joi, 16 aprilie 2009

În ultimele două săptămâni m-am agitat - cum îmi place mie să glumesc - din nou pe teme de promovarea sănătăţii.

Mai întâi, de Ziua sănătăţii, pe 7 aprilie, răspund invitaţiei Bibliotecii G.T. Kirileanu (filiala de cartier, Mărăţei) să le vorbesc elevilor a două clase de la Colegiul Cartianu. Fireşte că nu ar fi fost deloc interesant pentru elevi să le vorbesc despre serviciile de urgenţă, conform temei propuse anul acesta de O.M.S., aşa că m-am limitat să îi invit să observe cât de jalnic arată cele mai multe din spitalele noastre şi să judece ei cu mintea lor, pe seama acestei observaţii, ce fel de societate suntem, ce fel de politică se face şi cât de dificil le-ar fi acestor servicii şi întregului sistem de sănătate să facă faţă unui - Doamne fereşte! - dezastru natural. Apoi le-am vorbit mai mult despre ce înseamnă un stil de viaţă sănătos şi despre valori adevărate şi valori false.

Apoi, am participat la trei emisiuni tv: una pe 8 aprilie, la "Actual", cu titlul "Cuvinte potrivite" (realizator: Sorin Gaidău), în care am făcut pledoaria cărţii din nou, ca de atâtea ori, între alte teme discutate, alta pe 15 aprilie, la aceeaşi televiziune şi în aceeaşi emisiune, având tema "Credinţa şi lumea de azi", în care am strecurat şi elemente de promovarea sănătăţii referitoare la abuzurile alimentare şi de alcool de la Paşti la care se dedau românii, îndemnându-i pe oameni să fie cumpătaţi şi să încerce să nu dea de lucru serviciilor de urgenţă, pentru ca, în fine, în aceeaşi zi, pe 15 aprilie, să particip şi la emisiunea "Cotidian" de la TVM a Talidei Cozma, care a avut titlul "Sărbătorile şi bucuria lucrurilor simple" şi care mi-a dat ocazia să vorbesc iar despre cumpătare, printre alte şi alte subiecte, toate încercând o pledoarie pentru bine, frumos, adevăr.

Ei bine, mi s-a mai întâmplat ceva important. Un om, care s-a recomandat a fi profesor pensionar după ce m-a oprit ieri pe stradă ca să mă felicite pentru toate "apariţiile" mele din ultimul timp de la televiziunile locale pe teme de cultură şi educaţie, m-a întrebat două lucruri: dacă aceste televiziuni mă plătesc pentru prestaţia mea ("de mare valoare", cum spunea el) şi dacă instituţia mea mă răsplăteşte cu salariu de merit. I-am răspuns negativ la amândouă întrebările. A dat din cap a dezamăgire şi m-a întrebat de ce atunci fac toate astea. I-am răspuns: "De amorul artei, domnule profesor!". A continuat să dea din cap nemulţumit şi a plecat mai departe vorbind de unul singur... Ca să fiu sincer şi nesincer în acelaşi timp, aş putea spune că întâlnirea cu acest om este o răsplată, dar nu spun, ci numai zic... Sărbători fericite tuturor!




Teoria și practica nursing (volumul V): Nursing în medicina internă

A apărut volumul al cincilea al ghidului-manual pentru învățământul sanitar "Teoria și practica nursing" , o lucrare care încearcă...