Fie ca Învierea Domnului Nostru Isus Hristos şi Sfintele Sărbători ale Paştelui să vă aducă pace sufletească şi lumină! Hristos a Înviat!

Astăzi, la secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean, în încercarea de a ajunge la câteva mame cu copii mici cărora să le oferim pliantele şi broşurile noastre despre vaccinare. M-am întristat văzând acele femei stând cu copiii bolnavi în spital înaintea Sfintelor Sărbători ale Paştelui.

Părinţii au venit în număr destul de mare ieri după-amiază la Şcoala 1, iar ceea ce a asigurat succesul acţiunii noastre de educare a fost, cred, participarea doamnelor doctor Dumitreasa şi Iancu, care au subliniat cu profesionalism şi decenţă lucruri de bază privind importanţa vaccinărilor. Ca să nu mai spun despre efortul de organizare a unei asemenea activităţi în Săptămâna Mare şi într-o zi de sărbătoare a directoarei şcolii, doamna profesoară Crefeleanu. În ce mă priveşte, este adevărat că pledoaria mea pentru rolul de model al părinţilor în adoptarea de către copii a unui stil de viaţă sănătos a fost un pic în afara temei, dar am vrut să am o intervenţie cu această ocazie pentru că am considerat că ar fi păcat să ratăm o activitate de acest tip în care participă părinţii şi să nu le transmitem acest mesaj pe care eu îl cred important, anume că părinţii ar trebui să ţină mai strâns legătura cu Şcoala şi să discute împreună cu profesorii chestiuni concrete legate de comportamentul copiilor la şcoală, pe stradă, pe scara blocului şi în jurul blocului, chestiuni concrete privind timpul petrecut de copii în faţa televizorului şi a computerului, privind mai ales programele vizionate, site-urile accesate, precum şi aspecte privind valorile morale, rolul lecturii în formarea personalităţii şi altele. Nu am fost eu într-un moment de inspiraţie şi recunosc că poate nu am fost foarte limpede în toate momentele intervenţiei, dar nu văd nimic rău să învăţăm din mers. Cred, cu toată modestia, că mai important este să nu stăm deoparte. Şi nu stăm, pentru că viaţa ne obligă.

Ieri am continuat să împart pliante şi broşuri privind vaccinările la două dispensare, împreună cu colega mea Mariana. Tendinţa omenească în astfel de situaţii este să subestimăm efectele unei astfel de acţiuni educative, dar cred că trebuie mereu să ne gândim că este oricum mult mai bine decât nimic. Este adevărat că totul se întâmplă şi în Săptămâna Patimilor, o perioadă nu prea potrivită, aş zice, pentru orice fel de acţiune publică de acest tip, dar iarăşi revin şi spun că până la urmă ceva e mai mult decât nimic. Aşa să fie. După-amaiză, întâlnire cu părinţii la Şcoala nr. 1. Emoţii, ca întotdeauna.

Am împărţit pliante şi afişe la Roznov, la spital şi la dispensar, în cadrul unei aşa-numite campanii naţionale de conştientizare a populaţiei asupra necesităţii vaccinărilor la copii. Vreme excelentă. Oameni binevoitori şi prietenoşi.

Ieri, la Filiala din cartierul Mărăţei a Bibliotecii "G.T. Kirileanu", invitat fiind de doamna Paulina Marin să am un dialog cu elevii unei clase de a opta de la Şcoala nr. 6 (o şcoală oarecum marginalizată) pe tema impactului schimbărilor climatice asupra sănătăţii (tema zilei Mondiale a Sănătăţii de anul acesta), am surpriza să găsesc nişte copii foarte bine crescuţi, educaţi, atenţi, politicoşi, deloc agitaţi (cum am văzut adesea), deloc gălăgioşi. Mi s-a părut extraordinar că s-au deplasat până acolo şi mai ales că mulţi s-au decis să-şi facă permis de intrare la bibliotecă. Dialogul cu ei a fost unul natural, fără formalisme. În prezentarea pe care mi-a făcut-o, doamna Marin a amintit că sunt şi scriitor, iar ei, spre final, m-au rugat să le spun câte ceva despre cărţile mele şi să le citesc măcar un poem. De obicei, am măcar o carte la mine, dar ieri nu am avut. Le-am promis că le voi citi cu altă ocazie. Mi-au spus că eram primul scriitor pe care îl cunoşteau şi erau încântaţi de aceasta.

