miercuri, 27 august 2008

Emisiunea a trecut cum a trecut, repede, aşa cum trece timpul când oamenii discută, dar mai mult mi-a luat documentarea şi sintetizarea materialului în aşa fel încât mesajul să cuprindă lucrurile importante despre "Stresul la serviciu şi sănătatea", ore întregi de lectură a unor articole (în română şi în engleză), grija ca totul să fie cum trebuie. Am lămurit la început chestiunile legate de definiţie (cu trimitere la pionieratului lui Hans Selye) şi am subliniat existenţa celor două forme de stres, eustres şi distres, apoi am arătat - comparativ - care sunt caracteristicile unui loc de muncă bun şi ale unui loc de muncă rău, după Garett Coan, subliniind rolul esenţial al managerului în crearea atmosferei la serviciu şi care sunt calităţile principale ale unui manager/şef bun. Mai departe, am trecut în revistă simptomele stresului, cu trimitere în special la medicina muncii şi psihologia muncii. Cât priveşte cauzele stresului, a fost necesar să le împart, pentru telespectatori, în cele trei categorii: factori de mediu (din mediul fizic şi din mediul psiho-social), sarcina de muncă şi factorul uman. La capitolul "managementul stresului", am vorbit un pic despre soluţiile de prevenire sau de diminuare a stresului, atât la nivel individual (gestionarea timpului, exerciţiile fizice, tehnici de relaxare, creşterea reţelei de suport social etc.), cât şi la nivel organizaţional (selecţia corespunzătoare a personalului, implicarea angajaţilor în stabilirea de obiective, îmbunătăţirea comunicării în organizaţie, iniţierea unor programe de sănătate etc.). Grija mea în cazul acestor emisiuni este să aleg teme importante, legate de realitatea pe care o trăiesc oamenii, şi să ofer cât de multe informaţii esenţiale posibil. Nu ştiu cât îmi reuşeşte, dar ştiu că măcar încerc...



Iar întrebările Talidei Cozma - întotdeauna la obiect şi realiste - au adăugat, cred, ca de fiecare dată, un plus de accesibilitate ideilor promovate în emisiune. Chiar vreau să remarc şi să apreciez (public, fireşte) interesul profesionist pentru teme cu adevărat importante al acestei jurnaliste. Iată că există şi în provincie jurnalişti adevăraţi. Ei trebuie încurajaţi. Mai sunt şi alţii. Uneori ei chiar modelează opiniile la nivel local, iar acest lucru chiar merită atenţie. Iar faptul că jurnalista Talida Cozma mă invită în emisiunea ei în fiecare lună pentru a discuta pe teme de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii nu poate decât să mă bucure, în numele educaţiei pentru sănătate, pentru care mă tot zbat eu de câţiva ani încoace...

luni, 25 august 2008

Mîine la orele 16 sunt invitat din nou la emisiunea Cotidian a Talidei Cozma de la TVM Neamţ. M-am gândit la temă. Va fi "Stresul la serviciu şi sănătatea". Este important, cred, ca oamenii să ştie că o atmosferă proastă la serviciu, care - cel mai adesea - nu depinde de ei, îi poate îmbolnăvi grav. Este important să ştie că nu este normal să accepte umilinţe repetate, situaţii neclare, atitudini autoritariste şi adesea insultătoare.

miercuri, 20 august 2008

Trebuie să încetăm să-i moralizăm pe tineri. Dacă nu ne place - de exemplu - să-i vedem adunaţi pe la scările blocurilor fumând, vorbind "buruienos" şi cu glas tare până noaptea târziu, dacă nu ne place că dimineaţa găsim în locurile unde au stat, pe băncile de la intrarea în blocuri şi în jur, tot felul de gunoaie, chiştoace, coji de seminţe, cutii goale de bere etc., e cazul să încercăm să vorbim cu ei. Este aceasta o probă a noastră, pe care trebuie s-o depăşim. Cu riscul de a primi, la început, o reacţie ostilă. Dacă nu le vorbim, dacă nu rupem bariera de comunicare care există între ei şi noi, dacă îi vom admonesta mereu, nu vom ajunge la nici un rezultat, iar lumile noastre vor fi mereu paralele. Chiar şi la Şcoală, dacă le vom vorbi de sus, de la înălţimea catedrei, dacă îi vom "pune la respect", dacă vom adopta o atitudine autoritaristă, vom eşua lamentabil în demersul nostru pedagogic. Fiecare oră ar trebui începută prin iniţierea, pentru trei sau cinci minute, a unei discuţii "ca între oameni". Pentru că trebuie spartă gheaţa, pentru că trebuie să le fie câştigată încrederea. Pe de altă parte, această atitudine flexibilă şi deschisă, dacă nu este dublată de profesionalism, de seriozitate, iarăşi nu e bine. Găsirea acestui tip de echilibru între "a fi natural, uman" şi "a fi profesor" este esenţa pedagogiei.

