marți, 27 noiembrie 2012

Cunoașterea de sine



Prin cunoașterea de sine elevii pot să-și aleagă în cunoștință de cauză drumul de urmat în viață și pot opera modificări în propriul comportament astfel încât lucrurile să se îmbunătățească substanțial. Bineînțeles că acest drum nu este liniar, nu este fără schimbări neprevăzute sau fără modificări de traseu. Alegerile se fac permanent, detaliile se ajustează din mers. Ceea ce rămâne constant este visul pe care ni-l facem în legătură cu viața noastră, imaginea celui/celei care dorim să fim cândva în viitor. Iar pentru aceasta trebuie să ducem o luptă cu noi înșine, cu tendințele de comoditate, cu lenea, cu neîncrederea în propriile forțe, cu atitudinile ostile din exterior, cu momentele mai proaste pe care le întâmpinăm în unele zile. Cunoașterea de sine este calea succesului și a împlinirii.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Educația pentru viață, cel mai important tip de educație de care ar fi nevoie acum



Tipul şcolii influenţează dezvoltarea şi educaţia adolescentului.
Nici în România nu este altfel. Știm și vedem de mulţi ani că lucrurile stau prost în privinţa formării copiilor în şcolile noastre. Începând de la grădiniţă şi terminând cu clasa a douăsprezecea, copiii sunt „serviți” cu informaţie, redundantă şi aceea cel mai adesea, iar educaţia propriu-zisă se lasă aşteptată. 
În general, dascălii sunt exclusiv preocupaţi să-i determine pe elevi să-şi însuşească materia pe care o predau şi nu pare să le mai pese şi de ceea ce se întâmplă cu aceşti elevi, ca persoane, dincolo de oră. Sunt excepții, dar ele supraviețuiesc greu în context.
Există din păcate o lipsă cronică de entuziasm în sistemul de învățământ. Explicabilă, dar nu și acceptabilă. Atât lipsa de interes a Şcolii pentru facilitarea, de exemplu, a întâlnirii elevilor cu personalități din domenii diferite, cu medici şi specialişti, cu psihologi şi sociologi, cu scriitori şi artişti autentici, cu istorici adevăraţi, care le-ar oferi copiilor nişte repere pentru viitor, cât şi dezinteresul celorlalte instituţii pentru contactul cu Şcoala nu sunt de natură să încurajeze proiectele. 
Mai mult, proiectele coerente şi pe termen lung ale Şcolii pentru educaţia pentru viaţă lipsesc şi ele. Singura cale rămâne iniţiativa personală, cu toate neajunsurile pe care orice demers individual îl presupune.
Educaţia pentru viaţă – cel mai important tip de educaţie de care ar fi nevoie acum – nu pare să intre în conceptul după care se alcătuiesc programa, curricula, curriculumul. 
Este important, poate, ca elevii să ştie la terminarea liceului cum se calculează un logaritm, care este structura sistemului nervos la mamifere, câţi electroni liberi are atomul de fier şi câte şi mai câte lucruri de acest fel, dar ne punem întrebarea de ce elevii nu ar trebui să ştie şi ce înseamnă o familie, cum se creşte un copil, cum se merge pe stradă, ce înseamnă un comportament responsabil şi aşa mai departe.

marți, 20 noiembrie 2012

Emisiune 1TV Neamț despre diabet, miercurea trecută. Un interviu, de fapt, luat la o clinică privată... S-a dat duminică seara. Scris capitolul despre cunoașterea de sine din cartea în lucru...

miercuri, 14 noiembrie 2012

Repere în prevenirea diabetului

     Dacă aveţi 45 ani şi peste această vârstă, ar trebui să faceţi testul de glicemie o dată la trei ani. Ar trebui să faceţi testul de glicemie mai devreme de 45 de ani şi chiar mai frecvent DACĂ:
·         sunteţi obez/obeză (mai mult de 20 % sută peste greutatea normală a corpului);
·         aveţi un părinte, fraţi sau surori cu diabet;
·         sunteți femeie și aţi dat naştere unui copil cu greutate mai mare de patru kilograme sau aţi contractat diabet în timpul sarcinii;
·         aveţi tensiune arterială mare (140/90 mmHg şi peste această valoare);
·         aveţi un nivel al HDL (colesterolul “bun”) de 35 mg % sau sub această valoare şi/sau un nivel al trigliceridelor de 250 mg % sau peste această valoare.

