Zile dinaintea Crăciunului... Pregătiri, vizite, o emoţie care vine de undeva de departe, din copilărie, un pic de magie care se adaugă, imaterial, vieţii de zi cu zi, o aşteptare nedefinită... Copiii care repetă colinde... Naşterea Mântuitorului, un dar nepreţuit pe care îl primim an de an... Crăciun fericit tuturor!

A apărut şi calendarul de perete. Am insistat să fie tipărite pe paginile lui şi câteva texte de promovare a sănătăţii (pe care le-am scris special pentru calendar) pur şi simplu pentru că noi nu suntem o firmă care îşi face reclamă, ci un serviciu de... promovare a sănătăţii.

PENTRU UN STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS

IANUARIE
Citeşte cărţi, citeşte zilnic, măcar jumătate de oră, şi caută să fii văzut de copiii tăi atunci când citeşti, ca să te imite şi să capete, la rândul lor, interes pentru cititul cărţilor, aşa cum îţi doreşti, ca orice părinte responsabil. Mai mult, cultura pe care o vei căpăta va fi cea mai sigură avere a ta.

FEBRUARIE
Pentru a avea inima şi vasele de sânge sănătoase, mănâncă mai puţine grăsimi, mai puţină sare, mai puţine dulciuri, în general nu mânca mult, preferă fructele şi legumele, nu fuma, nu abuza de alcool, mergi pe jos şi fă mişcare, nu sta prea mult în faţa televizorului sau a computerului şi evită cât poţi conflictele şi situaţiile stresante.

MARTIE
Interesează-te de anturajul copilului tău, gaseşte-ţi timp pentru a comunica în mod real cu el, mergi la şcoală din când în când şi află părerea profesorilor despre el (dar anunţă-l înainte, prietenos, că vei face asta!), încearcă să fii un model în tot ce faci, ca să-ţi fie mai uşor să-i oferi educaţia pe care o merită şi să-l fereşti de situaţii neplăcute şi nedorite.

APRILIE
Ai grijă de igiena personală, pentru a preveni îmbolnăvirile şi pentru buna ta reputaţie în societate. Chiar dacă nu ai apă curentă, spală-te în fiecare zi, şi obligatoriu când te duci la medic. Spală-te pe mâini de fiecare dată după folosirea toaletei, înainte de masă, când vii acasă de pe drum, de la serviciu şi ori de câte ori e nevoie.

MAI
Dacă găseşti gunoaie în locul în care mergi la iarbă verde, nu mai adauga şi tu altele. Ar fi minunat dacă ai face curăţenie, pentru că alţi oameni se vor simţi bine în acel loc, tu însuţi/însăţi te vei întoarce cu plăcere altă dată acolo şi vei fi mulţumit(ă) că ai făcut o faptă bună.

IUNIE
Mergi la medic măcar o dată pe an! Specialiştii spun că sănătatea nu înseamnă doar absenţa bolii, ci o stare de bine din mai multe puncte de vedere: fizic, psihic şi social. Dacă în relaţiile tale intime nu eşti statornic(ă), atunci eşti expus(ă) pericolului bolilor cu transmitere sexuală. Informează-te la medic cum poţi să te protejezi. Încearcă totodată să-ţi schimbi acest stilu de viaţă „la risc”.

IULIE
Fii prietenos/prietenoasă cu oamenii, indiferent de pregătirea, poziţia socială sau averea lor! Ceea ce dăruieşti se va întoarce în favoarea ta mai devreme sau mai târziu şi îţi va îmbunătăţi sănătatea. Banii pot să te apropie de oameni, tot aşa cum pot să te îndepărteze de ei. Depinde de tine!

AUGUST
Încearcă să nu bârfeşti pe nimeni, nici la serviciu, nici în altă parte. Încearcă să spui vorbe bune şi să faci bine. A spune „Mulţumesc!”, „Te rog frumos!”, „Iartă-mă!”, absolut de fiecare dată când situaţia o cere, înseamnă să fii conştient că trăieşti între oameni şi că îţi pasă de ei. A recunoaşte meritele oamenilor din jurul tău şi a-i sprijini şi respecta pe cei valoroşi înseamnă să te afli deja în spaţiul binelui, frumosului şi adevărului, adică al culturii şi credinţei.

SEPTEMBRIE
Citeşte etichetele produselor alimentare pe care le cumperi (la nevoie, ia-ţi o lupă!) şi evită alimentele care conţin prea multe substanţe chimice. E de preferat carnea proaspătă în locul salamurilor, apa (minerală sau plată, nu apa de la chiuvetă!) şi ceaiul în locul băuturilor colorate şi îndulcite din comerţ. Evită margarina, cipsurile, hamburgherii, ciocolata şi dulciurile ultrarafinate. Găteşte prin coacere şi fierbere şi mai puţin prin prăjire.

OCTOMBRIE
Se spune că alcoolul te scoate mai întâi din societate şi pe urmă din viaţă. Dacă nu bei, nu încerca această experienţă! Dacă obişnuieşti să bei mai mult, fii sigur că nu e un obicei sănătos! Încearcă în anturajul tău să-ţi menţii primul pahar aproape plin cât mai mult timp, ca pe un pretext pentru discuţie şi ca să nu îţi fie umplut încă o dată şi încă o dată... „Antrenamentul” acesta a dat foarte des rezultate. Alcoolismul este o boală.

NOIEMBRIE
Dacă nu fumezi, nu începe acest obicei nesănătos. Dacă fumezi, încearcă să micşorezi cât poţi de mult numărul ţigărilor. Excelent ar fi să reuşeşti să renunţi la fumat pentru totdeauna. Ar fi în favoarea ta şi a celor din jur. Pune banii pentru ţigări deoparte şi cumpără cu ei cadouri pentru cei dragi, cărţi sau alte lucruri pe care ţi le doreşti. Fumatul este cauza numărul unu în lume în apariţia cancerului pulmonar.

DECEMBRIE
Fă-ţi timp să mergi la spectacole, la concerte, la teatru! Fă-ţi timp să mergi la biserică! Fă-ţi timp pentru plimbări prin oraş, prin parcuri, pe malurile râurilor sau prin pădure cu familia şi prietenii. Toate acestea te îmbogăţesc sufleteşte şi pot să te facă fericit...


Autoritatea de Sănătate Publică Neamţ
Direcţia de Sănătate Publică
Biroul de Promovare a Sănătăţii
B-dul Traian nr. 1, 610136, Piatra Neamţ, tel.: 0233-215933, 219440 int. 281
Se distribuie gratuit! Tiraj exemplare tipărit din PN 1.1.5 decembrie 2008
Autor texte: psih. Vasile Baghiu

În sfârşit, broşurica mea despre scara blocului a fost tiparită (4 mii de exemplare) şi o vom distribui prin cartiere.

“SCARA BLOCULUI”
un proiect de promovare a sănătăţii

CONVIEŢUIREA CIVILIZATĂ LA BLOC A FOST - ŞI ÎNCĂ MAI ESTE, DIN PĂCATE - O PROBLEMĂ A NOASTRĂ, A TUTUROR!

SCARA BLOCULUI ESTE INTRAREA ÎN PROPRIILE NOASTRE APARTAMENTE, HOLUL CASEI NOASTRE, NU UN SPAŢIU AL NIMĂNUI!

DEPINDE CHIAR DE NOI SĂ AVEM O VIAŢA MAI PLĂCUTĂ LA BLOC!

SĂ NU FIM INDIFERENŢI FAŢĂ DE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SCARA ŞI BLOCUL NOSTRU! ESTE CA ŞI CUM AM AVEA GRIJĂ DE IGIENA PERSONALĂ, DAR AM UMBLA CU HAINE MURDARE.

DACĂ MENŢINEM APARTAMENTELE CURATE, TREBUIE SĂ MENŢINEM ŞI SCARA CURATĂ, LA FEL CUM TREBUIE SĂ AVEM GRIJĂ ŞI DE SPAŢIILE DIN JURUL BLOCULUI ŞI DE LOCURILE DE JOACĂ ALE COPIILOR!

ESTE TOTAL NECIVILIZAT SĂ ARUNCĂM GUNOAIE PE SCĂRI, SĂ SCUIPĂM PE SCĂRI ŞI SĂ MÂNCĂM SEMINŢE PE SCĂRI SAU ÎN FAŢA BLOCULUI!

ESTE TOTODATĂ FIRESC, DE EXEMPLU, SĂ RIDICĂM O HÂRTIE DE PE SCARĂ ŞI SĂ O DUCEM LA UN COŞ, NU SĂ TRECEM INDIFERENŢI PE LÂNGĂ EA DOAR PENTRU CĂ NU AM ARUNCAT-O NOI. EXISTĂ O ŞANSĂ SĂ FIM VĂZUŢI, IAR EXEMPLUL NOSTRU SĂ FIE URMAT ŞI DE ALŢII.

DACĂ SUNTEM PROPRIETARI DE ANIMALE PE CARE LE ŢINEM ÎN APARTAMENT, trebuie să curăţăm scara de excrementele lor de fiecare dată când este cazul şi IMEDIAT! Ele pot fi o sursă de îmbolnăviri atât pentru noi cât şi pentru toţi locatarii şi vizitatorii. DACĂ IUBIM ANIMALELE, AR TREBUI SĂ NE PESE ŞI DE OAMENI!

Este bine să învăţăm copiii să nu zgârie pereţii, să nu deseneze pe pereţi şi să menţină curăţenia pe scară! Să fim nişte modele pentru copii! Ei trebuie să înveţe lucruri bune de la noi adulţii! ESTE, DE ASEMENEA, BINE SĂ-I ÎNVĂŢĂM SĂ NU ŢIPE, SĂ NU ÎNJURE, SĂ NU SPUNĂ CUVINTE OBSCENE. NU TREBUIE SĂ CONSIDERĂM CĂ EI ŞTIU DEJA LUCRURILE ACESTEA DE LA SINE. EI TREBUIE SĂ LE ÎNVEŢE DE LA NOI; AŞA CUM ÎNVAŢĂ SĂ SPUNĂ “BUNĂ ZIUA!”.

