Maratonul meu de educator pentru sănătate pe altarele patriei continuă. Astăzi au fost adunate într-un laborator al Colegiului de Informatică două clase: a VIII-a A şi a XI-a E. Unele întâlniri de acest fel îmi ies mai bine, altele mai puţin bine. Este sigur că aceea de astăzi poate fi încadrată în prima categorie. Nu ştiu, totul a lucrat în favoarea mea. Până şi lumina de la geamuri, primăvăratică, era de partea mea. Iar atenţia lor (a elevilor şi a doamnelor profesoare Raluca Ene şi Zaharescu Carmen) în timpul prelegerii/intervenţiei mele mi-a dat aripi. N-am mai făcut poze. Uitasem camera acasă. Mă gândesc că toată această agitaţie nu va fi în zadar. Sper că nu va fi în van. Mă gândesc că merită cu adevărat. Dacă măcar câţiva dintre elevii cărora le vorbesc se vor gândi să citească mai mult, să meargă mai des la bibliotecă, să evite fumatul şi alcoolul, să cultive prieteniile adevărate, să preţuiască valorile, atunci totul capătă un sens şi răscumpără toată amărăciunea unor ani de indiferenţă instituţională şi ostilitate umană, ani pe care încerc să-i dau la spate, să-i dau uitării, ca să pot merge înainte. E primăvară şi totul are aparenţa unui nou început. Viaţa este frumoasă.

La clasa a X-a C (diriginte: prof. Chertic Laura) a aceluiaşi Colegiu Naţional de Informatică n-am mai găsit copii cărora le place să citească, chiar dacă mi s-au părut inteligenţi, vioi la minte, pozitivi în atitudine. Sunt convins însă că sunt astfel de copii şi printre ei, dar din motive doar de ei ştiute nu au dorit să se prezinte astfel, adică nişte cititori, în faţa colegilor lor. La sfârşitul prelegerii mele despre stilul de viaţă sănătos mi-au cerut să mai avem o oră cât voi putea eu de curând, dar nu orice fel de oră, ci una de educaţie sexuală. Le-am promis că voi programa o astfel de oră.

Astăzi am fost impresionat de interesul profesorilor de la Colegiul de Informatică pentru oferta mea de a ţine o oră de educaţie pentru sănătate pe tema "stilul de viaţă sănătos" la fiecare clasă. Este şi meritul domnişoarei asistente Cristina Mircea, care s-a mobilizat, a vorbit cu profesorii, a programat orele, m-a sunat, a ţinut mereu legătura cu mine, a pus suflet în toată această activitate. Mai mult, directoarea colegiului este interesată de această iniţiativă şi ar dori chiar să semnăm un protocol. La oră, la clasa a X-a F a doamnei profesoare Lăcătuşu Ana, am parte de linişte şi interes din partea elevilor. La sfârşit, după ce le-am vorbit, inclusiv despre beneficiile lecturii (aşa cum obişnuiesc de fiecare dată), una dintre eleve îmi mulţumeşte în numele clasei. Mi s-a părut simpatic formalismul lor şi - chiar dacă stângaci - extrem de binevenit. Tocmai le spusesem că trebuie să nu uite să spună "mulţumesc", "te rog" şi "iartă-mă" în relaţiile dintre ei. În fine, îmi pare rău că nu i-am îndemnat să observe şi faptul că în timp ce eu le vorbeam despre un stil de viaţă sănătos şi încercam să-i conving de validitatea ideilor prin vorbe, doamna profesoară le oferea, fără cuvinte, un model real de grijă şi sensibilitate curăţând florile de pe pervazuri. Gestul ei, plin de pace şi discreţie, în lumina ferestrelor, se adăuga senzaţiei de confort spiritual al clasei.