Se recomandă testul rapid al glicemiei (persoana testată nu trebuie să mănânce nimic patru ore înainte) pentru că este cel mai simplu, cel mai ieftin şi cel mai probabil să fie utilizat cu regularitate. De asemenea, în cadrul aceleiaşi recoltări de sânge pot fi făcute şi testul colesterolului şi alte teste standard, dacă este nevoie. Un rezultat de 126 mg % sau mai mare, confirmat şi a doua zi, înseamnă că aveţi diabet.
                                                                                                       

Glicemie (mg/dl)

Diagnoză


mai mică de 110
normal

110 – 125
deteriorare a metabolismului glucozei
126 şi peste
diabet


Dacă sunteţi diagnosticat cu diabet într-un stadiu incipient, este recomandabil să scădeţi în greutate (dacă sunteţi supraponderali), să faceţi mai multe exerciţii, să vă îmbunătăţiţi dieta (alegeţi acelaşi tip de mâncare fără grăsimi, practic aceeaşi dietă semi-vegetariană cunoscută în prevenirea bolilor de inimă şi a cancerului) şi să renunţaţi la fumat dacă fumaţi. 
Scopul detectării devreme a cazurilor de diabet este evitarea medicaţiei diabetice, sau cel puţin amânarea sau diminuarea utilizării ei şi nu numai pur şi simplu începerea mai devreme a terapiei.
Dacă rezultatul dumneavoastră este între 110 şi 125 mg%, vă încadraţi într-o nouă categorie numită “toleranţă scăzută la glucoză”, o zonă periculoasă de graniţă. Aceasta înseamnă că ar trebui să urmaţi aceleaşi recomandări de mai sus, pentru că nivelul glucozei în sânge tinde să crească odată cu vârsta. Acesta este momentul în care ar putea fi cu adevărat posibilă prevenirea diabetului.
Nu există practic vreun argument că începerea devreme a tratamentului va reduce complicaţiile pe termen lung ale diabetului de tip II , chiar dacă aceasta se întâmplă în cazul diabetului de tip I. Ceea ce este sigur, totuşi, este că prin screeningul pentru diabet oamenii sunt încurajaţi să facă schimbările necesare în stilul lor de viaţă, cum ar fi scăderea în greutate şi exerciţiile fizice, iar acesta poate fi un real beneficiu.

Mulţi oameni încă mai cred că dacă mănâncă prea mult zahăr fac diabet. Această concepţie este greşită şi a apărut din cauză că diabetul este diagnosticat prin măsurarea zahărului din sânge (glucoză). Dieta conţinând zahăr este doar o parte a tabloului. Conform a două recente studii ale Universităţii Harvard, o dietă bogată în anumite alimente cu conţinut mare de carbohidrate – acelea sărace în fibre şi cu un înalt indice al glicemiei (vezi mai jos) – creşte riscul diabetului de tip II, cel puţin la persoanele predispuse.
Cercetătorii au sugerat că un aport în exces al alimentelor cu conţinut mărit de carbohidrate şi cu un indice glicemic crescut forţează pancreasul să producă mai multă insulină, ceea ce, pe de altă parte, forţează celulele corpului să primească şi să depoziteze glucoza. În timp, corpul poate deveni rezistent la insulină. La astfel de persoane, celulele devin tot mai puţin sensibile la insulină. Acest lucru este caracteristic diabetului de tip II.

