Maratonul meu de educator pentru sănătate pe altarele patriei continuă. Astăzi au fost adunate într-un laborator al Colegiului de Informatică două clase: a VIII-a A şi a XI-a E. Unele întâlniri de acest fel îmi ies mai bine, altele mai puţin bine. Este sigur că aceea de astăzi poate fi încadrată în prima categorie. Nu ştiu, totul a lucrat în favoarea mea. Până şi lumina de la geamuri, primăvăratică, era de partea mea. Iar atenţia lor (a elevilor şi a doamnelor profesoare Raluca Ene şi Zaharescu Carmen) în timpul prelegerii/intervenţiei mele mi-a dat aripi. N-am mai făcut poze. Uitasem camera acasă. Mă gândesc că toată această agitaţie nu va fi în zadar. Sper că nu va fi în van. Mă gândesc că merită cu adevărat. Dacă măcar câţiva dintre elevii cărora le vorbesc se vor gândi să citească mai mult, să meargă mai des la bibliotecă, să evite fumatul şi alcoolul, să cultive prieteniile adevărate, să preţuiască valorile, atunci totul capătă un sens şi răscumpără toată amărăciunea unor ani de indiferenţă instituţională şi ostilitate umană, ani pe care încerc să-i dau la spate, să-i dau uitării, ca să pot merge înainte. E primăvară şi totul are aparenţa unui nou început. Viaţa este frumoasă.