Mi-a atras atenţia zilele acestea un proverb indian care vorbeşte despre situaţia limită în care omul singur s-a adus pe sine însuşi în ultimele decenii. “Numai atunci când ultimul copac va fi tăiat, numai atunci când ultimul râu va fi poluat, numai atunci când ultimul peşte din ape va fi prins, numai atunci omul va înţelege că banii nu sunt de mâncare.”

Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei. Particip şi eu un pic la conferinţa de presă a instituţiei, care a fost bine organizată, o conferinţă unde au fost subliniate aspecte importante ale prevenirii şi au fost oferite statisticile relevante după care aleargă în general jurnaliştii.



Apoi am fugit la Biblioteca "G. T. Kirileanu", unde am ţinut o prelegere despre stilul de viaţă sănătos şi despre tuberculoză unei clase de a VIII-a. Le-am oferit şi un film de un sfert de oră pe tema tuberculozei. Copiii au fost cuminţei, nimic de zis, dar unul dintre ei făcuse avion din pliantul despre tuberculoză. L-am rugat să mi-l dea ca să îl duc la coş şi am subliniat că nu vreau să-l critic. Am adăugat doar faptul că dacă nu sunt interesaţi de pliant ar trebui să îl lase pe scaun pentru altcineva interesat. A fost un prilej să le vorbesc un pic şi despre respect. Cred că la nivelul acesta este mult de lucru în şcoli. Rezolvarea este în mâinile educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor, care trebuie să-i sensibilizeze şi pe părinţi (sau pe cei care îi au în grijă pe copii) la şedinţele cu părinţii în legătură cu subiecte precum comunicarea, comportamentul copiilor, stilul de viaţă sănătos, rolul de model pe care îl au în faţa propriilor copii.

Poluarea şi sănătatea

Prin natura lucrurilor, oamenii sunt forţaţi să respire aerul poluat din jurul lor.

Când aerul este poluat, oamenii respiră ozon, particule de praf şi gaze toxice care le afectează plămânii, inima şi sănătatea în general. Poluarea aerului poate cauza tuse, înroşirea ochilor şi probleme respiratorii. Partea bună este că starea lor se îmbunătăţeşte, chiar dacă nu în toate cazurile, dacă se îmbunătăţeşte calitatea aerului pe care îl respiră.

De asemenea, respirarea pe perioade îndelungate a unor cantităţi mici de poluanţi este considerată periculoasă. Ea poate duce chiar la afecţiuni grave precum cancerul.

Bătrânii, tinerii şi cei cu afecţiuni cardio-pulmonare, cu astm şi bronşite severe sunt cei mai vulnerabili la expunerea la aerul poluat.

Copiii sunt cei mai în pericol, pentru că plămânii lor sunt încă într-un proces de dezvoltare şi pentru că se joacă mult timp afară şi sunt activi. Ca o consecinţă, cu fiecare respiraţie ei inhalează mai mult aer poluat decât adulţii.

Chiar dacă oamenii nu au nici o alternativă decât să respire aerul din mediul în care trăiesc, ei pot totuşi să facă nişte alegeri care să îi ajute să-şi menţină cât se poate de mult starea de sănătate.

Ei pot alege să nu stea prea mult afară şi să fie mai puţin activi în zilele în care gradul de poluare este ridicat. Ei pot evita zonele cu trafic intens şi zonele industriale oricând acest lucru este posibil. De asemenea, ei pot să ajute eforturile colective de reducere a poluării.

(fragment dintr-un articol mai amplu aflat în lucru)

