŢINEM APARTAMENTELE CURATE, TREBUIE SĂ MENŢINEM ŞI SCARA CURATĂ!

Nu aruncaţi gunoaie pe scări, nu scuipaţi pe scări şi nu mâncaţi seminţe pe scări sau în faţa blocului!

Dacă suntem proprietari de animale, trebuie să curăţăm excrementele lor de fiecare dată când este cazul şi IMEDIAT! Ele pot fi o sursă de îmbolnăviri atât pentru noi cât şi pentru toţi locatarii şi vizitatorii. Dacă iubim animalele, ar trebui să ne pese şi de oameni.

Este bine să învăţăm copiii să nu zgârie pereţii, să nu deseneze pe pereţi şi să menţină curăţenia pe scară! Să fim nişte modele pentru copii! Ei trebuie să înveţe lucruri bune de la noi adulţii!

NU FUMAŢI ÎN INCINTA SCĂRII ŞI NU ARUNCAŢI CHIŞTOACELE PE SCARĂ! Este urât şi neplăcut, afectează sănătatea copiilor şi a tuturor locatarilor şi ESTE ILEGAL!

Trebuie să menţinem liniştea pe scară! Nu toţi vecinii noştri au gusturile noastre în materie de muzică şi nu toţi vor să asculte muzică! Alţi vecini ar vrea să citească, să înveţe, să se odihnească. Este omeneşte să-i respectăm, ca să fim respectaţi.

Nu permiteţi staţionarea timp îndelungat şi fără motiv a persoanelor în incinta scării!

ÎNCHIDEŢI UŞILE când intraţi şi când ieşiţi şi DE FIECARE DATĂ când le vedeţi deschise! Menţinerea uşilor închise reduce poluarea cu gaze, praf şi zgomot, împiedică intrarea animalelor de pe stradă, menţine răcoare în timpul verii, iar iarna reduce costurile de încălzire! Montarea unei instalatii interfonice este întotdeauna binevenită.

Este important pentru sănătatea noastră fizică şi psihică să ne implicăm în ACŢIUNI DE CURĂŢIRE ŞI ÎNFRUMUSEŢARE A ÎMPREJURIMILOR BLOCULUI (plantare pomi etc.) ŞI A LOCURILOR DE JOACĂ PENTRU COPII.

FACEŢI EFORTUL DE A SEPARA GUNOAIELE şi de a le pune în tomberoanele potrivite! Nu trimiteţi copiii cu gunoiul! Nu aruncaţi gunoaiele în afara tomberoanelor! Aspectul din jurul tomberoanelor ne va afecta pe fiecare dintre noi!

RESPECTAREA ACESTOR LUCRURI ESTE ÎN INTERESUL TUTUROR, REDUCE STRESUL ŞI FACE VIAŢA MAI PLĂCUTĂ LA BLOC!

DEPINDE DE FIECARE DINTRE NOI!

Citesc în cursul „Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie” (autor: Diana Lucia Vasile), într-un capitol referitor la abuz, o propoziţie care îmi atrage atenţia în mod special: „Tot în categoria abuzului fizic pot intra suprasolicitarea şcolară şi exploatarea prin muncă.” Aşadar, „suprasolicitarea şcolară”... Câţi dintre cei care alcătuiesc curricula de la nivelul Ministerului Educaţiei se gândesc la acest aspect? Având ore de curs adesea de la şapte dimineaţa până la două sau trei după-amiaza, în unele zile chiar şi până la cinci, elevii din România mai trebuie să-şi facă şi temele pentru a doua zi, ca să ţină pasul cu exigenţele şi excesele de zel ale fiecărui profesor. Temele sunt în număr mare şi necesită un mare volum de muncă, fapt care le ocupă copiilor toată ziua, fără să le mai rămână nici un pic de timp liber. Practic, copiii muncesc mai mult decât adulţii, depăşind cu mult opt ore de muncă zilnic. Am putea oare, în acest caz, vorbi despre abuz fizic asupra copiilor din ţara noastră? Se pare că da. Şi dacă da, ce se poate face? Consideră cineva acolo sus ca pe o urgenţă această situaţie? Se pare că nu, din păcate... Sau da?

Se pare că nu a fost prea rău, după unele ecouri pe care le-am primit, dar este şi meritul Talidei Cozma, moderatoarea emisiunii, care are talentul de a pune întrebări fireşti, lipsite de clişeele jurnalistice. Măcar ştiu că am oferit nişte informaţii, chestiuni de principiu privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Aceasta este una din problemele noastre, a oamenilor din ţara asta. Umblăm după reţete şi diete şi uităm principiul: balanţa dintre aportul de calorii şi consumul caloriilor. Cât despre stress, în mare parte suntem stresaţi din cauza sărăciei.

Astăzi, la orele 16, emisiune în direct la TVM Neamţ cu titlul "Ce înseamnă un stil de viaţă sănătos?", la care sunt invitat. Am emoţii pentru că aş vrea să fiu concis, limpede, cuprinzător şi nu ştiu de unde să iau puterea aceea care să simplifice totul ca prin atingerea unei baghete magice. Vom vedea.

Iată, mai departe, conform doamnei psiholog Anca Munteanu, citată în aceaşi lucrare menţionată ieri aici, care sunt piedicile în calea dezvoltării creativităţii specifice sistemelor de învăţământ din zilele noastre:

-modelului elevului care ştie să reproducă manualul;
-focalizarea exagerată a profesorului pe programa şcolară;
-supraestimarea notelor şi a metodelor tradiţionale de învăţământ;
-aprecierea mai mult a memoriei şi raţiunii, şi mai puţin a imaginaţiei şi a altor dimensiuni ale personalităţii.