Bineînţeles că nu fiecare persoană având o astfel de dietă scăzută în fibre şi bogată în glucide face diabet. Există şi o predispoziţie genetică ce pare să fie exacerbată de acest tip de dietă.
Obezitatea este probabil factorul de risc cel mai important pentru diabetul de tip II.
Antecedentele familiale ale bolii, vârsta înaintată, lipsa exerciţiilor și stresul reprezintă alţi factori importanţi.
Este util să repetăm că menţinerea greutăţii la valorile normale şi în general adoptarea unui stil de viaţă sănătos poate preveni sau măcar amâna instalarea diabetului.
Se poate spune, de asemenea, că o dietă care să prevină diabetul, dacă există una, trebuie să fie aceeaşi ca în prevenirea bolilor cardiovasculare şi  a cancerului: cu conţinut scăzut de grăsimi, bogată în fibre şi semi-vegetariană. Studiile de la Harvard subliniază pur şi simplu importanţa alegerii produselor din cereale, ca opuse celor rafinate şi cu conţinut scăzut de fibre precum pâinea albă, cu scopul de a ajuta la controlul glicemiei. O astfel de dietă ajută şi la controlul greutăţii. Ea aduce o cantitate însemnată de vitamine, minerale şi alte elemente nutritive de care aveţi nevoie în prevenirea bolilor cronice, incluzând, poate, şi diabetul. 

             (Surse bibliografice: RxMed.Com; UC Berkeley Wellness Letter)

Diabetul ar merita un program serios de prevenție

De dimineață, la o clinică privată, pentru măsurarea gratuită a glicemiei fiecărui om care a venit acolo la anunțul televiziunilor locale legat de Ziua Mondială a Diabetului, dar și pentru a vorbi cu oamenii despre prevenirea bolii și despre ce se poate face după îmbolnăvire. Oferim câteva repere despre această boală și despre prevenirea ei unei jurnaliste de la 1TV Neamț interesată de subiect și de activitatea noastră, ceea ce e onorant pentru ea. Cam asta se mai poate face... Încă... Îmi amintesc cum cu ani în urmă, când instituția noastră a făcut o evaluare a stării de sănătate a populației în județ, am găsit enorm de multe cazuri noi de diabet, ceea ce înseamnă că oamenii ar trebui să meargă mai des la medicul de familie. Aceasta este fără îndoială o problemă gravă de sănătate care ar merita un program serios de prevenție.

marți, 13 noiembrie 2012

Promovarea sănătății implică mai multe discipline

"Promovarea sănătăţii foloseşte diferite abordări care contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate. Acestea includ informarea şi educarea, dezvoltarea comunităţii, organizarea, pledoaria pentru sănătate şi legislaţia; prin toate acestea, promovarea sănătăţii este multisectorială şi implică mai multe discipline, nu numai sectorul de sănătate, în demersurile sale."
(Promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate/ Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar – Bucureşti : Public H Press, 2006)

Alcoolismul este o boală


Se spune că alcoolul te scoate mai întâi din societate şi pe urmă din viaţă. Dacă nu beți alcool, nu încercați această experienţă! Dacă obişnuiți să beți mai mult, fiți sigur că nu e un obicei sănătos! Pe de altă parte, nu este nimic rău dacă beți ocazional un pahar de vin sau altă băutură cu familia și prietenii, dar încercați în anturajul dumneavoastră să vă menţineți primul pahar aproape plin cât mai mult timp, ca pe un pretext pentru discuţie şi ca să nu vă fie umplut încă o dată şi încă o dată... „Antrenamentul” acesta a dat foarte des rezultate. Alcoolismul este o boală.

vineri, 9 noiembrie 2012

Promovarea sănătății se focalizează mai mult pe sănătate și mai puțin pe boală



Promovarea sănătății se referă, spre deosebire de abordările strict medicale, la determinanții sănătății și mai puțin la cauzele îmbolnăvirilor. Promovarea sănătății se focalizeză, altfel spus, pe sănătate și nu pe boală. Aici este diferența esențială dintre abordarea medicală (centrată pe boală) și abordarea psiho-sociologică (centrată pe sănătate), pe care unii cercetători o consideră chiar revoluționară, ca „a doua revoluție medicală (Yanovitz, 2009).

joi, 8 noiembrie 2012

Fiți prietenoși!


