Promovarea sănătății nu este educația sanitară

Când am introdus în proiectele mele de promovarea sănătății, încă din 1997, teme precum impactul lecturii asupra sănătății, comunicarea și sănătatea, scara blocului, comportamentul în spațiul public, mai mult, când am avut inițiativa fondării primei reviste de promovarea sănătății din țară, mulți au spus că aș fi ieșit din domeniul promovării sănătății, văzut, din păcate, repet, ca educația sanitară de pe vremuri. A trebuit să duc niște bătălii de uzură, cel mai adesea nevăzute, cu niște mentalități și practici prinse în cutumele vechi pentru a face ca genul acesta de idei să funcționeze, cel puțin în serviciul în care lucrez. Și chiar dacă lucrurile s-au mai relaxat în ultimul timp, încă mai este loc de pledat pentru noua viziune.

Șansa elevilor de a pune întrebări

Obiceiul strângerii mai multor clase într-o singură sală pe motiv că este bine să beneficieze de activitatea de promovarea sănătății cât mai mulți elevi nu este dintre cele mai bune și eficiente. Dincolo de diferențele legate de mărimea grupului-țintă, cunoscute de pedagogi, motivul principal rămâne acela că într-un cerc restrâns fiecare participant are șansa de a pune întrebări, iar dialogul poate avea loc. Este neprețuită participarea reală a elevilor la procesul educativ, iar eficiența metodelor interactive nu mai trebuie demonstrată.

Prelegerile și conferințele sunt necesare, nimic de zis, de fiecare dată când avem de a face cu grupuri mai mari – să zicem – de șaizeci de persoane, dar riscul neparticipării din partea audienței, mai ales când vorbitorul nu are talent oratoric, crește semnificativ. Este cunoscut aerul de distracție pe care îl arată orice adunare de liceeni sau de copii, mai mult sau mai puțin obligați de profesori să participe la câte o activitate în comun, în sala de conferințe a școlii sau într-o sală de clasă mai mare. Altfel, un aer firesc și un comportament normal, în acord cu vârsta și, adesea, în legătură cu absența catalogului.