ÎN GENERAL, NU ESTE SĂNĂTOS SĂ FUMĂM! ÎNSĂ DACĂ NU PUTEM RENUNŢA LA FUMAT, NU TREBUIE SUB NICI O FORMĂ SĂ FUMĂM ÎN INCINTA SCĂRII SAU SĂ ARUNCĂM CHIŞTOACELE PE SCARĂ! Este urât şi neplăcut, afectează sănătatea tuturor locatarilor şi ESTE ILEGAL!

DACĂ SE ÎNTÂMPLĂ SĂ FUMĂM (SĂ ZICEM, LA FEREASTRA DE LA BUCĂTĂRIE), NORMAL ESTE SĂ NU ARUNCĂM CHIŞTOACELE ŞI PACHETELE GOALE PE GEAM, CI SĂ LE PUNEM ÎN PUNGI PE CARE LE ÎNCHIDEM ŞI LE ARUNCĂM ODATĂ CU GUNOAIELE MENAJERE.

TREBUIE SĂ MENŢINEM LINIŞTEA PE SCARĂ! Nu toţi vecinii noştri au gusturile noastre în materie de muzică şi nu toţi vor să asculte muzică! Alţi vecini ar vrea să citească, să înveţe, să se odihnească. Este omeneşte să-i respectăm, ca să fim respectaţi, iar orice tulburare a liniştii intră sub incidenţa legii.

SĂ NU PERMITEM staţionarea în incinta scării timp îndelungat şi fără motiv a persoanelor care nu locuiesc în vreun apartament de pe scară! CU TINERII CARE TULBURĂ LINŞTEA PE SCARĂ SAU ÎN JURUL BLOCULUI TREBUIE SĂ VORBIM OMENEŞTE, IAR EI TREBUIE SĂ ÎNŢELEAGĂ, TOT OMENEŞTE, CĂ NU ESTE NORMAL SĂ-I DERANJEZE ÎN NICI UN FEL PE VECINII LOR, OAMENI ŞI EI, MAI ÎNAINTE CHIAR DE A ÎNŢELEGE CĂ ESTE ÎMPOTRIVA LEGII.

ESTE BINE SĂ ÎNCHIDEM UŞILE CÂND INTRĂM ŞI CÂND IEŞIM ŞI DE FIECARE DATĂ CÂND LE VEDEM DESCHISE, ŞI FĂRĂ SĂ LE TRÂNTIM! Menţinerea uşilor închise reduce poluarea cu gaze, praf şi zgomot, împiedică intrarea pisicilor şi a câinilor de pe stradă, menţine răcoare în timpul verii, iar iarna reduce costurile de încălzire! Montarea unei instalaţii interfonice este întotdeauna binevenită!

Este important pentru sănătatea noastră fizică şi psihică SĂ NE IMPLICĂM ÎN ACŢIUNI DE CURĂŢIRE ŞI ÎNFRUMUSEŢARE A ÎMPREJURIMILOR BLOCULUI (plantare pomi etc.) ŞI A LOCURILOR DE JOACĂ PENTRU COPII.

ESTE BINE SĂ FACEM EFORTUL DE A SEPARA GUNOAIELE ŞI DE A LE PUNE ÎN TOMBEROANELE POTRIVITE!

SCOATEREA PUNGILOR CU GUNOI PE HOL ESTE UN OBICEI “DE MAHALA” ŞI ARATĂ INDIFERENŢĂ FAŢĂ DE CONFORTUL VECINILOR. TREBUIE SĂ DUCEM GUNOAIELE DIRECT LA TOMBERON!

NU ESTE RECOMANDABIL SĂ TRIMITEM COPIII MICI CU GUNOIUL, PENTRU CĂ EI NU AJUNG LA ÎNĂLŢIMEA TOMBEROANELOR ŞI PENTRU CĂ ASTFEL ÎI EXPUNEM UNEORI AGRESIUNII CÂINILOR MAIDANEZI!

SĂ NU ARUNCĂM GUNOAILE ÎN AFARA TOMBEROANELOR! Aspectul din jurul tomberoanelor va afecta confortul psihic şi sănătatea fiecăruia dintre noi!

SĂ NU NE CERTĂM CU VECINII “DIN NIMIC”. ORICE CONFLICT POATE FI EVITAT ŞI APLANAT PRIN DIALOG, RĂBDARE, RESPECT ŞI ÎNŢELEGERE. COMUNICAREA ESTE CHEIA!

RESPECTAREA ACESTOR LUCRURI ESTE ÎN INTERESUL SĂNĂTĂŢII TUTUROR, REDUCE STRESUL ŞI FACE VIAŢA MAI PLĂCUTĂ LA BLOC, ATÂT CÂT ESTE POSIBIL ÎN CONDIŢIILE VIEŢII DE LA BLOC!

DEPINDE DE FIECARE DINTRE NOI!

Pliantul de faţă este parte a proiectului de promovare a sănătăţii “Scara blocului”, care are ca obiectiv general schimbarea unor comportamente necivilizate şi nesănătoase legate de viaţa la bloc. El presupune mai multe activităţi, între care tipărirea şi distribuirea de pliante şi afişe pe această temă, precum şi susţinerea mai multor ore şi workshop-uri în şcoli, cu elevi şi părinţi, despre convieţuirea civilizată.

Ieri, la filiala Mărăţei a Bibliotecii G.T. Kirileanu, activitate în cadrul proiectului "Drogul lecturii", adică o discuţie cu elevii claselor a IX-a B şi a IX-a E despre plăcerea lecturii, despre benefiicle acestei activităţi şi sensul ei în economia vieţii, toate pornind de la rememorarea lui Nichita Stănescu. Discuţia a căpătat greutate mai ales pentru că a fost "întreruptă" din când în când de Dan Iacob, eseist, care are talent de recitator, de actor, care a făcut cuvintele lui Nichita Stănescu să zboare prin sală, aşa cum îi plăcea chiar lui Nichita să spună că ar fi poezia, ceva mai mult decât cuvinte repezite de Gutemberg pe o hârtie.

Marţi, 2 decembrie, discuţie cu elevi de la Colegiul Cartianu la Biblioteca GTK, filiala Mărăţei, despre patriotism, despre obligaţia morală (şi patriotică) pentru un elev de a învăţa până la bacalaureat măcar să vorbească şi să scrie corect româneşte, despre valoarea cititului cărţilor în zilele noastre, despre grija faţă de ceilalţi oameni, despre grija faţă de mediu, despre un stil de viaţă sănătos.

Azi, la TVM Neamţ, la "Cotidian"-ul Talidei Cozma, o oră despre beneficiile prieteniei asupra sănătăţii, un subiect la care m-am gândit ca la unul dintre cele mai importante, o temă pe care dascălii ar trebui s-o discute cât mai mult la orele de dirigenţie.



Nimic spectaculos... Doar nişte eforturi de a promova sănătatea, pe care le fac din conştiinţă şi din tot sufletul, nişte eforturi pe care le consider necesare, chiar dacă orizontul unor rezultate palpabile nu se zăreşte încă, un pic cam împotriva inerţiei generale şi a indiferenţei, împotriva curentului/trend-ului de azi care pune amprenta mahalalei pe tot ce atinge, de la televizor până la catedră, de la stradă la viaţa din interiorul familiei, într-un oraş de provincie...

Întâlnirile mele cu elevii pe tema fumatului şi a stilului de viaţă sănătos de la Biblioteca GTK au continuat şi joi, cu câteva clase de băieţi de la Liceul Auto, şi vineri, cu o clasă de la Liceul Economic. Joi, m-am gândit să le ofer fragmente din replicile de pe forumurile de pe Internet pe care se discută aceste teme şi să-i rog să le citească, pe rând, în aşa fel încât să avem o pornire în discuţia noastră pe un teren în care ei se simt familiari. Celor de la Economic le-am vorbit doar, pentru că era târziu, după-amiază, şi am simţit că se grăbesc. Am fost mulţumit că au venit şi vreo trei ziarişti, pentru că este foarte mare nevoie de sprijinul presei în educaţie.

Promovare la serviciu, pe seama licenţei în psihologie. Un lucru foarte bun. Să tot fie din astea...

Ieri, la Biblioteca GTK, au venit două clase de la Colegiul Economic, o clasă de a X-a şi alta de a XII-a. Le-am vorbit despre fumat în contextul unui stil de viaţă sănătos. Ce efort imens - dar nevăzut, bineînţeles - este să umanizezi un subiect atât de didactic şi plicticos în sine precum fumatul! Am evitat întotdeauna didacticismul mergând pe filiera tatonării pas cu pas a reacţiei audienţei, urmârind privirile elevilor, schimbând tonul, schimbând un pic subiectul, revenind la subiect, spunând o poveste, formulând întrebări, aşteptând un răspuns, tratându-i pe toţi ca pe nişte adulţi (menţinând însă limbajul şi conceptele/ideile la un nivel cât mai accesibil), tratându-i cu respect, încercând mereu să fiu prietenos...

Copiii şi adolescenţii din ziua de azi obişnuiesc să frecventeze localurile în care se fumează şi se bea.

Avem cel puţin două probleme aici.

Mai întâi, faptul că părinţii nu ştiu cel mai adesea unde merg copiii lor şi, mai mult, se mulţumesc - atunci când copiii se întorc acasă cu hainele îmbibate de fum de ţigară - cu răspunsul că acolo unde au fost s-a fumat. Trecând peste faptul că nu e normal (pur şi simplu din motive de sănătate) pentru un copil sau adolescent să stea în încăperi unde se fumează, orice părinte ar trebui să aibă discuţii deschise, prieteneşti, sincere cu proprii copii despre fumat, să-i întrebe dacă fumează sau nu şi să găsească împreună alte posibile locuri în care ei ar putea să-şi petreacă timpul liber cu prietenii şi colegii, locuri în care nu se fumează, cum ar fi cofetăriile, pizeriile şi nu barurile, cafenelele etc..

