marți, 30 iunie 2009

La sfârşitul săptămânii trecute am participat la Conferinţa Naţională de Tabacologie, la Iaşi, la Biblioteca Centrală Universitară. Cursuri şi intervenţii interesante, inclusiv din domeniul consilierii psihologice (foarte interesantă prezentarea psihologului Bogdana Bursuc!), participări din afară, între care Karl Fageström, Serena Tonstad şi Florence Barteletti-Kemp. Cu primii doi chiar am vorbit într-o pauză. I-am întrebat care ar fi mesajul cel mai bun pe care l-ar spune adolescenţilor ca să-i convingă să nu se apuce de fumat. Au spus, între altele, că ar fi foarte eficient dacă starurile rock şi personalităţile de care adolescenţii se simt apropiaţi ar vorbi despre fumat şi nocivitatea lui. În a doua zi a conferinţei am vorbit şi eu. Intervenţia a stârnit reacţii vii într-o sală aproape plină de medici. Am vorbit despre ambiguitatea mesajelor din suporturile de curs din programul "Adolescenţii renunţă la fumat". Indiferent de discuţii şi de cum au fost primite observaţiile mele critice, speranţa mea este că măcar pe viitor cei care iniţiază astfel de programe vor reflecta mai mult asupra conţinutului mesajelor şi vor solicita colaborarea şi altor specialişti, a psihologilor şi sociologilor. Sunt mulţumit că am avut şansa să-mi fac auzită opinia în cadrul cel mai potrivit, iar această şansă o datorez doamnei profesor Antiogona Trofor, preşedinta conferinţei, care a avut deschiderea şi înţelepciunea de a mă invita să-mi exprim rezervele şi îngrijorările mele.

vineri, 19 iunie 2009

Miercuri emisiune tv de promovarea sănătăţii cu titlul "Cum alegem drumul în viaţă". Am vorbit despre resursele pentru o carieră de succes (aptitudini, caracter, interese etc.), despre teoria Annei Roe legată de "energia psihică" şi experienţa de viaţă din copilărie, despre urgenţa ca astăzi părinţii să se apropie mai mult de şcoală, despre înţelesul noţiunii de succes. Zilele acestea pregătesc textul intervenţiei pe care o voi avea la Conferinţa Naţională de Tabacologie de la Iaşi, de joi, vineri şi sâmbătă.

marți, 2 iunie 2009

Activităţi fel de fel... Emisiune TVM cu titlul "Cine ne manipulează", întâlniri cu elevi la filiala Mărăţei a Bibliotecii judeţene (vreo trei), participare la Ziua împotriva fumatului (cu instalarea unui cort în oraş, măsurarea tensiunii arteriale şi a nivelului CO în aerul expirat, distribuire de pliante, oferire de sfaturi, socializare etc.), participare la o lansare a unei cărţi a pictorului Cuciureanu, la care am vorbit unui grup de cadre didactice şi despre necesitatea îmbunătăţirii comunicării elevi-părinţi-dascăli pentru susţinerea creativităţii şi prevenirea devianţelor şcolare, în fine, lucru la cartea mea de promovarea sănătăţii...

Teoria și practica nursing (volumul V): Nursing în medicina internă

A apărut volumul al cincilea al ghidului-manual pentru învățământul sanitar "Teoria și practica nursing" , o lucrare care încearcă...