Mă gândeam, pe drumul spre casă, la stupizenia unora care, pentru că nu au ce face, pentru că nu-şi pot reprima invidiile găunoase sau pur şi simplu din răutate gratuită şi din incapacitatea de a pricepe, îndrăznesc să spună (pe la colţuri şi uneori chiar în faţă, cu tupeu) că prin proiectul meu "Drogul lecturii" eu m-aş promova pe mine însumi ca scriitor şi că nu aş face, chipurile, educaţie pentru sănătate. În primul rând că pledoaria mea pentru lectură (în cadrul lecţiei despre stilul de viaţă sănătos) este o modalitate a mea (disperată, recunosc) de a încerca deturnarea copiilor acestei generaţii (cel puţin pe aceia în clasele cărora susţin eu lecţia mea) de la tentaţiile pierderii timpului cu televizorul şi jocurile pe internet, de la tentaţiile fumatului, alcoolului şi consumului de droguri, şi este, aşadar, educaţie pentru sănătate. În al doilea rând, în mintea lor deformată de comunism poate că ar fi mai bine să prezint această lecţie citind de pe vreo hârtie, coborând anume nivelul ca să nu se vadă că sunt şi scriitor, că doar e un mare păcat acesta, adică să ai şi alte calităţi într-un serviciu - vezi bine! - de educaţie. Oriunde într-o societate normală, într-un serviciu de educaţie pentru sănătate, nivelul de cultură şi talentul unui salariat sunt atuuri profesionale indubitabile care sunt preţuite şi recunoscute. Aici nu. De ce? Pentru că societatea noastră nu este normală. La educaţie pentru sănătate ar trebui să lucreze poate doar cei mai mediocri şi mai inculţi din lumea asta. Şi apoi, aşa cum mă promovez eu de bine pe mine însumi ca scriitor (cum se spune, cu răutate şi incredibil de inept), m-am şi îmbogăţit între timp, că doar s-au repezit sutele de elevi în librării să-mi cumpere cărţile, acelea care nu mai sunt în librării şi care nici nu au prea fost în librării, vai de capul meu. Probabil că la anul, când voi fi psiholog, va trebui să ascund şi această calificare. Nu se înţelege că amintind în prezentarea mea că sunt nu doar un asistent medical, ci şi un scriitor, eu ofer o credibilitate mai mare profesorilor din şcolile în care sunt invitat şi elevilor. Acest surplus de credibilitate se răsfrânge, fireşte, şi asupra serviciului şi instituţiei în care lucrez. Dacă nu ar fi trist că trebuie să încerc să demonsterz mereu de ce e bine să se ştie ca sunt şi scriitor în calitatea mea de salariat al acestui serviciu de educaţie pentru sănătate în care lucrez, ar trebui poate să mă prăpădesc de râs. Cred ei oare cei care gândesc aşa că dacă aş fi fost doar un asistent (o profesie absolut onorabilă, de altfel) aş fi avut astăzi această colaborare excelentă cu Biblioteca în interesul instituţiei în care lucrez? Sunt atât de sâcâietoare aceste tâmpenii ! La fel ca şi acuzaţia tembelă de mai demult că învăţam limbi străine în timpul serviciului, sau şi aceea mai recentă că mai învăţ uneori din cursurile de psihologie în timpul serviciului! Auzi ? Cum e posibil ? Salariaţii trebuie să stea neperegătiţi. Este interzis să te pregăteşti, să te perfecţionezi ! E atât de rizibil totul încât am senzaţia nu că trăiesc o poveste reală, ci mai mult că văd un film sau citesc un roman absurd...