Apoi, proprietarii de localuri ar trebui obligaţi să respecte legea, iar Inspecţia Sanitară de Stat ar avea aici rolul cel mai important. Din cât se vede, nici proprietarii nu au vreun scrupul sau vreo mustrare de conştiinţă şi nici inspectorii sanitari nu sunt - din motive lesne de înţeles în ţărişoara noastră - eficienţi.

Ceea ce s-ar putea face ar fi, în primă instanţă, iniţierea unor întâlniri între părinţi şi dascăli, în care să se găsească, pe de o parte, soluţii la această problemă deosebit de gravă precum fumatul în copilărie şi adolescenţă, iar pe de altă parte, răspunsul la întrebarea "Unde îşi petrec timpul liber copiii noştri?".

O altă activitate în cadrul proiectului "Drogul lecturii", ieri, la Biblioteca "G.T. Kirileanu", filiala Mărăţei. Înainte de întâlnirea cu elevii claselor a IV-a A şi a IV-a B de la Şcoala nr. 6, nu ştiam prea limpede ce le voi spune şi cum mă voi face înţeles, însă când i-am văzut, cu ochii mari, curioşi, între rafturile de cărţi, mi-am găsit deodată ideile şi cuvintele. I-am întrebat mai întâi dacă ştiu care este drumul unei cărţi până la cititor. Bănuiala mea s-a confirmat, pentru că toţi au menţionat editorul, tipograful, librarul, iar bietul autor a fost uitat. Le-am vorbit despre cum se scrie o carte, despre importanţa cititului cărţilor, iar când am ajuns la temă, anume "Eroi de ieri şi de azi ai copilăriei", am putut să lămuresc împreună cu ei, pas cu pas, întrebare cu răspuns, diferenţa dintre real şi imaginar, ceea ce a fost o bună ocazie să vorbim şi despre diferenţa dintre violenţa din filme şi violenţa din viaţa reală, despre durere şi sensibilitate, despre grija faţă de cei din jur, despre partea de miracol din viaţă (pe care o cunoaştem adesea dacă muncim şi suntem de bună credinţă), despre cum să-ţi alegi drumul în viaţă. A fost o discuţie pur şi simplu încântătoare.

Nici nu am ştiut când au trecut fiecare din cele două ore de ieri, de la Colegiul Rareş, de la clasele a IX-a F şi a IX-a B. Am început la fix, cu fiecare oră, iar la sfârşit, la fără zece, totul era încheiat şi părea că începusem doar de câteva minute. După ce am vorbit două ore, m-am gândit din nou, ca de atâtea ori, la dificultăţile profesiei de dascăl. E adevărat că în calitate de profesor sau învăţător nu trebuie să vorbeşti mereu, în fiecare oră, nu trebuie să conferenţiezi, aşa cum trebuie să fac eu adesea, dar emoţia şi tensiunea comunicării, dacă eşti responsabil şi îţi pasă, sunt, nu de puţine ori, copleşitoare. Deja la a doua oră nu mai aveam suflu, ca să spun aşa... Stilul de viaţă sănătos este o temă cuprinzătoare în care poţi să le vorbeşti elevilor despre lucrurile importante din viaţă, iar şansa de a le vorbi pe această temă este una cu adevărat extraordinară.

Odată cu toamna, încerc să mă apropii din nou de şcoli, încerc să am orele de promovare a sănătăţii pe care le consider foarte necesare. Ieri, mai întâi la Colegiul Rareş, la o clasă de a noua, vorbesc despre stilul de viaţă sănătos. Prefer să le ofer elevilor mai întâi informaţii, să le spun mesajele pe care le am de spus, să le vorbesc aproximativ 40 de minute şi să las abia la urmă un timp pentru discuţii şi întrebări, pentru că dat fiind că astfel de întâlniri cu ei sunt rare, devine foarte important să folosesc timpul pentru a aminti măcar toate temele secundare care ţin de stilul de viaţă sănătos. Dialogul este necesar, fireşte, dar el trebuie instituit când timpul este îngăduitor. Luat cu discuţia, am uitat să fac poza. La Bibliotecă însă, la filiala din Mărăţei nu am uitat. Elevii, aproape două clase de a noua, au fost la fel de cuminţi şi de cooperanţi cum au fost cei de la Rareş. Lor le-am vorbit despre Duiliu Zamfirescu (maine se împlinesc 150 de ani de la naşterea scriitorului), dar jumătate de oră le-am spus cum am putut eu mai bine ce pierd dacă nu citesc şi ce câştigă dacă citesc. Se uitau la mine cu ochii mari când le spuneam că succesul nu se măsoară întotdeauna în bani şi popularitate, că împlinirea personală, ca om pur şi simplu şi ca om educat şi cult, este de nepreţuit, este o avere.

Articolul de mai jos, pe care l-am scris în vară, a apărut în numărul 4 (127) din octombrie 2008 al revistei Nursing. Îl postez şi aici.

Copiii, victime ale expunerii la pornografie

Există situaţii numeroase în care copiii încearcă să vizualizeze materiale pornografice. Televiziunea, presa scrisă şi internetul răspândesc, în cantitate delog neglijabilă, astfel de materiale, ceea ce îi determină pe specialiştii din domeniul sănătăţii să încadreze pornografia între problemele de sănătate publică globale. Astăzi accesul la Internet este foarte facil, pentru că numărul familiilor care au un computer conectat este din ce în ce mai mare.
De aceea, nu trebuie să considerăm ceva excepţional dacă un copil este găsit în faţa unor site-uri pornografice sau răsfoind o revistă de acest gen. Cum bine se ştie, curiozitatea omenească este perfect naturală, normală, iar curiozitatea copiilor – a căror minte este în plin proces de descoperire a lumii - este şi mai explicabilă.
Reacţia părinţilor în faţa unor astfel de situaţii în care îi găsesc la un moment dat pe copii ar trebui să fie foarte echilibrată, înţeleaptă, lipsită de impulsivitate. Ei ar trebui să încerce să înţeleagă ce anume îi determină pe copii să caute astfel de site-uri, ce anume aşteaptă ei să găsească pe ele şi – pe această bază – să iniţieze o serie de discuţii care, pe de o parte, să-i lămurească pe copii, cât de cât, asupra fenomenului, iar pe de altă parte să le ofere dovada confortabilă că părinţilor lor le pasă de tot ceea ce se întâmplă cu ei. Nu este în nici un caz recomandabil să fie pedepsiţi sau să li se interzică accesul la computer.
Practic, ceea ce determină şi justifică îngrijorarea este faptul că impactul vizionării unor imagini şi secvenţe pornografice – pentru toţi copiii şi adolescenţii, dar în special pentru copiii de vârstă mică - poate fi traumatizant.
De fapt, tocmai efectele adverse ale pornografiei asupra societăţii în general fac din această problemă una de sănătate publică. Numeroase studii arată că pornografia poate afecta serios capacităţile mentale, emoţionale şi de relaţionare ale persoanei care o « consumă ». Concret, s-a constatat că expunerea la pornografie pune « consumatorul » în situaţia de a dezvolta mai uşor tendinţe sexuale deviante, de a provoca ofense de natură sexuală sau chiar de a comite viol, de a întâmpina dificultăţi în propriile relaţii sexuale, de a accepta şi susţine mitul vinovăţiei victimei în cazul unui viol (« Ea o merita, din cauza felului provocator în care se îmbracă şi dansează... »).
Între alte posibile efecte adverse ale pornografiei, atât asupra consumatorilor cât şi asupra celorlalţi, pot fi enumerate: în cazul tuturor consumatorilor - dependenţa; în cazul femeilor - riscurile de a fi privite într-o perspectivă excesiv sexuală, de a fi violate, de a fi categorisite discriminatoriu şi numai în perspectiva rolului tradiţional de « supusă a bărbatului » şi de a experimenta sexul fără implicare emoţională; iar în cazul copiilor - riscurile de a deveni obiecte ale interesului sexual al adulţilor şi – uneori – al altor copii, de a deveni victime ale fanteziilor sexuale, precum şi de a avea parte, pe filiera acestei surse de informare, de un tip de educaţie sexuală care crează în viitor atitudini nerealiste şi dăunătoare în legătură cu sexualitatea şi relaţiile dintre oameni sau chiar de a comite infracţiuni de natură sexuală.
Copiii sunt, aşadar, cele mai uşoare victime. Nesupravegheaţi, adesea lăsaţi singuri acasă, lipsiţi de comunicare, ei intră în plasa tentaţiilor oferite generos de televizor şi Internet. De aceea, un control discret şi eficient al modului în care aceştia utilizează Internetul, al orelor de culcare, al emisiunilor tv vizionate, este foarte bun. În primul rând, trebuie înţeleasă nevoia copilului de a vedea « acele lucruri », iar gestul lui nu trebuie tratat ca un act de indisciplină. Ei trăiesc azi într-o lume plină de tentaţii şi pericole provenind din realitate sau din media. Prietenii şi colegii lor de joacă discută dezinvolt adesea despre subiecte pe care adulţii se jenează să le abordeze. Lumea lor este mai lipsită de inhibiţii decât a fost aceea a generaţiei celor născuţi prin anii şaizeci-şaptezeci sau mai devreme. Presa şi televiziunea de azi sunt excesiv de libertine şi rareori au în vedere - între criteriile de selecţie a temelor şi a modului în care acestea sunt tratate – criteriile morale. Din păcate, banul îşi spune cuvântul şi aici.
Acestea sunt argumente în plus în favoarea ideii că discuţia cu copiii este infinit preferabilă oricărei atitudini coercitive. Oricât ar părea de greu de iniţiat, discuţia – onestă şi deschisă, având la bază o informare corectă şi o adecvare la vîrsta copiilor – trebuie să aibă loc. Când copii sunt admonestaţi, este puţin probabil ca ei să revină la părinţi pentru a cere ajutor şi sfat în situaţia în care li se întâmplă - de exemplu - să intre accidental pe site-uri pornografice sau să fie invitaţi « pe chat » de persoane necunoascute să intre în discuţii cu conţinut sexual.
Comunicarea permanentă a părinţilor cu proprii copii este cheia şi în această problemă de sănătate şi educaţie, dar cred că societatea întreagă – prin instituţiile ei - ar trebui să facă mai mult în această direcţie.