Ieri, invitat de Biblioteca "G. T. Kirileanu" prin doamnele Popovici şi Codescu, în cadrul protocolului de colaborare pe care l-am semnat cu această instituţie, am mers la Şcoala Postliceală Sanitară "Carol Davila". Doamna Popovici, ale cărei lecturi sunt cu adevărat remarcabile pentru vremurile noastre, le-a prezentat studenţilor aproximativ treizeci de cărţi de tot felul. Mi-au plăcut prezentările, mi-a plăcut şi atenţia cu care studenţii, oameni în toată firea, ne-au ascultat. Spun "ne-au ascultat" pentru că după prezentarea cărţilor le-am vorbit şi eu despre beneficiile cititului cărţilor. Se ştie că lecturile de bază le ai în adolescenţă, aşa că nu aveam cum să-i îndemn pe toţi acei adulţi care ne ascultau binevoitori să citească pentru a-şi dezvolta personalitatea (deşi personalitatea este în transformare toată viaţa), "pentru a ajunge ceva în viaţă", aşa cum fac de fiecare dată când am de a face cu o clasă de liceu, ci mai ales pentru a deveni, pentru a fi nişte modele bune pentru copiii lor. Cum să fim convingători - i-am întrebat retoric - faţă de proprii noştri copii atunci când îi sfătuim să citească mai mult dacă ei nu ne văd deloc citind? Apoi le-am vorbit despre necesitatea (obligaţia) unei asistente medicale sau a unui asistent medical, adică a unui om care îngrijeşte bolnavi, de a se cultiva cu scopul de a cunoaşte mai bine sufletul omului, cu scopul de a se motiva moral în munca grea pe care o va avea în spitale. Viaţa ne oferă multe prilejuri de scădere a ştachetei morale, dar lectura cărţilor mari, asemenea credinţei şi rugăciunii, ne menţine sufletul viu. Am mai spus că niciodată nu e prea târziu să începi să citeşti zilnic. Indiferent când începi să citeşti, într-un interval de timp oarecare vei vedea că vei avea de a face, încetul cu încetul, cu un alt "eu", unul mai lucid poate, unul mai atent la acele amănunte care ne fac viaţa mai frumoasă, un "eu" mai uman. Am făcut şi o poză, dar e cam... "contre-jour".

Tuberculoza şi HIV/SIDA

Data de 24 martie a fost stabilită de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei.

Există multe aspecte ale acestei lupte reale. Unul dintre ele, apărut în ultimele decenii, este şi conexiunea tuberculozei cu maladia HIV/SIDA. În acest sens, iată ce aflăm de pe website-ul “TB Alert”.

Tuberculoza este cea mai comună infecţie oportunistă a persoanelor infectate cu HIV şi cauza principală de deces a acestor persoane.

În lumea întreagă 30% dintre persoanele cu HIV contractează tuberculoză, iar în unele ţări acest procent atinge chiar 80%.

Asocierea TBC cu HIV/SIDA are un impact puternic asupra dezvoltării economice şi pune noi probleme sistemelor de sănătate şi de asigurări sociale, care presupun, între altele, îmbunătăţirea serviciilor cu privire la SIDA şi TBC, facilitarea accesului la medicamente şi tratament, îmbunătăţirea îngrijirilor acordate persoanelor infectate.

Pentru că infecţia HIV slăbeşte sistemul imunitar al organismului, o persoană infectată cu HIV are mult mai multe şanse să contracteze tuberculoză.

Tuberculoza accelerează progresia maladiei SIDA, pentru că rata de replicare a virusului HIV creşte în perioada activă a tuberculozei.

Partea pozitivă este că tratamentul pentru tuberculoză reduce această rată de replicare a HIV.

Tuberculoza poate fi tratată, chiar la o persoană infectată cu HIV.

Tratamentul pentru tuberculoză administrat unei persoane infectate cu HIV nu numai că îi îmbunătăţeşte acelei persoane calitatea vieţii, dar îi prelungeşte viaţa şi previne, într-o măsură importantă, răspândirea bacilului Koch.