În România, minţile înguste, sufletele mici şi ticăloşite, caracterele proaste şi puturoşii fac mult mai mult rău decât politicile greşite ale guvernelor. Aceste persoane răspândesc în jur răutate şi descurajare, îi determină pe oamenii oneşti chiar să se îndoiască uneori dacă lucrurile bune pe care le fac sunt cu adevărat bune, îi demobilizează. Mediocrii şi meschinii, la toate nivelurile societăţii, în instituţii, în servicii publice, peste tot, sunt încurajaţi să se comporte aşa, adică ostil faţă de oamenii care au iniţiative şi proiecte, pe două căi: prin nerecunoaşterea meritelor celor buni profesional şi creativi şi prin închiderea ochilor la permanenta preocupare a celor răi nu pentru propria lor activitate, ci pentru activitatea celor cinstiţi, conştiincioşi şi harnici, pe care îşi şi permit să-i comenteze şi să-i bârfească, cărora le fac viaţa amară. Tocmai pentru că au timp, pentru că nu li se cere niciodată socoteală pentru rezultatele muncii lor, aceştia fac mari eforturi ca să-i împiedice să lucreze pe cei care au proiecte şi idei profesionale bune. Ei ştiu că prin contrast, impostura lor, oriunde ar fi, devine vizibilă. Dacă obiceiul lor malefic de fi mai mult atenţi la ceilalţi decât la ei înşişi ar primi o reacţie cuvenită de la superiori, atunci cu siguranţă şi-ar mai reprima pornirile lor de distrugere a "caprei vecinului" şi s-ar gândi poate să-şi cumpere ei înşişi "o capră" pe care să o crească. Numai că aşa merg lucrurile în ţărişoara asta... Lanţul pilelor, a traficului de influenţă, a legăturilor obscure, lanţul conspiraţiei disperate a mediocrilor e încă puternic, iar bieţii oameni care ar mai vrea să mai mişte câte ceva, din conştiinţă, sunt daţi la o parte, marginalizaţi, desconsideraţi, ridiculizaţi, nerecunoscuţi. Eu tot mai sper că nu va mai trece mult şi lucrurile se vor schimba. Ştiu, am acel tip de speranţă a naivilor şi visătorilor, dar este măcar o speranţă...

Ziua Mondială a Sănătăţii. M-am agitat, am umblat încolo şi încoace, am vorbit cu oamenii şi am pus la cale un moment cât s-a putut de lipsit de festivism, la Biblioteca "G.T. Kirileanu". A meritat. Sunt foarte bucuros că reuşesc să am această relaţie foarte bună cu Biblioteca în numele educaţiei pentru sănătate, să fiu de folos adolescenţilor prin comunicarea cu ei sub cupola acestei instituţii extraordinar de deschise. Am fost mulţumit să le văd alături de mine în această activitate de astăzi pe şefele mele, doctoriţele Grădinaru şi Dumitreasa, pe colega mea Mariana. Mulţumit şi totodată încrezător că voi avea parte de sprijin în proiectele mele pe mai departe. Am fost, de asemenea, mulţumit să văd cât de bine a fost făcută expoziţia de fotografii pe tema "Mediul şi sănătatea", la care au muncit inimoasa profesoară Cristina Petrariu şi elevii ei de la Clubul de artă fotografică de la Palatul Copiilor. M-am mai bucurat că am reuşit să le ofer acestor adolescenţi ocazia de a vorbi un pic despre interesul lor pentru arta fotografică şi de a se exprima public. Le sunt recunoscător şi elevilor de la Liceul Pedagogic "Gheorghe Asachi" pentru că au venit. Nu mai spun despre doamnele de la Bibliotecă, fără de care nu aş putea să mă mişc în entuziasmul meu privind educaţia pentru sănătate. La ce ar fi folosit să chem oficialităţi care să ţină discursuri formale, aşa cum se întâmpla în fiecare an de şapte aprilie nu cu mult timp în urmă? Festivismul ar fi contrastat, ca şi atunci, cu situaţia jalnică din spitale, cu statutul marginal al cadrelor medicale, atât de prost plătite, iar eu nu aş fi vrut să fiu părtaş la aşa ceva. Le sunt recunoscător tuturor celor care astăzi au fost alături de mine. Am prins şi câteva secvenţe. Când voi avea mai multe, le voi posta. O zi plăcută, cu adevărat. De-ar fi cât mai multe aşa...








Suntem în 15 aprilie. Revin, aşa cum am promis, cu alte fotografii. Le-am primit de la domnişoara dr. Dumitreasa Carmen, căreia îi mulţumesc.