Există, cred, în zilele noastre un fel de deficienţă a comunicării şi chiar un deficit de comunicare. Vorbim împreună şi ne înţelegem aparte, cum se spune în popor. După volumul "Promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate", apărut în 2006 la Public H Press, funcţiile comunicării sunt următoarele:
a) informare: a da şi a primi informaţii;
b) socială: pentru formarea şi menţinerea relaţiilor;
c) persuasivă: a convinge oamenii să acţioneze într-un anumit fel;
d) instrumentală: a realiza un anume obiectiv;
e) îndeplinirea rolului: a acţiona într-un mod predictibil;
f) a reduce anxietatea: a rezolva probleme şi a reduce îngrijorarea;
g) emoţională: a fi prietenos.
Iată şi regulile comunicării după acelaşi volum:
a) Fii un bun ascultător!
b) Ajută oamenii să vorbească!
c) Pune întrebări şi caută să obţii feed-back-ul!
d) Crează un mediu şi relaţii permisive!
e) Depăşeşte-ţi propriile bariere de limbaj!
Mă gândesc că toate aceste puncte simple subliniate ar trebuie să le avem toţi în vedere dacă dorim să comunicăm, dar în mod special ar trebui luate în considerare de dascăli şi de managerii de orice nivel.

Emisiunea a trecut cum a trecut, repede, aşa cum trece timpul când oamenii discută, dar mai mult mi-a luat documentarea şi sintetizarea materialului în aşa fel încât mesajul să cuprindă lucrurile importante despre "Stresul la serviciu şi sănătatea", ore întregi de lectură a unor articole (în română şi în engleză), grija ca totul să fie cum trebuie. Am lămurit la început chestiunile legate de definiţie (cu trimitere la pionieratului lui Hans Selye) şi am subliniat existenţa celor două forme de stres, eustres şi distres, apoi am arătat - comparativ - care sunt caracteristicile unui loc de muncă bun şi ale unui loc de muncă rău, după Garett Coan, subliniind rolul esenţial al managerului în crearea atmosferei la serviciu şi care sunt calităţile principale ale unui manager/şef bun. Mai departe, am trecut în revistă simptomele stresului, cu trimitere în special la medicina muncii şi psihologia muncii. Cât priveşte cauzele stresului, a fost necesar să le împart, pentru telespectatori, în cele trei categorii: factori de mediu (din mediul fizic şi din mediul psiho-social), sarcina de muncă şi factorul uman. La capitolul "managementul stresului", am vorbit un pic despre soluţiile de prevenire sau de diminuare a stresului, atât la nivel individual (gestionarea timpului, exerciţiile fizice, tehnici de relaxare, creşterea reţelei de suport social etc.), cât şi la nivel organizaţional (selecţia corespunzătoare a personalului, implicarea angajaţilor în stabilirea de obiective, îmbunătăţirea comunicării în organizaţie, iniţierea unor programe de sănătate etc.). Grija mea în cazul acestor emisiuni este să aleg teme importante, legate de realitatea pe care o trăiesc oamenii, şi să ofer cât de multe informaţii esenţiale posibil. Nu ştiu cât îmi reuşeşte, dar ştiu că măcar încerc...



Iar întrebările Talidei Cozma - întotdeauna la obiect şi realiste - au adăugat, cred, ca de fiecare dată, un plus de accesibilitate ideilor promovate în emisiune. Chiar vreau să remarc şi să apreciez (public, fireşte) interesul profesionist pentru teme cu adevărat importante al acestei jurnaliste. Iată că există şi în provincie jurnalişti adevăraţi. Ei trebuie încurajaţi. Mai sunt şi alţii. Uneori ei chiar modelează opiniile la nivel local, iar acest lucru chiar merită atenţie. Iar faptul că jurnalista Talida Cozma mă invită în emisiunea ei în fiecare lună pentru a discuta pe teme de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii nu poate decât să mă bucure, în numele educaţiei pentru sănătate, pentru care mă tot zbat eu de câţiva ani încoace...

Mîine la orele 16 sunt invitat din nou la emisiunea Cotidian a Talidei Cozma de la TVM Neamţ. M-am gândit la temă. Va fi "Stresul la serviciu şi sănătatea". Este important, cred, ca oamenii să ştie că o atmosferă proastă la serviciu, care - cel mai adesea - nu depinde de ei, îi poate îmbolnăvi grav. Este important să ştie că nu este normal să accepte umilinţe repetate, situaţii neclare, atitudini autoritariste şi adesea insultătoare.

Trebuie să încetăm să-i moralizăm pe tineri. Dacă nu ne place - de exemplu - să-i vedem adunaţi pe la scările blocurilor fumând, vorbind "buruienos" şi cu glas tare până noaptea târziu, dacă nu ne place că dimineaţa găsim în locurile unde au stat, pe băncile de la intrarea în blocuri şi în jur, tot felul de gunoaie, chiştoace, coji de seminţe, cutii goale de bere etc., e cazul să încercăm să vorbim cu ei. Este aceasta o probă a noastră, pe care trebuie s-o depăşim. Cu riscul de a primi, la început, o reacţie ostilă. Dacă nu le vorbim, dacă nu rupem bariera de comunicare care există între ei şi noi, dacă îi vom admonesta mereu, nu vom ajunge la nici un rezultat, iar lumile noastre vor fi mereu paralele. Chiar şi la Şcoală, dacă le vom vorbi de sus, de la înălţimea catedrei, dacă îi vom "pune la respect", dacă vom adopta o atitudine autoritaristă, vom eşua lamentabil în demersul nostru pedagogic. Fiecare oră ar trebui începută prin iniţierea, pentru trei sau cinci minute, a unei discuţii "ca între oameni". Pentru că trebuie spartă gheaţa, pentru că trebuie să le fie câştigată încrederea. Pe de altă parte, această atitudine flexibilă şi deschisă, dacă nu este dublată de profesionalism, de seriozitate, iarăşi nu e bine. Găsirea acestui tip de echilibru între "a fi natural, uman" şi "a fi profesor" este esenţa pedagogiei.

Cunosc o familie care tocmai s-a intors de la Marea Neagră, de la Eforie Nord. Mi-au spus că s-au îmbunătăţit condiţiile cât de cât (aer condiţionat în unele hoteluri, şezlonguri, umbrele, coşuri de gunoi pe plajă etc.), dar că românii tot nu se pot abţine de la a înfunda chiştoacele în nisipul de pe plajă, de la a mânca seminţe şi a arunca (a scuipa, mai corect spus) la întâmplare cojile, de la a arunca tot felul de gunoaie în apa mării, de la a pune muzică tare (manele) în locuri în care se relaxează şi alţi oameni. Se pare că avem o problemă, ca naţiune, iar ea nu este nici politică, nici economică, ci pur şi simplu este una de educaţie, fără nici un dubiu. O problemă foarte gravă!

Un prieten de-al meu, medic de profesie, îmi spune adesea glumind - gândindu-se la obiceiul nostru, al românilor, de a bea cu ocazia oricărei reuşite, a oricărui moment bun etc. - că ar trebui să învăţăm să ne bucurăm şi fără alcool. Referindu-se la un eveniment important pentru familia mea din zilele acestea, ieri a zis că ar trebui să bem ceva pe seama lui. Mi-a picat la ţanc, aşa că i-am spus şi eu la rândul meu zâmbind: "Ar trebui să învăţăm să ne bucurăm şi fără alcool...". Ne-am amuzat, dar adevărul din spatele acestei ziceri care stârneşte zâmbete merită luat în seamă. Mă gândesc că ar merita pornită chiar o campanie de prevenire a consumului de alcool cu titluri de genul acesta, "Să învăţăm să ne bucurăm fără alcool!", "Poţi trăi bucuriile şi fără alcool!", "Să trăim bucuriile cu mintea limpede!". Voi vedea... Poate din toamnă s-ar putea face o campanie, tipări nişte broşuri, ţine nişte conferinţe, organiza nişte simpozioane...

La ora 16 am fost din nou invitat la emisiunea Cotidian de la TVM Neamţ a Talidei Cozma. Subiectul? Cititul cărţilor ca stil de viaţă. Am încercat să vorbesc despre beneficiile lecturii, despre rolul dascălilor în reabilitarea prestigiului cărţii, despre faptul că lectura nu este nicidecum o experienţă "second-hand" (pur şi simplu pentru că este o experienţă sufletească la fel de intensă ca experienţele propriu-zise), despre rolul de modele pe care l-ar avea părinţii în încurajarea copiilor pe drumul bun al cititului şi al cărţii, despre şansa adolescenţilor de a deveni buni părinţi în viitor dacă citesc, despre interesul nostru, al tuturor, de a promova lectura, pentru că ne dorim să trăim într-o lume mai educată, despre câteva experienţe de lectură personale şi despre cum acestea mi-au influenţat viaţa. Ceva-ceva tot am reuşit să spun. Sunt mulţumit - nu numai ca scriitor, dar mai ales ca angajat al Autorităţii de Sănătate Publică Neamţ - că pot să vorbesc pe teme de educaţie la televizor, fie şi pe posturile locale. Nu voi refuza niciodată o invitaţie în media pe teme de educaţie şi sunt bucuros că există jurnalişti din oraşul meu care au un interes real pentru ceea ce am de spus oamenilor. Această bucurie mă consolează oarecum de nerecunoaşterea meritelor profesionale reale din partea instituţiei mele. Mă consolează "oarecum", spun, pentru că ştiu că odată şi odată vor înţelege şi cei care ar avea obligaţia (profesională şi legală) să înţeleagă şi, în consecinţă, îşi vor schimba atitudinea. Până atunci, dar şi de atunci încolo, ne implicăm, punem suflet, doar aşa... de amorul artei, Vasile! Căci plata multă este în ceruri...

