Trebuie să încetăm să-i moralizăm pe tineri. Dacă nu ne place - de exemplu - să-i vedem adunaţi pe la scările blocurilor fumând, vorbind "buruienos" şi cu glas tare până noaptea târziu, dacă nu ne place că dimineaţa găsim în locurile unde au stat, pe băncile de la intrarea în blocuri şi în jur, tot felul de gunoaie, chiştoace, coji de seminţe, cutii goale de bere etc., e cazul să încercăm să vorbim cu ei. Este aceasta o probă a noastră, pe care trebuie s-o depăşim. Cu riscul de a primi, la început, o reacţie ostilă. Dacă nu le vorbim, dacă nu rupem bariera de comunicare care există între ei şi noi, dacă îi vom admonesta mereu, nu vom ajunge la nici un rezultat, iar lumile noastre vor fi mereu paralele. Chiar şi la Şcoală, dacă le vom vorbi de sus, de la înălţimea catedrei, dacă îi vom "pune la respect", dacă vom adopta o atitudine autoritaristă, vom eşua lamentabil în demersul nostru pedagogic. Fiecare oră ar trebui începută prin iniţierea, pentru trei sau cinci minute, a unei discuţii "ca între oameni". Pentru că trebuie spartă gheaţa, pentru că trebuie să le fie câştigată încrederea. Pe de altă parte, această atitudine flexibilă şi deschisă, dacă nu este dublată de profesionalism, de seriozitate, iarăşi nu e bine. Găsirea acestui tip de echilibru între "a fi natural, uman" şi "a fi profesor" este esenţa pedagogiei.