Pe la 10 mă sună Talida Cozma de la TVM Neamţ ca să mă invite la emisiunea "Cotidian" de azi. Ştiu că rămăsese să mă invite din când în când pentru subiecte de educaţie pentru sănătate, dar uitasem. Nu aveam nimic pregătit. M-am gândit şi iar m-am gândit şi până la urmă am hotărât ca subiectul să fie "Copiii uitaţi în faţa televizorului", acelaşi titlu cu al broşurii pe care am tipărit-o acum doi ani. Mi-au trebuit chiar câteva ore ca să-mi reîmprospătez memoria pe această temă, am scotocit pe Internet, mi-am luat note în grabă, sub presiune, am încercat să-mi ţin sub control emoţiile, păcătosul de mine... În emisiune, m-am străduit să ofer informaţii, să mă ţin departe de speculaţii şi păreri. Oamenii pot judeca şi ei singuri. A mers. Ba mi s-a înnoit şi invitaţia pentru alte teme de promovarea sănătăţii, pentru altă dată, peste două-trei săptămâni, fapt pe care îl consider o mică victorie personală. Apreciez interesul acestei ziariste, Talida Cozma, pentru subiecte de educaţie. Iar talentul ei de a releva în întrebări lucrurile importante este remarcabil. Mâine la 11 va fi reluarea emisiunii, dar eu nu voi putea să o văd, cum mi-aş dori, pentru că voi fi, chiar la acea oră, la o clasă de la Colegiul de Informatică, vorbind şi iar vorbind despre stilul de viaţă sănătos.

Vineri, la clasa a XI-a B de la acelaşi Colegiu de Informatică, unde pe un hol am văzut o expoziţie de fotografie foarte frumoasă, am aflat că există şi cazuri de adolescenţi care - la unele petreceri sau doar aşa, "ocazional" - beau până intră în comă. Nici nu le trebuie mult... Se pare că elevii din şcolile noastre nu ştiu mai nimic despre efectele alcoolului asupra organismului. Ei cred că nu li se poate întâmpla nimic grav. Educaţia presupune, între altele, şi informaţie, pentru că nu se poate face o alegere corectă în ignoranţă. Mai mult, partea proastă este că în oraş nici nu există vreun club, vreo pizzerie sau vreun local în care să nu se fumeze. Cât despre băutură, copiii şi adolescenţii sunt la voia întâmplării. Când părinţii sunt prea ocupaţi să ştie pe unde îşi petrec timpul copiii lor sau când părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate, situaţia devine şi mai îngrijorătoare. De aceea, o discuţie despre toate aceste pericole la care copiii şi adolescenţii sunt expuşi (fumat, alcool, droguri etc.) este binevenită. Cei cărora le-am vorbit şi eu vineri au avut atitudinea corectă a unor oameni care vor să afle ceva important pentru ei. Mi-a plăcut seriozitatea lor.

Aceeaşi atmosferă bună şi astăzi, de data aceasta la clasa a IX-a D (diriginte: prof. Roşu Elena) a Colegiului Naţional de Informatică. M-am prezentat la şapte, de dimineaţă, conform programului lor. E atât de devreme, totuşi, pentru ei, nişte copii încă... E inuman să se trezească la şase ca să ajungă la şcoală la şapte. E limpede că o schimbare a curriculei, a programei, a programului în general s-ar impune ca o urgenţă. Le-am vorbit despre stilul de viaţă sănătos. Spre final, când am vorbit despre beneficiile lecturii, despre rolul cititului în formarea personalităţii, am fost interesat să aflu de la cei care citesc care sunt motivaţiile lor. Am fost încântat să aud de la trei eleve că preferă cititul oricărei alte distracţii, dacă suntem de acord că lectura poate fi o distracţie, pentru că se simt mai sigure pe ele însele, că lectura le oferă şansa de a deveni... mai deştepte. Fireşte că am fost interesat în mod real să aflu motivaţiile lor, dar rugămintea mea a vizat şi o posibilă influenţă indirectă a celorlalţi, prin prezentarea unor modele dintre colegii/colegele lor.