Cititul te ajută să ai mai mare încredere în tine însuţi, să călătoreşti în jurul lumii în cel mai ieftin mod posibil, să-ţi dezvolţi personalitatea, să-ţi îmbogăţeşti şi să-ţi clarifici propriile gânduri. Unele pagini din cărţi te fac să râzi pentru că sunt scrise cu umor. Cititul te poartă spre perfecţiune, îţi stimulează creativitatea, te ajută să-ţi descoperi propriile talente. Prin lectură ajungi să comunici mai bine cu oamenii, să ai o perspectivă mai clară asupra lucrurilor. Cititul îţi satisface curiozitatea şi te ajută să-ţi cultivi talentul literar. Cititul cărţilor nu necesită învăţarea nici unei aparaturi speciale, îţi îmbunătăţeşte atenţia, te ajută să-ţi petreci timpul în mod util şi îţi oferă "entertainment". Cititul te face puternic, te ajută să ştii de ce şi cum se întâmplă totul, te ajută să călătoreşti în timp. Obiceiul cititului oferă şi răspândeşte afecţiune şi cunoaştere, te ajută să-ţi faci prieteni, îţi deschide uşile spre medii intelectuale, te ajută să simţi lumea din jurul tău, îţi menţine mintea activă, îţi lărgeşte orizontul. Cărţile nu necesită companie şi sunt un excelent remediu împotriva stresului. Cărţile îţi dezvoltă sentimentul apartenenţei la comunitatea din jur. Cărţile presupun o activitate intelectuală, pe care o căutăm foarte adesea, oferă experienţe spirituale extraordinare şi emoţii speciale. Cărţile sunt instrumentele perfecte de îmbunătăţire a aşa-numitei "stime de sine". Prin lectură devii mai inteligent şi mai înţelept. Cărţile te ajută să creşti, te introduc în lumea viselor şi îţi oferă şansa împlinirii lor. Cărţile inspiră, motivează, construiesc naţiuni, civilizaţii. Cărţile sunt premiza civilizaţiei.

Iată şi sfaturile site-ului e-how in legătură cu protecţia împotriva soarelui.

1. Evitaţi expunerea la soare între orele 10 şi 15, când intensitatea radiaţiilor este cea mai intensă.

2. Utilizaţi o cremă de protecţie, care trebuie să aibă factorul de protecţie de cel puţin 15, inclusiv pe buze, urechi, nas, gât, mâini, picioare şi cap, cu cel puţin 15 minute înainte de a ieşi afară.

3. Aplicaţi din nou unguentul la două sau trei ore, mai ales dacă faceţi baie.

4. Purtaţi pălărie cu boruri largi.

5. Purtaţi ochelari de soare.

Ieri am obţinut licenţa în psihologie. Faptul este banal în sine, dar pentru mine el are o semnificaţie aparte. Eram eu intelectual (aşa autodidact, outsider), nici vorbă, dar acum - vezi bine! - am şi patalama. Am 42 de ani. Sunt tatăl a doi copii, am publicat opt cărţi şi m-am implicat în viaţa literară şi civică din ţara mea. Viaţa a făcut însă în aşa fel încât până ieri să nu fi absolvit decât un liceu sanitar şi o şcoală tehnică sanitară postliceală. Au fost nişte şcoli bune pentru mine, nimic de zis, pentru că mi-au oferit o profesie, aceea de asistent medical, pe seama căreia mi-am câştigat existenţa şi mi-am sprijinit familia, ca să nu mai spun că mi-au oferit, prin deschiderea uşilor spre lumea spitalelor, şansa de a cunoaşte oamenii şi suferinţele lor, experienţă atât de necesară unui scriitor. În toţi aceşti ani însă, am suportat adesea (pe nedrept, fireşte) situaţii umilitoare, pentru că în ţara noastră diplomele au mai mare greutate decât valoarea reală a celor care le deţin. Până la un punct, acest lucru este normal, dar măcar în artă şi în literatură - mă gândesc - ar trebui să conteze doar valoarea propriu-zisă a operei. Au apărut, aşadar, în timp, vreo două persoane (scriitori, oameni de cultură, intelectuali) care, atunci când m-au criticat (nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea şi să fii pe placul tuturor), nu au găsit altceva decât să clameze, în scris,cu mânie şi satisfacţie demne de cauze mai bune, faptul că - vai! - nu aveam studii superioare. Ei bine, acum le am şi pe acestea. Schimbă asta în vreun fel valoarea scrisului meu? Nu cred. Sunt bucuros însă că am reuşit isprava aceasta, mai întâi pentru mine, dar şi pentru că le-am luat acelor confraţi o piatră de pe inimă. De asemenea, chiar dacă nu îmi fac iluzii, sper că de aici înainte unii posesori-de-diplome-fără-cultură-şi-educaţie (deloc puţini, din păcate, în ţara noastră) îşi vor mai potoli aroganţa, destul de supărătoare, faţă de mine (în mediile în care voi continua - cu îngăduinţa şi ajutorul lui Dumnezeu - să trăiesc şi să lucrez, desigur, să-mi continui proiectele), vor înceta să se mai uite de sus la mine, cum au făcut până acum (unii dintre ei) fără umbră de stinghereală. În străinătate, la bursele pe care le-am primit, nu m-a întrebat nimeni de diplome. Mai mult, am observat că un om, cu cât e mai titrat cu atât e mai modest. Una peste alta, am găsit necesar să scriu aici şi despre această întâmplare a vieţii, care are tâlcul ei, care, mai mult, îmi dă un plus de curaj. Atât cât să merg mai departe...

Website-ul “Life Lines Online” ne spune ce trebuie să facem ca să ne protejăm împotriva temperaturilor înalte din mediu:

Beţi apă la fiecare jumătate de oră, chiar dacă nu vă este sete!

Purtaţi haine de culori deschise!

Evitaţi schimbările bruşte de temperatură, cum ar fi ieşirea în aerul încins de afară dintr-o maşină cu aer condiţionat!

Fiţi foarte atenţi la starea dumneavoastră în primele două săptămâni când călătoriţi într-o zonă cu temperaturi foarte înalte!

Voi reveni cu astfel de sfaturi, utile în aceste luni de vară...

Fiica mea are examen de bacalaureat în aceste zile. Îmi spune că o deranjează foarte tare faptul că se copiază foarte mult şi că profesorii încurajează această practică, nu neapărat la clasa unde dă ea examen, ci în general, aşa cum rezultă şi din discuţiile din media şi de peste tot. Noi, societatea românească, îi învăţăm pe copii că se poate ajunge undeva fără muncă, prin fraudă, şi apoi ne mirăm că lumea din jur arată cum arată, că sistemul de ducaţie este cum este. Aflu că în Germania un elev este exmatriculat din şcoală dacă este prins copiind, iar asta se întâmplă nu neapărat la un examen important precum cel de bacalaureat, ci la o lucrare de teză banală.

Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri. Noi ne-am lipit, ca să spun aşa, de Agenţia Naţională Antidrog din oraşul nostru şi am participat la activităţile organizate de ei. Pe platoul de la Turn a fost construită o fundă verde cu ajutorul unor voluntari, elevi şi studenţi, părintele bisericii de la Turn a ţinut o slujbă de pomenire a victimelor de pe acest câmp de bătălie al drogurilor, a fost lansat un buchet de baloane, s-au ţinut discursuri (unele citite de pe hârtie sau spuse pe de rost, chiar dacă scurte), presa a participat, filmat, fotografiat, intervievat. Noi, cei de la Biroul de Promovarea Sănătăţii, am instalat un cort alb în faţa Teatrului Tineretului, am împărţit pliante, am măsurat "vârsta pulmonară" a unor trecători. Bune aceste activităţi, nu zic nu! Şi apreciez, aplaud inimoşenia celor de la A.N.A., oameni tineri şi de calitate, care s-au implicat, s-au agitat. Cu toate acestea, nu-mi pot reprima sentimentul real şi descurajant de activitate numai bună de bifat într-un tabel, numai bună de trecut într-un raport, pe nişte hârtii, pentru că mă tem totodată că e cam fără rost. Nu ştiu ce s-ar putea face, nu ştiu cum s-ar putea scăpa de formalismul şi festivismul unor astfel de activităţi. Ştiu însă că dacă ar fi să decid, aş prefera workshop-urile, prelegerile, discuţiile, lecţiile deschise cu elevii sau cu adulţii, cu oameni de tot felul, emisiunile tv, articolele de ziar, toate pe tema consumului de substanţe nocive, în special a drogurilor. Poate că va veni o ocazie să discutăm şi aceste aspecte, să discutăm între noi, ăştia care facem educaţie pentru sănătate. Mie mi-ar plăcea. Mă încumet să cred că aş avea şi oarecari idei... Deocamdată, e bine şi aşa... E oricum mai mult decât nimic...

Tocmai am sosit de la Praga. A fost splendid, dar mai multe despre această călătorie altă dată, poate nu chiar aici, ci pe "blogul himeric"...

Mai înainte, vineri, emisiune cu Talida Cozma: "Comportamentul în spaţiul public".

La întoarcerea de la Praga, azi, emisiune cu Dorin Ploscaru despre cartea "Cine suntem" a lui Dan Puric, precum şi o emisiune la Actual împreună cu fiul meu Ştefan.

O săptămână extrem de aglomerată... Cu examene, cu o lectură publică, miercuri, şi prezentarea unei expoziţii a lui Carmen Cărăuşu, joi, la Biblioteca "G. T. Kirileanu", împreuna cu Ştefan al meu şi chitara lui, cu o emisiune în direct la TV Actual, vineri dimineaţa, cu întâlnirea cu câţiva din prietenii mei din Stein Am Rhein, Elveţia, cu rău aproape fizic, o stare proastă, ca de boală, cu obligaţiile vieţii cotodiene, cu formalităţile necesare plecării la Praga pentru lectură publică...

Miercuri, 7 mai, am avut întîlnire la Biblioteca "G.T. Kirileanu" (filiala Mărăţei) cu elevii clasei a IX-A B (prof. Gabriela Baba) de la Colegiul "Gheorghe Cartianu". Tema: "De ce trebuie să citim?". Obsesia mea de a-i convinge pe elevii din oraşul meu să citească mai mult şi mai mult este de fapt, poate, teama mea de a nu ajunge, peste ani, să-mi trăiesc bătrâneţile într-o comunitate cu adevărat necivilizată şi aculturală. Măcar să ajungem însă la bătrâneţi...