Fiți prietenoși cu oamenii din jur, indiferent de pregătirea, poziţia socială sau averea lor! Ceea ce dăruieşti se va întoarce în favoarea ta mai devreme sau mai târziu şi îţi va îmbunătăţi sănătatea. Banii pot să te apropie de oameni, tot aşa cum pot să te îndepărteze de ei. Depinde de tine! Încercați să nu bârfiți pe nimeni, nici la serviciu, nici în altă parte. Încercați să spuneți vorbe bune despre ceilalți şi să faceți binele. A spune „Mulţumesc!”, „Te rog frumos!”, „Iartă-mă!”, absolut de fiecare dată când situaţia o cere, înseamnă să fii conştient că trăieşti între oameni şi că îţi pasă de ei. A recunoaşte meritele oamenilor din jurul tău, a-i sprijini şi respecta pe cei valoroşi înseamnă să te afli deja în spaţiul binelui, frumosului şi adevărului.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Succesul nu este să apari des la televizor


Dacă eşti elev, nu uita că scopul principal al tău este să înveţi cât mai bine la şcoală şi să te pregăteşti pentru viaţă pe calea culturii, nu să pierzi timpul prin cluburi, baruri şi localuri pline de fum de ţigară. Acum e vremea acumulărilor prin lecturi pentru tine, e vremea în care te formezi. Ţine legătura cu prietenii tăi, dar nu-ţi pierde credinţa şi speranţa şi nu uita că viaţa are partea ei de muncă şi seriozitate fără de care orice succes este imposibil. Succesul nu este să ai bani, maşini luxoase sau să apari des la televizor (ca atâtea "vedete de o clipă"), ci să te realizezi ca om, cu familie şi prieteni, şi ca un bun profesionist în domeniul pe care ţi l-ai ales.

luni, 5 noiembrie 2012

Încercați să fiți un model pentru copilul dumneavoastră!

Interesați-vă de anturajul copilului dumneavoastră. Găsiți-vă timp pentru a comunica în mod real cu el. Mergeți la școală din când în când și aflați părerea profesorilor despre el, dar anunțați-l dinainte, prietenos, că veți face asta. Încecați să fiți un model în tot ce faceți, ca să vă fie mai ușor să-i oferiți educația pe care o merită și să-l feriți de situații neplăcute și nedorite. Educația este cel mai prețios cadou pe care îl poate oferi un părinte copilului său.

duminică, 4 noiembrie 2012

Renunţaţi la fumat!

Dacă nu fumaţi, nu începeţi acest obicei nesănătos. Poate fi plăcut, trebuie recunoscut lucrul acesta, dar e limpede că nu e deloc sănătos... Dacă fumaţi, încercaţi să micşoraţi cât puteţi de mult numărul ţigărilor. Excelent ar fi să reuşiţi să renunţaţi la fumat pentru totdeauna. Ar fi în favoarea dumneavoastră şi a celor din jur. Puneţi banii pentru ţigări deoparte şi cumpăraţi cu ei cadouri pentru cei dragi, cărţi sau alte lucruri pe care vi le doriţi. Fumatul este cauza numărul unu în lume în apariţia cancerului pulmonar. 

vineri, 2 noiembrie 2012

Pentru a avea inima şi vasele de sânge în bună stare...

Pentru a avea inima şi vasele de sânge în bună stare, mâncaţi mai puţine grăsimi, mai puţină sare, mai puţine dulciuri, în general nu mâncaţi mult, preferaţi fructele şi legumele, nu fumaţi, nu abuzaţi de alcool, mergeţi pe jos şi faceţi mişcare, nu staţi prea mult în faţa televizorului sau a computerului şi evitaţi cât se poate conflictele şi situaţiile stresante. 

joi, 11 octombrie 2012

Promovarea sănătății nu este educația sanitară


Când am introdus în proiectele mele de promovarea sănătății, încă din 1997, teme precum impactul lecturii asupra sănătății, comunicarea și sănătatea, scara blocului, comportamentul în spațiul public, mai mult, când am avut inițiativa fondării primei reviste de promovarea sănătății din țară, mulți au spus că aș fi ieșit din domeniul promovării sănătății, văzut, din păcate, repet, ca educația sanitară de pe vremuri. A trebuit să duc niște bătălii de uzură, cel mai adesea nevăzute, cu niște mentalități și practici prinse în cutumele vechi pentru a face ca genul acesta de idei să funcționeze, cel puțin în serviciul în care lucrez. Și chiar dacă lucrurile s-au mai relaxat în ultimul timp, încă mai este loc de pledat pentru noua viziune.