Duminică, la emisiunea "Cuvânt bun" a părintelui şi scriitorului Dorin Ploscaru, încercăm, împreună cu dl Mihai Floroaia de la Inspectoratul pentru Învăţământ Neamţ, să aducem argumente în favoarea menţinerii orei de religie în Liceu. Este printre puţinele ore, dacă nu singura, în care elevii de vârsta adolescenţei mai pot auzi vorbindu-se despre chestiuni morale, iar intenţia Ministerului Educaţie, Cercetării şi Tineretului de a scoate această oră din curricula de Liceu este, după părerea mea, un abuz. Europa nu ne cere astfel de sacrificii! Nici vorbă! Reintroducerea acestei discipline în Şcoală după 1989 a fost un act de reparaţie, o întoarcere la normalitatea de până în 1948, an în care bolşevicii au eliminat-o din Şcoală. Fireşte că o emisiune de acest fel la un post local de televiziune nu poate avea un impact naţional, dar în ce mă priveşte eu am măcar sentimentul că am făcut ceea ce depindea de mine. Părinţii ar trebui să protesteze, profesorii şi elevii la fel. Sper că protestul Bisericii Ortodoxe Române, prin patriarhul Daniel şi mitropolitul Anania, să aibă efectul cel bun.

Am plecat cu o stare de bine, parcă mai optimist, de la ora de educaţie pentru sănătate pe care am ţinut-o azi la clasa a X-a A (profesor-diriginte Neţa Ciprian) a Colegiului Naţional de Informatică din Piatra Neamţ. Copiii - nişte adolescenţi în fapt - au fost atât de bine crescuţi încât au avut permanent aerul unor adulţi care veniseră de bună voie la o conferinţă. Serioşi, inteligenţi, curaţi, nu au ezitat să pună întrebări, să intre în dialog şi chiar să aplaude când ceva li s-a părut bine marcat în intervenţia mea. Am de învăţat mereu de la unii dintre adolescenţii din zilele noastre. De la aceştia am înţeles încă o dată cât de important este să fii pur şi simplu tu însuţi în comunicarea cu ei.

Vineri, pe o ninsoare adevărată, mergem cu maşina condusă de dl D. - unul din şoferii instituţiei noastre, un om cu real simţ al umorului - la Şcoala generală din Bicazul Ardelean. Merge şi colega mea M.T.. Suntem o echipă beton. Apreciez că ni s-a dat maşină pentru o deplasare la ţară şi încă pentru marginalizata aceasta de educaţie pentru sănătate, fie şi aşa, într-o vineri, când, fireşte, pentru toată lumea e sfârşit de săptămână... Nimic nu mai contează însă când se mai poate ţine o oră de educaţie pentru sănătate la o şcoală dintr-un sat oarecare. Ajungem acolo, iar doamnele profesoare sunt foarte prietenoase şi ospitaliere. Ne invită la cafea înainte de întâlnirile cu elevii. Insist să vină şi şoferul, pentru că nu pot fi liniştit ştiind că el ne aşteaptă în maşină, în frig... Ne-a fost chiar de folos, pentru că l-am rugat să facă poze. Hotărâm de comun acord, noi şi doamnele profesoare, să le vorbesc copiilor în sala de sport şi de două ori, o dată copiilor de clasele I-IV şi a doua oară copiilor de clasele V-VIII. Pentru că programul lor nu o permitea, le-am vorbit doar câte o jumătate de oră fiecărui grup. Subiectul? Un stil de viaţă sănătos. A fost bine. Lucrul pe care l-am remarcat încă din prima clipă a fost comportamentul de bun simţ al copiilor, faptul că sunt parcă mai bine crescuţi decât copiii de la oraş. Sociologii şi psihologii ar trebui, poate, să răspundă la întrebarea ce face această diferenţă. Până atunci, să mai spun că toţi copiii din grupul claselor mici au fost foarte simpatici cu întrebările şi intervenţiile lor.

