Chiar dacă nimănui nu pare să-i pese în zilele noastre, chiar dacă atmosfera este descurajantă iar lumea stă cu capul în pământ, eu îmi caut resursele pentru a intra iar în școli și a avea orele cu elevii, activitățile, dialogurile. Este efortul acesta unul care merită, pentru că este nevoie reală în școli de dialog, este nevoie să fie implicate cadrele didactice și părinții, mai mult decât copiii, în discutarea și lămurirea unor teme și subiecte legate de viață. Se discută tot felul de chestiuni teoretice, abstracte, se livrează tone de informații, dar despre lucruri cu care copiii urmează să se întâlnească în viață nu se discută. Școala are o mare problemă în această zonă a formării. Știu că efortul meu nu schimbă lumea în general, dar cred că lumea asta mică în care trăiesc poate fi mișcată. Și asigur pe oricine încearcă pe cont propriu (altfel nici nu mai este posibil să faci ceva azi) că mulțumirea sufletească (singura mulțumire, deocamdată) va veni. Vineri, bunăoară, la o clasă de a-ntâia de la Școala nr. 1, mesajele mele (pe care încerc să le selectez la maximum și să le simplific) au început să fie spuse în cor, așa cum știu numai cei mai mici să facă, astfel încât totul a devenit un joc, iar ei spuneau cântând: Bem apă, nu sucuri,/ Mâncăm obligatoriu dimineața,/ Mâncăm fructe în fiecare zi,/ Facem mișcare. Am plecat de acolo cu un sentiment foarte plăcut, după ce am avut ore și cu copii de clasele a IV-a și a VII-a, care m-au întrebat despre cărți, mi-au cerut liste de autori, după ce le vorbisem, între altele, și despre cât de important este să citești. Mergem înainte.