sâmbătă, 16 august 2008

Cunosc o familie care tocmai s-a intors de la Marea Neagră, de la Eforie Nord. Mi-au spus că s-au îmbunătăţit condiţiile cât de cât (aer condiţionat în unele hoteluri, şezlonguri, umbrele, coşuri de gunoi pe plajă etc.), dar că românii tot nu se pot abţine de la a înfunda chiştoacele în nisipul de pe plajă, de la a mânca seminţe şi a arunca (a scuipa, mai corect spus) la întâmplare cojile, de la a arunca tot felul de gunoaie în apa mării, de la a pune muzică tare (manele) în locuri în care se relaxează şi alţi oameni. Se pare că avem o problemă, ca naţiune, iar ea nu este nici politică, nici economică, ci pur şi simplu este una de educaţie, fără nici un dubiu. O problemă foarte gravă!

joi, 14 august 2008

Un prieten de-al meu, medic de profesie, îmi spune adesea glumind - gândindu-se la obiceiul nostru, al românilor, de a bea cu ocazia oricărei reuşite, a oricărui moment bun etc. - că ar trebui să învăţăm să ne bucurăm şi fără alcool. Referindu-se la un eveniment important pentru familia mea din zilele acestea, ieri a zis că ar trebui să bem ceva pe seama lui. Mi-a picat la ţanc, aşa că i-am spus şi eu la rândul meu zâmbind: "Ar trebui să învăţăm să ne bucurăm şi fără alcool...". Ne-am amuzat, dar adevărul din spatele acestei ziceri care stârneşte zâmbete merită luat în seamă. Mă gândesc că ar merita pornită chiar o campanie de prevenire a consumului de alcool cu titluri de genul acesta, "Să învăţăm să ne bucurăm fără alcool!", "Poţi trăi bucuriile şi fără alcool!", "Să trăim bucuriile cu mintea limpede!". Voi vedea... Poate din toamnă s-ar putea face o campanie, tipări nişte broşuri, ţine nişte conferinţe, organiza nişte simpozioane...

vineri, 1 august 2008

La ora 16 am fost din nou invitat la emisiunea Cotidian de la TVM Neamţ a Talidei Cozma. Subiectul? Cititul cărţilor ca stil de viaţă. Am încercat să vorbesc despre beneficiile lecturii, despre rolul dascălilor în reabilitarea prestigiului cărţii, despre faptul că lectura nu este nicidecum o experienţă "second-hand" (pur şi simplu pentru că este o experienţă sufletească la fel de intensă ca experienţele propriu-zise), despre rolul de modele pe care l-ar avea părinţii în încurajarea copiilor pe drumul bun al cititului şi al cărţii, despre şansa adolescenţilor de a deveni buni părinţi în viitor dacă citesc, despre interesul nostru, al tuturor, de a promova lectura, pentru că ne dorim să trăim într-o lume mai educată, despre câteva experienţe de lectură personale şi despre cum acestea mi-au influenţat viaţa. Ceva-ceva tot am reuşit să spun. Sunt mulţumit - nu numai ca scriitor, dar mai ales ca angajat al Autorităţii de Sănătate Publică Neamţ - că pot să vorbesc pe teme de educaţie la televizor, fie şi pe posturile locale. Nu voi refuza niciodată o invitaţie în media pe teme de educaţie şi sunt bucuros că există jurnalişti din oraşul meu care au un interes real pentru ceea ce am de spus oamenilor. Această bucurie mă consolează oarecum de nerecunoaşterea meritelor profesionale reale din partea instituţiei mele. Mă consolează "oarecum", spun, pentru că ştiu că odată şi odată vor înţelege şi cei care ar avea obligaţia (profesională şi legală) să înţeleagă şi, în consecinţă, îşi vor schimba atitudinea. Până atunci, dar şi de atunci încolo, ne implicăm, punem suflet, doar aşa... de amorul artei, Vasile! Căci plata multă este în ceruri...

Teoria și practica nursing (volumul V): Nursing în medicina internă

A apărut volumul al cincilea al ghidului-manual pentru învățământul sanitar "Teoria și practica nursing" , o lucrare care încearcă...