Ieri, din nou invitat de Talida Cozma la emisiunea ei de pe TVM Neamţ "Cotidian". Tema? "Tuberculoza se tratează!". Am citit toată ziua de prin tratate ca să-mi reîmprospătez memoria în legătură cu tema în discuţie. Am avut emoţii, nu glumă. O astfel de emisiune nu e la fel de uşoară ca una în care mi se cere să vorbesc despre scris, despre literatură, şi nici nu seamănă cu o oră cu elevii, unde ai răgaz să comunici, să dialoghezi. Ea presupune mult mai mult. Tocmai pentru că ştiu asta, încerc să fiu la înălţime, mă pregătesc, citesc, mă hărnicesc. Aşa asistent cum sunt, executant (cum mi s-a spus), nu doctor (vezi bine!), n-a fost deloc rău, spun alţii, prietenoşi, prieteni, e adevărat, dar obiectivi oricum. Dincolo de toate, dincolo de faptul că feed-back-ul pozitiv întârzie să vină de acolo de unde ar trebui să vină (măcar prin lege, prin fişe ale postului aiuritoare şi prin regulamente, dacă nu prin bunul simţ) şi că, mai mult, dependenţa puerilă şi penibilă a unora ajunşi în situaţia să conducă fără să aibă capacitatea de a vedea care este diferenţa dintre un om care munceşte, care are calităţi profesionale, căruia îi pasă de serviciu - vorbesc despre mine, ce credeţi? :) - şi altul de pe malul opus, ca să zic aşa, dependenţa lor de tot felul de încâlceli birocratice (care-i scuteşte, cred ei, de o atitudine respectuoasă faţă de orice persoană), îmi pune beţe în roate, mă pune cu botul pe labe, mă trânteşte la pământ, îmi ia piuitul, mă face să dau înapoi pe drumul meu pe care pornisem să revoluţionez educaţia pentru sănătate plin de elan şi avânt... Dincolo de toate, zic, nu pot să nu văd falsul, răceala atitudinii, invidia nedemnă, pornirea răutăcioasă, lipsa de omenie şi de respect. Şi doar anunţasem prin e-mail că emisiunea urma să aibă loc. Of, poate că trebuia să dau şi telefon, ca să se ştie dinainte... Că uite că nu mă gândisem că s-ar putea să nu se verifice căsuţa e-mail... Şi eu care m-am dus cu raportul despre emisiune vesel nevoie-mare, abia aşteptând, nătângul şi naivul ce sunt, să primesc felicitările pentru isprava de a fi avut o emisiune TV pe o temă de educaţie pentru sănătate, am primit ceea ce meritam: observaţii (că adică de ce nu anunţasem dinainte), "şuturi în fund", reproşuri... Ca pe vremuri... Ca în timpul drăgălaşilor de comunişti... Aşa îmi trebuie! Am ceea ce merit, ceea ce primesc toţi cei cărora le mai pasă de câte ceva în ţărişoara asta: pedeapsa pentru faptele bune, insultele, umilinţele... Cu toată încărcătura aceasta de stress, mâine după-amiază, la recitalul de poezie, trebuie să par cel mai spontan şi mai relaxat om. Până mâine trebuie să îmi treacă. E limpede că trebuie să merg înainte. Înapoi, oricum, drumurile sunt închise. Şi apoi, chiar nu cred că s-au terminat "oamenii care înţeleg" în ţărişoara asta. Pentru ei (cunoscuţi şi necunoscuţi) merită. Merită!

Este banal, dar succesul unei ore de curs depinde şi de poziţia acelei ore în orar. Dacă este la începutul programului, ai mai mari şanse să captezi atenţia elevilor, dar dacă e spre sfîrşit, când toţi aşteaptă să ajungă acasă, când sunt obosiţi şi le este foame, atunci poţi să le vorbeşti şi despre lună în stele şi să fii cel mai mare orator că tot vei fi un pic cam inoportun.

Excelentă întâlnirea de astăzi cu clasa a IX-a E (diriginte: prof. Bejan Diana), pentru că mă aşteptau, fuseseră pregătiţi pentru oră şi pentru că toţi elevii au avut o atitudine pozitivă mereu. Sunt clase cu care comunici mai uşor, iar diferenţa o face, bănuiesc, şi starea de moment a elevilor. Erau veseli. Îmi place să-i văd pe copii şi adolescenţi aşa, optimişti, în pofida dificultăţilor pe care le au în viaţa de zi cu zi. Starea aceasta mi se transmite şi mie, ceea ce îmi dă curaj, încredere şi, mai mult, mă ajută să le transmit mesajele mai clar şi mai convingător. La sfârşit, doamna profesoară m-a invitat, în numele clasei, să mai vin pe la ei pentru a discuta şi alte teme. Voi mai veni bucuros.