Pentru că mi s-a spus uneori, spre surprinderea mea, că unele din iniţiativele mele din educaţia pentru sănătate şi promovarea sănătăţii nu ar aparţine acestor domenii, ci literaturii sau educaţiei civice, am ajuns să urmăresc în lecturile mele şi argumente în favoarea acestui demers personal inedit, pe care aproape instinctual îl consider corect. Când spun "demers" mă gândesc aici la fondarea primei reviste de educaţie pentru sănătate din ţară, astăzi decedată din păcate, la seria de întâlniri cu elevii pe care o susţin de câţiva ani sub titlul “Drogul lecturii”, la unele articole ale mele care se referă la aspecte sociale sau culturale ale educaţiei pentru sănătate şi promovării sănătăţii. Toate încearcă să scoată domeniul educaţiei pentru sănătate din şabloanele comunistoide ale “educaţiei sanitare”. În acest sens, iată ce spune revista “American Journal of Health Promotion”: “Promovarea sănatăţii este ştiinta şi arta de a ajuta oamenii sa-şi schimbe stilul de viaţă în vederea atingerii unei stări optime de sănătate. Starea optimă de sănătate este un echilibru al organismului din punct de vedere fizic, emoţional, social, spiritual şi intelectual.” Aşadar, nu numai din punct de vedere fizic, ci şi emoţional, social, spiritual şi intelectual… Specialiştii de la publicaţia americană sunt de fapt în acord cu definiţia sănătăţii după OMS. E limpede, sunt chiar pe drumul cel bun.

Mai departe, acelaşi Garrett Coan aduce alte detalii asupra factorilor care determină atmosfera de lucru la locul de muncă. Astfel, crearea unei atmosfere pozitive la serviciu presupune din partea managerului sau şefului (persoana de care depinde în proporţie covârşitoare acest aspect) patru abilităţi sau calităţi:

1.să spună oamenilor ce aşteaptă de la ei;
2.să arate că îi pasă de fiecare om, de fiecare membru al echipei/colectivului;
3.să creeze o atmosferă încurajatoare;
4.să recunoască şi să recompenseze iniţiativele valoroase şi performanţele.

Cât despre ce presupune în amănunt fiecare din cele patru calităţi profesional-umane, vom vedea data viitoare.

Într-un articol al lui Garrett Coan, psihoterapeut, autor a numeroase lucrări de specialitate, sunt enumerate, comparativ, semnele după care atmosfera de la locul de muncă este una pozitivă sau negativă. Iată câteva extrase din textul publicat în Ezine Articles. Curând voi veni şi cu alte fragmente, pentru că tema stresului la locul de muncă este foarte importantă în contextul în care această formă de stres este, conform specialiştilor, una din cauzele majore ale bolilor cardiovasculare.

Un loc de muncă rău în acest sens este unul în care:
-şeful este neprietenos;
-şeful este critic;
-există o rată mare a demisiilor (mai puţin relevant pentru România, unde migraţia forţei de muncă este mai scăzută datorită ofertei scăzute a pieţei şi a salariilor mici – n.m. VB);
-moralul angajatilor este scăzut;
-oamenii se uită des la ceas;
-oamenilor nu le sunt recunoscute meritele.

Un loc de muncă bun în acest sens este unul în care:
-şefului îi pasă în mod real de angajaţii săi;
-şeful are o atitudine pozitivă;
-angajaţilor le place cu adevărat să lucreze acolo;
-este evident sentimentul de mândrie faţă de acea instituţie sau întreprindere, precum şi loialitatea angajaţilor;
-oamenilor le este respectată demnitatea ca persoane în raporturile profesionale.

Din nou, acelaşi zâmbet ironic al lui Mark Twain când vorbeşte despre sănătate, o modalitate bună, cred, de a începe o nouă săptămână de muncă: "Munca înseamnă tot ceea ce corpul nostru este obligat să facă. Jocul înseamnă tot ceea ce corpul nostru nu este obligat să facă." N-am prea înţeles, dar nu contează. Măcar e o glumă.