miercuri, 10 octombrie 2012

Șansa elevilor de a pune întrebări



Obiceiul strângerii mai multor clase într-o singură sală pe motiv că este bine să beneficieze de activitatea de promovarea sănătății cât mai mulți elevi nu este dintre cele mai bune și eficiente. Dincolo de diferențele legate de mărimea grupului-țintă, cunoscute de pedagogi, motivul principal rămâne acela că într-un cerc restrâns fiecare participant are șansa de a pune întrebări, iar dialogul poate avea loc. Este neprețuită participarea reală a elevilor la procesul educativ, iar eficiența metodelor interactive nu mai trebuie demonstrată.
Prelegerile și conferințele sunt necesare, nimic de zis, de fiecare dată când avem de a face cu grupuri mai mari – să zicem – de șaizeci de persoane, dar riscul neparticipării din partea audienței, mai ales când vorbitorul nu are talent oratoric, crește semnificativ. Este cunoscut aerul de distracție pe care îl arată orice adunare de liceeni sau de copii, mai mult sau mai puțin obligați de profesori să participe la câte o activitate în comun, în sala de conferințe a școlii sau într-o sală de clasă mai mare. Altfel, un aer firesc și un comportament normal, în acord cu vârsta și, adesea, în legătură cu absența catalogului.

marți, 18 septembrie 2012

Adoptarea unui stil de viață sănătos presupune un efort individual


Orice om ar vrea să aibă un stil de viață sănătos, pur și simplu pentru că orice om ar vrea să fie sănătos, numai că lucrul acesta nu este atât de ușor de realizat pe cât ar părea la prima vedere. Tentațiile sunt puternice, iar dependențele greu de controlat. E în natura umană ca omul să se lase dus de influențe și tentații, să renunțe la rigoare și disciplină, să prefere aparentul confort al lipsei oricărui program și a oricărei obligații.
Oamenii nu trebuie judecați pentru dezinteresul lor pentru propria sănătate, ci trebuie ajutați să-și modifice comportamentele nesănătoase. Iar acest ajutor trebuie să fie acceptat de cei care au nevoie de el. Altfel spus, nu poți ajuta oamenii fără participarea lor. Adoptarea unui stil de viață sănătos presupune un efort individual.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Cititul trebuie să devină "un obicei al casei"

Cred că nu ar trebui să ne jenăm să vorbim despre lucruri importante doar pentru că lumea are tendința să le considere banale. Banalitatea este ingredientul vieții de zi cu zi, iar desconsiderarea ei ne poate aduce prejudicii reale. De exemplu, în acest sens, un adevăr comun este și acela conform căruia cel mai prețios lucru pe care părinții îl pot oferi copiilor lor este educația. Cred că ar trebui repetat acest adevăr. O bună educație face mai mult decât toate averile posibile, mai mult decât orice moștenire materială. Simt nevoia să spun aceasta aici pentru că văd destul de multe cazuri pe la noi în care părinții strică viitorul copiilor, oferindu-le prea mult, lipsindu-i astfel de șansa de a cunoaște valoarea muncii și a banului. A le oferi copiilor repere legate de valorile adevărate ale vieții înseamnă de fapt a le oferi instrumentele de bază de care vor avea nevoie mai târziu, în relațiile cu oamenii, în întemeierea unei familii, în conturarea drumului propriu. Chiar dacă învățarea cinstei, prieteniei, patriotismului, comportamentului civilizat și a bunului simț ține în mare măsură de cei șapte ani de acasă, educația nu se poate face, bineînțeles, în afara cărții, separat de carte. Cartea trebuie să rămână baza. Cititul trebuie să devină "un obicei al casei". Cu atât mai mult cu cât în zilele noastre societatea descurajează, pe diverse căi, lectura. Iar dacă obiceiul acesta nu le este familiar părinților (pur și simplu pentru că - să zicem - sunt oameni simpli care își văd de viața și de munca lor), atunci chiar și acești părinți pot face un lucru la fel de util, anume să-i încurajeze pe copii să se apropie de cărți, să se ducă la bibliotecă. Educația este cel mai valoros bagaj cu care copiii pot pleca de acasă. Și cel mai la îndemână.

Teoria și practica nursing (volumul V): Nursing în medicina internă

A apărut volumul al cincilea al ghidului-manual pentru învățământul sanitar "Teoria și practica nursing" , o lucrare care încearcă...