miercuri, 30 martie 2011

Ieri, la Biblioteca G.T. Kirileanu, le-am vorbit despre educația pentru viață în școală unor elevi de clasa a IX-a de la Liceul Economic. Mâine, le voi vorbi unor bătrâni, tot la bibliotecă, despre... Chiar, despre ce să vorbești azi unor oameni în vârstă? Voi vedea la fața locului. Am încredere că vom găsi o punte de dialog.

vineri, 25 martie 2011

Miercuri, 23 martie, le vorbim, dr. Grădinaru Mirela și cu mine, despre tuberculoză și stilul de viață sănătos elevilor Liceului Economic, apoi le dăm și un film pe această temă, în sala mare de festivități a școlii. De dimineață, doar eu și același subiect în fața elevilor unei clase de la Școala 3. Ieri, toți cei care suntem aici implicați în promovarea sănătății, împreună cu elevi de la școlile postliceale sanitare, am împărțit pliante despre tuberculoză oamenilor de la Mall-ul de la piață și celor din piața mare. Era soare, frumos, plăcut, iar oamenii cu inepuizabile resurse de umor. Apoi mă duc la emisiune la TVM (Stilul de viață și tuberculoza), cu Talida Cozma. Iar azi, în sfârșit, o altă emisiune, dr. Carmen Dumitreasa și cu mine, o înregistrare de fapt, pe aceeași temă, pentru postul 1TV Neamț. Toate acestea vor avea în lumea asta a noastră vreun ecou, așa cum sper.

vineri, 18 martie 2011

Ieri, la Biblioteca G.T. Kirileanu, un dialog cu elevi de clasa a X-a a Liceului Economic pe tema "Școala și valorile vieții". Cititul cărților și beneficiile pentru sănătate, stilul de viață sănătos, îmbunătățirea comunicării și a relațiilor interpersonale, alegerea drumului în viață, sexualitatea, acestea au fost subiectele. Mă gândeam la cât de puțin le-ar trebui și în școală elevilor, în general, pentru a căpăta încredere și curaj, pentru a fi mai motivați la învățătură, în contextul neprielnic al vremurilor noastre. Ar trebui doar ca profesorii să iasă un pic din limitele programei și ale curriculei și să le vorbească pur și simplu despre viață, cu profesionalism, căldură și competență.

joi, 17 martie 2011

Ieri, o altă emisiune la TVM, cu dr. Filimon, despre funcția terapeutică a literaturii, discutând despre himerismul meu.

joi, 10 martie 2011

Repede scriu azi aici, ca să nu uit, ca să rămână undeva, totuși, eu nefiind atât de ordonat încât să mă țin de un jurnal sau să pun cap la cap activitățile, proiectele în care sunt implicat, scriu aici ca să pot merge mai departe, cu toate, mai întâi despre dialogul pe care l-am avut, cu elevi ai Liceului Economic din Piatra Neamț, la Biblioteca Kirileanu, pe 2 martie, pe tema propusă de mine "Școala și valorile vieții", dialog interesant în care mi s-a confirmat încă o dată că valorile vieții nu sunt discutate la școală, apoi despre emisiunile de la TVM Neamț, cu dr. Dan Filimon, din 2 martie și din 9 martie, pe subiecte precum rolul terapeutic și pedagogic al cititului și al scrisului, între altele, apoi încă despre discuția cu Talida Cozma din emisiunea ei "Cotidian" de la același TVM, din 7 martie, cu titlul "Mart(i)e, planeta femeilor", în care am încercat să aduc în atenție condiția grea a femeii de azi din România, cu cele un milion de femei care primesc îngrijiri medicale anual din cauza așa-numitei violențe domestice, o implicare care vine în ultimul timp parcă mai mult pe seama interesului altora față de mine și mai puțin ca urmare a inițiativelor proprii, cum se întâmpla nu demult, ceea ce mă bucură, dar îmi și fragmentează timpul, de care am parcă mai mult și mai mult nevoie pe măsură ce înaintez în viață...

Teoria și practica nursing (volumul V): Nursing în medicina internă

A apărut volumul al cincilea al ghidului-manual pentru învățământul sanitar "Teoria și practica nursing" , o lucrare care încearcă...