Tot miercuri, după-amiază, invitat din nou la emisiunea "Cotidian" de la TVM Neamţ a Talidei Cozma. Tema: "Violenţa în şcoli". A trebuit să mă documentez serios, dar a meritat, pentru că a ieşit aşa cum îmi doream, adică am reuşit să punctez câteva aspecte ale problemei şi să ofer nişte recomandări părinţilor.



Joi, înregistrare pentru emisiunea "Cuvânt bun" de la 1TV Neamţ a părintelui Dorin Ploscaru. Tema: "Lumea tinerilor de azi". Emisiunea va fi difuzată mâine, 11 mai, orele 9 şi orele 15.




Ieri, vineri, înregistrare pentru aceeaşi emisiune "Cuvânt bun", de data aceasta nu în studiou, ci la Biserica din Vaduri a părintelui Ploscaru. Tema a fost "Tinerii şi Biserica", în continuarea celeilalte, şi va fi difuzată duminică, 18 mai 2008, orele 9 şi orele 15.

Tot ieri, pe la 10 seara, la rugămintea doctoriţei Ciobanu, directoarea noastră de la A.S.P., mă duc la emisiunea "Ţinta" a unui reporter pe nume Harabagiu. Fără să fi fost prevenit (fapt care m-a făcut să mă simt un pic inconfortabil, dar numai pentru câteva clipe, pentru că nu sunt eu omul acela să ţin supărare chiar din orice), mă pomenesc în emisiune cu un caz al unei fete care se plânge public că a fost infectată cu virusul hepatitei virale B de la un cabinet stomatologic. Este, probabil, greu să demonstreze cineva că a fost infestat de la o anumită injecţie, de la o anumită intervenţie (stomatologică sau chirurgicală), dar emisiunea se voia un scandal. Apreciez dorinţa şi curajul acestui reporter de a aborda subiecte cu adevărat importante, din realitate, însă mi se părea că nefericirea fetei era un pic cam prea mult exploatată jurnalistic. Cel puţin aşa simţeam eu... M-am limitat să spun câte ceva despre virus şi despre boală. Totuşi, emisiunea a fost, cred, foarte binevenită, pentru că a tras un serios semnal de alarmă în legătură cu acest fapt revoltător, consemnat şi în statistici: tratamentele stomatologice sunt pe primul loc între modalităţile de transmiterii a virusului. Iar sistemul nostru de sănătate nu face mare lucru, din păcate, în această direcţie. În rest, Dumnezeu să o ajute pe fata aceea care se simţea pe bună dreptate frustrată şi revoltată!

Chiar dacă nu a fost tocmai uşor, aş putea spune că nu am avut timp să mă plictisesc deloc săptămâna aceasta. Mergem înainte!

Convingerea mea este şi va fi mereu aceea că orice demers educativ trebuie să aibă în vedere o adecvare a mesajului şi a mijloacelor la realitatea socială cea mai concretă. A le vorbi despre cine ştie ce noţiuni ştiinţific-medicale unor oameni care trăiesc fără să citească nici măcar un ziar, care se uită doar la televizor şi numai la emisiuni de prost gust, este o risipă de energie şi dovada unei lipse de realism total neproductive. De altfel, formalismul şi inaderenţa la real sunt două dintre bolile grave ale sistemului nostru de educaţie. Cred că mai înainte de a le explica elevilor, de pildă, structura virusului HIV şi mecanismele prin care acesta produce maladia SIDA (lucruri importante şi ele, nimic de zis), ar fi mai urgent să le spunem cum şi când să se spele pe mâini, cum să folosească toaleta, de ce nu trebuie să mănânce seminţe pe stradă, în faţa blocului sau oriunde se nimeresc, de ce este important să păstreze curăţenia în casa scărilor din blocul în care locuiesc şi multe altele. La fel şi părinţii, la şedinţele cu părinţii, ar trebui invitaţi la discuţii privind rolul lor de modele în adoptarea unui comportament civilizat. Deşi între alte motive tocmai comportamentul cam sălbatic al concetăţenilor şi compatrioţilor mei m-a adus cu ani în urmă în situaţia de a-mi dori să emigrez, personal nu sunt în stare să urăsc pe nimeni. Oamenii sunt cum sunt, iar dacă nu le valorizăm nici măcar puţinul de umanitate şi bun simţ pe care îl mai au, nu vom reuşi niciodată să îi câştigăm de partea noastră. Cred însă că puterea exemplului personal şi consecvenţa este cea mai bună metodă în schimbarea comportamentelor unor semeni. Locuiesc într-un bloc de la periferia oraşului, iar lucrul care m-a mâhnit întotdeauna a fost lipsa de grijă a vecinilor pentru menţinerea curăţeniei pe scara blocului. M-am hotărât să fac ceea ce trebuie. Împreună cu un alt vecin, am văruit pereţii, fără să cerem bani şi celorlalţi, fiind întotdeauna greu de adunat bani pentru astfel de cauze. Nici noi nu stăm prea bine din acest punct de vedere, dar cauza merita, fireşte. Am lipit la intrare hârtii pe care am scris ce este rău în comportamentul nostru şi al copiilor noştri. Am spus al "nostru" ca să nu am aerul că învăţ pe cineva. Unii le-au rupt imediat. Am vorbit şi personal cu ei să nu mai fumeze pe scară, pentru că nu este legal, pentru că afectează sănătatea celorlalţi, pentru că fumul intră pe sub uşi în apartamente şi crează disconfort. I-am rugat, de asemenea, să nu mai arunce chiştoacele pe scară şi nici coji de seminţe. Am lipit afişe colante cu "Vă mulţumesc că nu fumaţi în acest loc!" Pe acestea nu au reuşit să le dezlipească chiar pe toate. Încet, încet însă, chiştoacele au fost mai puţine pe scară. Poate că înţeleg şi ei ceea ce bunul simţ ar trebui să-i facă să înţeleagă. Mai mult, am adus de la ţară nişte pomi pe care i-am plantat în spatele blocului. Idea este de a oferi un cât de mic exemplu, mai ales copiilor, pentru principiul acesta al responsabilităţii fiecăruia pentru spaţiul comun de loicuire. Speranţa mea este că resorturile lor ultime de umanitate se vor mişca şi vor înţelege. Sunt vecinii mei şi îi respect ca oameni, dar sper că vor învăţa că a trăi în aceste blocuri-ghetou făcute de comunişti presupune să ne pese de ceilalţi, să nu-i deranjăm şi să lucrăm înspre binele comunităţii. Educaţia este în România o chestiune de revenire la asimilarea noţiunilor de bază. Fără aşa ceva, orice program, european sau de care o fi, va fi doar o altă activitate bifată într-un tabel dintr-un birou şi nimic mai mult. Încerc să fiu optimist. Cred că totul porneşte de la fiecare dintre noi.

Fie ca Învierea Domnului Nostru Isus Hristos şi Sfintele Sărbători ale Paştelui să vă aducă pace sufletească şi lumină! Hristos a Înviat!

Astăzi, la secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean, în încercarea de a ajunge la câteva mame cu copii mici cărora să le oferim pliantele şi broşurile noastre despre vaccinare. M-am întristat văzând acele femei stând cu copiii bolnavi în spital înaintea Sfintelor Sărbători ale Paştelui.

Părinţii au venit în număr destul de mare ieri după-amiază la Şcoala 1, iar ceea ce a asigurat succesul acţiunii noastre de educare a fost, cred, participarea doamnelor doctor Dumitreasa şi Iancu, care au subliniat cu profesionalism şi decenţă lucruri de bază privind importanţa vaccinărilor. Ca să nu mai spun despre efortul de organizare a unei asemenea activităţi în Săptămâna Mare şi într-o zi de sărbătoare a directoarei şcolii, doamna profesoară Crefeleanu. În ce mă priveşte, este adevărat că pledoaria mea pentru rolul de model al părinţilor în adoptarea de către copii a unui stil de viaţă sănătos a fost un pic în afara temei, dar am vrut să am o intervenţie cu această ocazie pentru că am considerat că ar fi păcat să ratăm o activitate de acest tip în care participă părinţii şi să nu le transmitem acest mesaj pe care eu îl cred important, anume că părinţii ar trebui să ţină mai strâns legătura cu Şcoala şi să discute împreună cu profesorii chestiuni concrete legate de comportamentul copiilor la şcoală, pe stradă, pe scara blocului şi în jurul blocului, chestiuni concrete privind timpul petrecut de copii în faţa televizorului şi a computerului, privind mai ales programele vizionate, site-urile accesate, precum şi aspecte privind valorile morale, rolul lecturii în formarea personalităţii şi altele. Nu am fost eu într-un moment de inspiraţie şi recunosc că poate nu am fost foarte limpede în toate momentele intervenţiei, dar nu văd nimic rău să învăţăm din mers. Cred, cu toată modestia, că mai important este să nu stăm deoparte. Şi nu stăm, pentru că viaţa ne obligă.

Ieri am continuat să împart pliante şi broşuri privind vaccinările la două dispensare, împreună cu colega mea Mariana. Tendinţa omenească în astfel de situaţii este să subestimăm efectele unei astfel de acţiuni educative, dar cred că trebuie mereu să ne gândim că este oricum mult mai bine decât nimic. Este adevărat că totul se întâmplă şi în Săptămâna Patimilor, o perioadă nu prea potrivită, aş zice, pentru orice fel de acţiune publică de acest tip, dar iarăşi revin şi spun că până la urmă ceva e mai mult decât nimic. Aşa să fie. După-amaiză, întâlnire cu părinţii la Şcoala nr. 1. Emoţii, ca întotdeauna.

Am împărţit pliante şi afişe la Roznov, la spital şi la dispensar, în cadrul unei aşa-numite campanii naţionale de conştientizare a populaţiei asupra necesităţii vaccinărilor la copii. Vreme excelentă. Oameni binevoitori şi prietenoşi.

