Ieri la clasa a IX-a G, astăzi la clasa a V-a. Aceeaşi temă, plus câteva noţiuni despre tuberculoză şi prevenirea ei, că tot se apropie 24 martie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei. Susţin toate aceste ore, mă agit, pun suflet, umblu prin şcoli ca un comis voiajor, ca un ridicol, îmi pasă, iar la serviciu am parte de nişte discuţii incredibile, suprarealiste, în care mi se spune că nu ar fi treaba noastră să susţinem aceste ore, că nu ştiu unde, pe la nu ştiu ce conferinţă, cineva ar fi susţinut aceast lucru. Of, ţărişoară cu atât de mulţi oameni cu diplomă dar cu atât de puţine caractere!! Nimeni, probabil, nu a pus această simplă întrebare la marea conferinţă de bătut apa în piuă şi de discutat vorbe: Dar atunci care este treaba noastră? Când violenţa în şcoli a atins cote îngrijorătoare, când consumul de alcool, tutun şi droguri în rândul adolescenţilor şi al copiilor este deja o realitate şocantă, noi, cei de la serviciul fantomă de educaţie pentru sănătate şi promovarea sănătăţii, ar trebui, poate, doar să scriem rapoarte. Lunar, săptămânal, zilnic, mereu... Cine ştie? Rezistenţa mea are şi ea o limită. Voi ceda. Mă voi conforma. Voi deveni unul de-al lor. Sunt om. De fiecare dată când mi se întâmplă "întâmplări" de acest fel, mă simt umilit, pentru că ştiu că devoţiunea, iniţiativa, creativitatea nu sunt apreciate, pentru că ştiu că simpla ieşire din rând e ghimpe pentru toţi, un semnal de alarmă, că uniformitatea călduţă în care se scaldă este în pericol. Este probabil naivitate (poate chiar şi puţină prostie) din partea mea să tot aştept încurajare, susţinere, recunoaştere. Pe la noi nu se poartă. Pe la noi se poartă, în cel mai bun caz, politeţurile false, bârfa otrăvită, duplicitatea, neomenia. Chiar dacă am scris câteva cărţi, eu nu fac doi bani în faţa lor. Ei nu se ocupă cu recunoaşterea valorii şi nici cu preţuirea valorii, nuuuu, ei se ocupă cu o chestiune care nu are nimic, dar absolut nimic de a face cu acestea: educaţia. Chiar aşa... "Mare lucru... Ce mai vrea şi ăsta? Cică e scriitor şi se crede vreun Vasile Voiculescu învăţând oamenii cum să aibă un stil de viaţă sănătos. Cică a fost şi prin Europa de vreo câteva ori, invitat de nişte instituţii din Vest. Ce-or fi găsit la el nemţii ăia, şi britanicii ăia, şi austriecii cu elveţienii cu tot? Că nici nu are vreo facultate... Abia acum se chinuie să termine ceva studii de psihologie.... Un asistent acolo care ne dă nouă lecţii despre cum se face educaţie. Să ne scutească! N-avem nevoie! Să stea în banca lui de "executant"!" Aud ca prin vis aceste vorbe... "Executantul" ar fi şi un titlu bun de roman... Aud vorbele şi mă gândesc că bine fac ei că se menţin aşa dârji în lipsa lor de sensibilitate şi de atenţie, în conformismul lor, în românismul lor robust, incasabil. Iar când îndârjirea aceasta este feminină, ea devine şi mai eficientă, pentru că tratează orice "replică" drept lipsă de maniere. Ţâfnoşenia, acreala, înfumurarea, lipsa de orizont, lipsa de cultură şi educaţie, toate astea ştiu să invoce politeţuri, maniere, chestii... La moment şi în gura mare. Of, cât de rău îmi pare uneori că nu mi-a reuşit emigrarea! O să-mi şi treacă părerea asta de rău. Trebuie, pentru că mâine urmează să fie luminaţi de ştiinţa mea în ale stilului de viaţă sănătos elevii clasei a IX-a E. Nu pot să-i lipsesc de această şansă, aşa că mă duc. Fireşte că îmi iau rolul foarte în serios, vai de capul meu... Probabil că dacă nu aş fi aşa de serios s-ar vedea mai puţin cât de tâmpit sunt... În loc să-mi scriu cărţile, eu o fac pe deşteptul cu obligaţii morale faţă de comunitate... Biet scriitor idealist din România anului 2008!