Ieri la clasa a IX-a G, astăzi la clasa a V-a. Aceeaşi temă, plus câteva noţiuni despre tuberculoză şi prevenirea ei, că tot se apropie 24 martie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei. Susţin toate aceste ore, mă agit, pun suflet, umblu prin şcoli ca un comis voiajor, ca un ridicol, îmi pasă, iar la serviciu am parte de nişte discuţii incredibile, suprarealiste, în care mi se spune că nu ar fi treaba noastră să susţinem aceste ore, că nu ştiu unde, pe la nu ştiu ce conferinţă, cineva ar fi susţinut aceast lucru. Of, ţărişoară cu atât de mulţi oameni cu diplomă dar cu atât de puţine caractere!! Nimeni, probabil, nu a pus această simplă întrebare la marea conferinţă de bătut apa în piuă şi de discutat vorbe: Dar atunci care este treaba noastră? Când violenţa în şcoli a atins cote îngrijorătoare, când consumul de alcool, tutun şi droguri în rândul adolescenţilor şi al copiilor este deja o realitate şocantă, noi, cei de la serviciul fantomă de educaţie pentru sănătate şi promovarea sănătăţii, ar trebui, poate, doar să scriem rapoarte. Lunar, săptămânal, zilnic, mereu... Cine ştie? Rezistenţa mea are şi ea o limită. Voi ceda. Mă voi conforma. Voi deveni unul de-al lor. Sunt om. De fiecare dată când mi se întâmplă "întâmplări" de acest fel, mă simt umilit, pentru că ştiu că devoţiunea, iniţiativa, creativitatea nu sunt apreciate, pentru că ştiu că simpla ieşire din rând e ghimpe pentru toţi, un semnal de alarmă, că uniformitatea călduţă în care se scaldă este în pericol. Este probabil naivitate (poate chiar şi puţină prostie) din partea mea să tot aştept încurajare, susţinere, recunoaştere. Pe la noi nu se poartă. Pe la noi se poartă, în cel mai bun caz, politeţurile false, bârfa otrăvită, duplicitatea, neomenia. Chiar dacă am scris câteva cărţi, eu nu fac doi bani în faţa lor. Ei nu se ocupă cu recunoaşterea valorii şi nici cu preţuirea valorii, nuuuu, ei se ocupă cu o chestiune care nu are nimic, dar absolut nimic de a face cu acestea: educaţia. Chiar aşa... "Mare lucru... Ce mai vrea şi ăsta? Cică e scriitor şi se crede vreun Vasile Voiculescu învăţând oamenii cum să aibă un stil de viaţă sănătos. Cică a fost şi prin Europa de vreo câteva ori, invitat de nişte instituţii din Vest. Ce-or fi găsit la el nemţii ăia, şi britanicii ăia, şi austriecii cu elveţienii cu tot? Că nici nu are vreo facultate... Abia acum se chinuie să termine ceva studii de psihologie.... Un asistent acolo care ne dă nouă lecţii despre cum se face educaţie. Să ne scutească! N-avem nevoie! Să stea în banca lui de "executant"!" Aud ca prin vis aceste vorbe... "Executantul" ar fi şi un titlu bun de roman... Aud vorbele şi mă gândesc că bine fac ei că se menţin aşa dârji în lipsa lor de sensibilitate şi de atenţie, în conformismul lor, în românismul lor robust, incasabil. Iar când îndârjirea aceasta este feminină, ea devine şi mai eficientă, pentru că tratează orice "replică" drept lipsă de maniere. Ţâfnoşenia, acreala, înfumurarea, lipsa de orizont, lipsa de cultură şi educaţie, toate astea ştiu să invoce politeţuri, maniere, chestii... La moment şi în gura mare. Of, cât de rău îmi pare uneori că nu mi-a reuşit emigrarea! O să-mi şi treacă părerea asta de rău. Trebuie, pentru că mâine urmează să fie luminaţi de ştiinţa mea în ale stilului de viaţă sănătos elevii clasei a IX-a E. Nu pot să-i lipsesc de această şansă, aşa că mă duc. Fireşte că îmi iau rolul foarte în serios, vai de capul meu... Probabil că dacă nu aş fi aşa de serios s-ar vedea mai puţin cât de tâmpit sunt... În loc să-mi scriu cărţile, eu o fac pe deşteptul cu obligaţii morale faţă de comunitate... Biet scriitor idealist din România anului 2008!

La şapte fără un sfert ajung la Colegiul de Informatică. Dimineaţă splendidă de primăvară. Am aşteptat până la fără trei minute în faţă, la intrare, ca să mă bucur de cântecul unei mierle care se ascundea într-un măr din livada colegiului. Elevii se duceau la clasele lor, uşor grăbiţi, iar pasărea aceea insista să spună dis-de-dimineaţă că e primăvară. Dumnezeu ne oferă multe momente din acestea când viaţa capătă un înţeles complet doar printr-un detaliu. La oră, auditoriul meu este alcătuit din tineri adolescenţi de 18-19 ani. Clasa a XII-a D. Le vorbesc cât pot eu de convingător despre lectură, apoi despre controlul greutăţii, fumat, alcool, droguri, despre cum să facem să ne menţinem echilibrul psihic în zilele noastre, despre relaţia cu mediul şi comportamentul civilizat. Cred că era prea de dimineaţă pentru prelegeri, dar am apreciat în sinea mea cât de matur au stat şi m-au ascultat.