Ieri, la Filiala din cartierul Mărăţei a Bibliotecii "G.T. Kirileanu", invitat fiind de doamna Paulina Marin să am un dialog cu elevii unei clase de a opta de la Şcoala nr. 6 (o şcoală oarecum marginalizată) pe tema impactului schimbărilor climatice asupra sănătăţii (tema zilei Mondiale a Sănătăţii de anul acesta), am surpriza să găsesc nişte copii foarte bine crescuţi, educaţi, atenţi, politicoşi, deloc agitaţi (cum am văzut adesea), deloc gălăgioşi. Mi s-a părut extraordinar că s-au deplasat până acolo şi mai ales că mulţi s-au decis să-şi facă permis de intrare la bibliotecă. Dialogul cu ei a fost unul natural, fără formalisme. În prezentarea pe care mi-a făcut-o, doamna Marin a amintit că sunt şi scriitor, iar ei, spre final, m-au rugat să le spun câte ceva despre cărţile mele şi să le citesc măcar un poem. De obicei, am măcar o carte la mine, dar ieri nu am avut. Le-am promis că le voi citi cu altă ocazie. Mi-au spus că eram primul scriitor pe care îl cunoşteau şi erau încântaţi de aceasta.

Mă gândeam, pe drumul spre casă, la stupizenia unora care, pentru că nu au ce face, pentru că nu-şi pot reprima invidiile găunoase sau pur şi simplu din răutate gratuită şi din incapacitatea de a pricepe, îndrăznesc să spună (pe la colţuri şi uneori chiar în faţă, cu tupeu) că prin proiectul meu "Drogul lecturii" eu m-aş promova pe mine însumi ca scriitor şi că nu aş face, chipurile, educaţie pentru sănătate. În primul rând că pledoaria mea pentru lectură (în cadrul lecţiei despre stilul de viaţă sănătos) este o modalitate a mea (disperată, recunosc) de a încerca deturnarea copiilor acestei generaţii (cel puţin pe aceia în clasele cărora susţin eu lecţia mea) de la tentaţiile pierderii timpului cu televizorul şi jocurile pe internet, de la tentaţiile fumatului, alcoolului şi consumului de droguri, şi este, aşadar, educaţie pentru sănătate. În al doilea rând, în mintea lor deformată de comunism poate că ar fi mai bine să prezint această lecţie citind de pe vreo hârtie, coborând anume nivelul ca să nu se vadă că sunt şi scriitor, că doar e un mare păcat acesta, adică să ai şi alte calităţi într-un serviciu - vezi bine! - de educaţie. Oriunde într-o societate normală, într-un serviciu de educaţie pentru sănătate, nivelul de cultură şi talentul unui salariat sunt atuuri profesionale indubitabile care sunt preţuite şi recunoscute. Aici nu. De ce? Pentru că societatea noastră nu este normală. La educaţie pentru sănătate ar trebui să lucreze poate doar cei mai mediocri şi mai inculţi din lumea asta. Şi apoi, aşa cum mă promovez eu de bine pe mine însumi ca scriitor (cum se spune, cu răutate şi incredibil de inept), m-am şi îmbogăţit între timp, că doar s-au repezit sutele de elevi în librării să-mi cumpere cărţile, acelea care nu mai sunt în librării şi care nici nu au prea fost în librării, vai de capul meu. Probabil că la anul, când voi fi psiholog, va trebui să ascund şi această calificare. Nu se înţelege că amintind în prezentarea mea că sunt nu doar un asistent medical, ci şi un scriitor, eu ofer o credibilitate mai mare profesorilor din şcolile în care sunt invitat şi elevilor. Acest surplus de credibilitate se răsfrânge, fireşte, şi asupra serviciului şi instituţiei în care lucrez. Dacă nu ar fi trist că trebuie să încerc să demonsterz mereu de ce e bine să se ştie ca sunt şi scriitor în calitatea mea de salariat al acestui serviciu de educaţie pentru sănătate în care lucrez, ar trebui poate să mă prăpădesc de râs. Cred ei oare cei care gândesc aşa că dacă aş fi fost doar un asistent (o profesie absolut onorabilă, de altfel) aş fi avut astăzi această colaborare excelentă cu Biblioteca în interesul instituţiei în care lucrez? Sunt atât de sâcâietoare aceste tâmpenii ! La fel ca şi acuzaţia tembelă de mai demult că învăţam limbi străine în timpul serviciului, sau şi aceea mai recentă că mai învăţ uneori din cursurile de psihologie în timpul serviciului! Auzi ? Cum e posibil ? Salariaţii trebuie să stea neperegătiţi. Este interzis să te pregăteşti, să te perfecţionezi ! E atât de rizibil totul încât am senzaţia nu că trăiesc o poveste reală, ci mai mult că văd un film sau citesc un roman absurd...

În România, minţile înguste, sufletele mici şi ticăloşite, caracterele proaste şi puturoşii fac mult mai mult rău decât politicile greşite ale guvernelor. Aceste persoane răspândesc în jur răutate şi descurajare, îi determină pe oamenii oneşti chiar să se îndoiască uneori dacă lucrurile bune pe care le fac sunt cu adevărat bune, îi demobilizează. Mediocrii şi meschinii, la toate nivelurile societăţii, în instituţii, în servicii publice, peste tot, sunt încurajaţi să se comporte aşa, adică ostil faţă de oamenii care au iniţiative şi proiecte, pe două căi: prin nerecunoaşterea meritelor celor buni profesional şi creativi şi prin închiderea ochilor la permanenta preocupare a celor răi nu pentru propria lor activitate, ci pentru activitatea celor cinstiţi, conştiincioşi şi harnici, pe care îşi şi permit să-i comenteze şi să-i bârfească, cărora le fac viaţa amară. Tocmai pentru că au timp, pentru că nu li se cere niciodată socoteală pentru rezultatele muncii lor, aceştia fac mari eforturi ca să-i împiedice să lucreze pe cei care au proiecte şi idei profesionale bune. Ei ştiu că prin contrast, impostura lor, oriunde ar fi, devine vizibilă. Dacă obiceiul lor malefic de fi mai mult atenţi la ceilalţi decât la ei înşişi ar primi o reacţie cuvenită de la superiori, atunci cu siguranţă şi-ar mai reprima pornirile lor de distrugere a "caprei vecinului" şi s-ar gândi poate să-şi cumpere ei înşişi "o capră" pe care să o crească. Numai că aşa merg lucrurile în ţărişoara asta... Lanţul pilelor, a traficului de influenţă, a legăturilor obscure, lanţul conspiraţiei disperate a mediocrilor e încă puternic, iar bieţii oameni care ar mai vrea să mai mişte câte ceva, din conştiinţă, sunt daţi la o parte, marginalizaţi, desconsideraţi, ridiculizaţi, nerecunoscuţi. Eu tot mai sper că nu va mai trece mult şi lucrurile se vor schimba. Ştiu, am acel tip de speranţă a naivilor şi visătorilor, dar este măcar o speranţă...

Ziua Mondială a Sănătăţii. M-am agitat, am umblat încolo şi încoace, am vorbit cu oamenii şi am pus la cale un moment cât s-a putut de lipsit de festivism, la Biblioteca "G.T. Kirileanu". A meritat. Sunt foarte bucuros că reuşesc să am această relaţie foarte bună cu Biblioteca în numele educaţiei pentru sănătate, să fiu de folos adolescenţilor prin comunicarea cu ei sub cupola acestei instituţii extraordinar de deschise. Am fost mulţumit să le văd alături de mine în această activitate de astăzi pe şefele mele, doctoriţele Grădinaru şi Dumitreasa, pe colega mea Mariana. Mulţumit şi totodată încrezător că voi avea parte de sprijin în proiectele mele pe mai departe. Am fost, de asemenea, mulţumit să văd cât de bine a fost făcută expoziţia de fotografii pe tema "Mediul şi sănătatea", la care au muncit inimoasa profesoară Cristina Petrariu şi elevii ei de la Clubul de artă fotografică de la Palatul Copiilor. M-am mai bucurat că am reuşit să le ofer acestor adolescenţi ocazia de a vorbi un pic despre interesul lor pentru arta fotografică şi de a se exprima public. Le sunt recunoscător şi elevilor de la Liceul Pedagogic "Gheorghe Asachi" pentru că au venit. Nu mai spun despre doamnele de la Bibliotecă, fără de care nu aş putea să mă mişc în entuziasmul meu privind educaţia pentru sănătate. La ce ar fi folosit să chem oficialităţi care să ţină discursuri formale, aşa cum se întâmpla în fiecare an de şapte aprilie nu cu mult timp în urmă? Festivismul ar fi contrastat, ca şi atunci, cu situaţia jalnică din spitale, cu statutul marginal al cadrelor medicale, atât de prost plătite, iar eu nu aş fi vrut să fiu părtaş la aşa ceva. Le sunt recunoscător tuturor celor care astăzi au fost alături de mine. Am prins şi câteva secvenţe. Când voi avea mai multe, le voi posta. O zi plăcută, cu adevărat. De-ar fi cât mai multe aşa...








Suntem în 15 aprilie. Revin, aşa cum am promis, cu alte fotografii. Le-am primit de la domnişoara dr. Dumitreasa Carmen, căreia îi mulţumesc.

Mi-a atras atenţia zilele acestea un proverb indian care vorbeşte despre situaţia limită în care omul singur s-a adus pe sine însuşi în ultimele decenii. “Numai atunci când ultimul copac va fi tăiat, numai atunci când ultimul râu va fi poluat, numai atunci când ultimul peşte din ape va fi prins, numai atunci omul va înţelege că banii nu sunt de mâncare.”

Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei. Particip şi eu un pic la conferinţa de presă a instituţiei, care a fost bine organizată, o conferinţă unde au fost subliniate aspecte importante ale prevenirii şi au fost oferite statisticile relevante după care aleargă în general jurnaliştii.