Da, ar fi foarte frumos dacă lucrurile ar putea fi schimbate în fiecare din cele patru direcţii. Cu o singură condiţie, aş adăuga: înlăturarea sistemului actual de evaluare. Făra rezolvarea acestei condiţii minime, majoritatea elevilor buni vor avea eşec la examene şi la admiterea la facultate, unde li se cer tocmai note mari şi memorie, nu imaginaţie şi creativitate.

Conducerea unei şcoli din Texas a hotărât ca la orele de sport să pună muzică în background. Pe ritmul muzicii elevii se mişcă mai mult şi se simt mai bine, ca la discotecă. Citind această ştire mă gândeam la orele de sport din şcolile noastre. Deşi sunt şi aşa puţine (maximum două ore pe săptămână), în foarte multe şcoli aceste ore nici nu se ţin. Învăţătorii şi profesorii le înlocuiesc adesea cu ore de matematică, română etc., în funcţie de specialitatea dirigintelui.

După psihologul Anca Munteanu, prof. univ. dr. la Catedra de Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara, citată de psiholog Gabriela Popescu în cursul de psihologia creativităţii, o familie poate asigura un aşa-numit "climat creativ" dacă respectă următoarele principii:
-fiecare părinte să-şi asigure o profesie, dar fără ca aceasta să impieteze securitatea psihologică a copilului;
-relaţiile din familie să fie de tip democratic, generatoare a unei atmosfere de calm, toleranţă, dar nu excesivă prin afecţiune suforcantă, ci să-i lase posibilitatea de iniţiativă;
-educaţia precoce şi intensă;
-stimularea de timpuriu a iniţiativei şi independenţei intelectuale şi de acţiune a copilului;
-încurajarea dorinţei de comunicare, de a pune întrebări a copilului;
-obiceiul de a citi ziare şi reviste;
-interesul părinţilor pentru performanţele şcolare ale copilului să fie moderate, să nu fie exagerate;
-critica să se manifeste cu bunăvoinţă;
-flexibilitatea, corectitudinea, şi nuanţarea sistemului de pedepse şi recompense;
-încurajarea şi stimularea capacităţii copilului de a-şi asuma riscuri;
-nivelul afecţiunii părinţilor să fie moderat.
M-am gândit să citez aici aceste lucruri interesante în eventualitatea că vor cădea sub ochii viitorilor şi actualilor părinţi.

Un studiu recent publicat de "American Journal of Infection Control" arată că spălatul mâinilor cu apă şi săpun, în special în anotimpul rece, este prima linie de apărare împotriva viruşilor. Dacă această informaţie nu este tocmai nouă, un alt aspect asupra căruia cercetătorii insistă este obiceiul oamenilor de a da mâna unii cu alţii. Ei spun că sunt preferabile un sărut pe obraz, o îmbrăţişare scurtă sau o bătaie pe umăr unei strângeri de mână, pur şi simplu pentru că s-a constatat că multe boli sunt transmise de la o persoană la alta prin atingerea mâinilor. Cât despre cum ar putea fi interpretat refuzul nostru de a strânge o mâna întinsă, aici se deschide o discuţie mai complicată în care se pune întrebarea dacă nu cumva relaţiile dintre oameni vor fi afectate prin schimbarea unui obicei vechi de când lumea.

Sunt tot mai convins că schimbarea mentalităţii, comportamentului şi atitudinii oamenilor din România nu se va putea face fără o reconsiderare a spaţiului public. Dacă nu vom reuşi să avem grijă, de exemplu, de scara propriului bloc, orice efort este zadarnic. Toate programele de educaţie, sofisticate şi care mai de care mai "europene", vor fi mereu complet inutile dacă nu vor avea ca obiective toate aceste lucruri concrete legate de viaţa de zi cu zi: grija faţă de scara blocului, grija faţă de spaţiul din jurul blocurilor, sortarea gunoaielor etc.. Şi ştiu că exemplul personal este decisiv. Vara trecută, vazând că nu reuşesc nici să adun bani de la vecini pentru a plăti o echipă de zugravi, nici să îi mobilizez ca să igienizăm singuri scara, am cumpărat eu cele necesare şi m-am apucat de văruit. Amatoristic, stângaci, am reparat pereţii, i-am dat cu amorsă, am văruit, cu bidineaua şi trafaletul. La urmă, am curăţat varul de pe jos, împreună cu soţia mea. Toată munca mi-a luat trei zile. Doar trei vecini m-au ajutat. Restul continuau să fumeze în incinta scării, să arunce chiştoacele pe scări, să scuipe pe scări. Totuşi, efortul a meritat pentru că un progres tot s-a făcut: copiii cel puţin au înţeles că nu este bine să mai zgârie pereţii. Eu sunt optimist. Chiar dacă se va întâmpla mai încet, eu sper că într-o zi le va fi şi adulţilor ruşine să mai arunce chiştoacele pe o scară pe care urcă şi ei în propriile apartamente. De un mare ajutor în această problemă ar putea fi jurnaliştii, cu ziarele, radio-urile şi televiziunile lor. Însă jurnaliştii urmăresc bârfele şi cancanurile. Şi tot ei se plâng de ţara în care trăim.

Humboldt ne învaţă că adevărata bucurie vine deopotrivă din exerciţiul minţii şi din activitatea fizică. Amândouă sunt veşnic legate între ele..