Apoi am fugit la Biblioteca "G. T. Kirileanu", unde am ţinut o prelegere despre stilul de viaţă sănătos şi despre tuberculoză unei clase de a VIII-a. Le-am oferit şi un film de un sfert de oră pe tema tuberculozei. Copiii au fost cuminţei, nimic de zis, dar unul dintre ei făcuse avion din pliantul despre tuberculoză. L-am rugat să mi-l dea ca să îl duc la coş şi am subliniat că nu vreau să-l critic. Am adăugat doar faptul că dacă nu sunt interesaţi de pliant ar trebui să îl lase pe scaun pentru altcineva interesat. A fost un prilej să le vorbesc un pic şi despre respect. Cred că la nivelul acesta este mult de lucru în şcoli. Rezolvarea este în mâinile educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor, care trebuie să-i sensibilizeze şi pe părinţi (sau pe cei care îi au în grijă pe copii) la şedinţele cu părinţii în legătură cu subiecte precum comunicarea, comportamentul copiilor, stilul de viaţă sănătos, rolul de model pe care îl au în faţa propriilor copii.

Poluarea şi sănătatea

Prin natura lucrurilor, oamenii sunt forţaţi să respire aerul poluat din jurul lor.

Când aerul este poluat, oamenii respiră ozon, particule de praf şi gaze toxice care le afectează plămânii, inima şi sănătatea în general. Poluarea aerului poate cauza tuse, înroşirea ochilor şi probleme respiratorii. Partea bună este că starea lor se îmbunătăţeşte, chiar dacă nu în toate cazurile, dacă se îmbunătăţeşte calitatea aerului pe care îl respiră.

De asemenea, respirarea pe perioade îndelungate a unor cantităţi mici de poluanţi este considerată periculoasă. Ea poate duce chiar la afecţiuni grave precum cancerul.

Bătrânii, tinerii şi cei cu afecţiuni cardio-pulmonare, cu astm şi bronşite severe sunt cei mai vulnerabili la expunerea la aerul poluat.

Copiii sunt cei mai în pericol, pentru că plămânii lor sunt încă într-un proces de dezvoltare şi pentru că se joacă mult timp afară şi sunt activi. Ca o consecinţă, cu fiecare respiraţie ei inhalează mai mult aer poluat decât adulţii.

Chiar dacă oamenii nu au nici o alternativă decât să respire aerul din mediul în care trăiesc, ei pot totuşi să facă nişte alegeri care să îi ajute să-şi menţină cât se poate de mult starea de sănătate.

Ei pot alege să nu stea prea mult afară şi să fie mai puţin activi în zilele în care gradul de poluare este ridicat. Ei pot evita zonele cu trafic intens şi zonele industriale oricând acest lucru este posibil. De asemenea, ei pot să ajute eforturile colective de reducere a poluării.

(fragment dintr-un articol mai amplu aflat în lucru)

Ieri, invitat de Biblioteca "G. T. Kirileanu" prin doamnele Popovici şi Codescu, în cadrul protocolului de colaborare pe care l-am semnat cu această instituţie, am mers la Şcoala Postliceală Sanitară "Carol Davila". Doamna Popovici, ale cărei lecturi sunt cu adevărat remarcabile pentru vremurile noastre, le-a prezentat studenţilor aproximativ treizeci de cărţi de tot felul. Mi-au plăcut prezentările, mi-a plăcut şi atenţia cu care studenţii, oameni în toată firea, ne-au ascultat. Spun "ne-au ascultat" pentru că după prezentarea cărţilor le-am vorbit şi eu despre beneficiile cititului cărţilor. Se ştie că lecturile de bază le ai în adolescenţă, aşa că nu aveam cum să-i îndemn pe toţi acei adulţi care ne ascultau binevoitori să citească pentru a-şi dezvolta personalitatea (deşi personalitatea este în transformare toată viaţa), "pentru a ajunge ceva în viaţă", aşa cum fac de fiecare dată când am de a face cu o clasă de liceu, ci mai ales pentru a deveni, pentru a fi nişte modele bune pentru copiii lor. Cum să fim convingători - i-am întrebat retoric - faţă de proprii noştri copii atunci când îi sfătuim să citească mai mult dacă ei nu ne văd deloc citind? Apoi le-am vorbit despre necesitatea (obligaţia) unei asistente medicale sau a unui asistent medical, adică a unui om care îngrijeşte bolnavi, de a se cultiva cu scopul de a cunoaşte mai bine sufletul omului, cu scopul de a se motiva moral în munca grea pe care o va avea în spitale. Viaţa ne oferă multe prilejuri de scădere a ştachetei morale, dar lectura cărţilor mari, asemenea credinţei şi rugăciunii, ne menţine sufletul viu. Am mai spus că niciodată nu e prea târziu să începi să citeşti zilnic. Indiferent când începi să citeşti, într-un interval de timp oarecare vei vedea că vei avea de a face, încetul cu încetul, cu un alt "eu", unul mai lucid poate, unul mai atent la acele amănunte care ne fac viaţa mai frumoasă, un "eu" mai uman. Am făcut şi o poză, dar e cam... "contre-jour".

Tuberculoza şi HIV/SIDA

Data de 24 martie a fost stabilită de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei.

Există multe aspecte ale acestei lupte reale. Unul dintre ele, apărut în ultimele decenii, este şi conexiunea tuberculozei cu maladia HIV/SIDA. În acest sens, iată ce aflăm de pe website-ul “TB Alert”.

Tuberculoza este cea mai comună infecţie oportunistă a persoanelor infectate cu HIV şi cauza principală de deces a acestor persoane.

În lumea întreagă 30% dintre persoanele cu HIV contractează tuberculoză, iar în unele ţări acest procent atinge chiar 80%.

Asocierea TBC cu HIV/SIDA are un impact puternic asupra dezvoltării economice şi pune noi probleme sistemelor de sănătate şi de asigurări sociale, care presupun, între altele, îmbunătăţirea serviciilor cu privire la SIDA şi TBC, facilitarea accesului la medicamente şi tratament, îmbunătăţirea îngrijirilor acordate persoanelor infectate.

Pentru că infecţia HIV slăbeşte sistemul imunitar al organismului, o persoană infectată cu HIV are mult mai multe şanse să contracteze tuberculoză.

Tuberculoza accelerează progresia maladiei SIDA, pentru că rata de replicare a virusului HIV creşte în perioada activă a tuberculozei.

Partea pozitivă este că tratamentul pentru tuberculoză reduce această rată de replicare a HIV.

Tuberculoza poate fi tratată, chiar la o persoană infectată cu HIV.

Tratamentul pentru tuberculoză administrat unei persoane infectate cu HIV nu numai că îi îmbunătăţeşte acelei persoane calitatea vieţii, dar îi prelungeşte viaţa şi previne, într-o măsură importantă, răspândirea bacilului Koch.

Ieri, din nou invitat de Talida Cozma la emisiunea ei de pe TVM Neamţ "Cotidian". Tema? "Tuberculoza se tratează!". Am citit toată ziua de prin tratate ca să-mi reîmprospătez memoria în legătură cu tema în discuţie. Am avut emoţii, nu glumă. O astfel de emisiune nu e la fel de uşoară ca una în care mi se cere să vorbesc despre scris, despre literatură, şi nici nu seamănă cu o oră cu elevii, unde ai răgaz să comunici, să dialoghezi. Ea presupune mult mai mult. Tocmai pentru că ştiu asta, încerc să fiu la înălţime, mă pregătesc, citesc, mă hărnicesc. Aşa asistent cum sunt, executant (cum mi s-a spus), nu doctor (vezi bine!), n-a fost deloc rău, spun alţii, prietenoşi, prieteni, e adevărat, dar obiectivi oricum. Dincolo de toate, dincolo de faptul că feed-back-ul pozitiv întârzie să vină de acolo de unde ar trebui să vină (măcar prin lege, prin fişe ale postului aiuritoare şi prin regulamente, dacă nu prin bunul simţ) şi că, mai mult, dependenţa puerilă şi penibilă a unora ajunşi în situaţia să conducă fără să aibă capacitatea de a vedea care este diferenţa dintre un om care munceşte, care are calităţi profesionale, căruia îi pasă de serviciu - vorbesc despre mine, ce credeţi? :) - şi altul de pe malul opus, ca să zic aşa, dependenţa lor de tot felul de încâlceli birocratice (care-i scuteşte, cred ei, de o atitudine respectuoasă faţă de orice persoană), îmi pune beţe în roate, mă pune cu botul pe labe, mă trânteşte la pământ, îmi ia piuitul, mă face să dau înapoi pe drumul meu pe care pornisem să revoluţionez educaţia pentru sănătate plin de elan şi avânt... Dincolo de toate, zic, nu pot să nu văd falsul, răceala atitudinii, invidia nedemnă, pornirea răutăcioasă, lipsa de omenie şi de respect. Şi doar anunţasem prin e-mail că emisiunea urma să aibă loc. Of, poate că trebuia să dau şi telefon, ca să se ştie dinainte... Că uite că nu mă gândisem că s-ar putea să nu se verifice căsuţa e-mail... Şi eu care m-am dus cu raportul despre emisiune vesel nevoie-mare, abia aşteptând, nătângul şi naivul ce sunt, să primesc felicitările pentru isprava de a fi avut o emisiune TV pe o temă de educaţie pentru sănătate, am primit ceea ce meritam: observaţii (că adică de ce nu anunţasem dinainte), "şuturi în fund", reproşuri... Ca pe vremuri... Ca în timpul drăgălaşilor de comunişti... Aşa îmi trebuie! Am ceea ce merit, ceea ce primesc toţi cei cărora le mai pasă de câte ceva în ţărişoara asta: pedeapsa pentru faptele bune, insultele, umilinţele... Cu toată încărcătura aceasta de stress, mâine după-amiază, la recitalul de poezie, trebuie să par cel mai spontan şi mai relaxat om. Până mâine trebuie să îmi treacă. E limpede că trebuie să merg înainte. Înapoi, oricum, drumurile sunt închise. Şi apoi, chiar nu cred că s-au terminat "oamenii care înţeleg" în ţărişoara asta. Pentru ei (cunoscuţi şi necunoscuţi) merită. Merită!