Din modalitatea în care sunt structurate
unităţile de învăţare şi conţinuturile în procesul de învăţământ sanitar reiese
că perspectiva diagnosticelor clinice pentru identificarea problemelor de
îngrijire este marginalizată sau dată la o parte. Practic, se merge în
continuare pe modelul Virginiei Henderson, cu limitele sale observate şi de
elevi şi de studenţi, care sunt nemulţumiţi de lipsa de pragmatism a învârtirii
în gol a roţii celor 14 nevoi de îngrijire. Deşi oferă o abordare holistică a
pacientului, conform contribuţiilor pe care se bazează (Maslow, Erikson,
Thorndike, Malinowski), acest model de îngrijire impune de fapt elevilor,
studenţilor şi asistenţilor medicali un instrument unilateral, cu limite
evidente în privinţa eficienţei şi adecvării practice, greoi în atingerea
scopului identificării problemelor pacientului.
Ghidurile de nursing merg pe asocierea
problemelor de dependenţă, terminologie care ar necesita, la rândul ei,
revizuiri în vederea dezambiguizării, cu fiecare din cele 14 nevoi ale acestui
model, dar nu se înţelege de ce legătura nu se face mai curând cu diagnosticele
clinice cu care se lucrează curent în îngrijirile medicale. Apărute după 1990
în România fără o documentare serioasă din surse internaţionale valide,
majoritatea acestor manuale şi ghiduri au compilat informaţii de tot felul,
multe pagini suferind de neglijenţe descurajante. Dacă până la stabilirea de
către medic a diagnosticului clinic asistenta trebuie să identifice câteva
probleme de îngrijire ale pacientului doar pe baza observaţiei, a interviului
şi a unor minime date clinice şi de laborator, odată cu diagnosticarea se
deschide automat perspectiva clarificării diagnosticelor de îngrijire, conform
celor mai avansate manualelor de nursing din lume (1).
Dacă pacientului i s-a acordat
diagnosticul de hipotiroidism, asistenta ar trebui să ştie că între posibilele
diagnostice de îngrijire se pot lua în considerare constipaţia, intoleranţa la
activitate, lipsa de cunoştinţe privind boala sau tratamentul şi anxietatea.
Tot aşa cum în cazul diabetului trebuie să aibă în vedere dezechilibrul
nutriţional, frica şi anxietatea cauzate de tratamentul injectabil, riscul de instabilitate
a nivelului glucozei, intoleranţa la activitate, lipsa de cunoştinţe privind
boala şi tratamentul, riscul de afectare a integrităţii pielii din cauza
scăderii senzitivităţii şi a circulaţiei periferice, incapacitatea de a face
faţă cronicizării bolii şi complexităţii tratamentului autoadministrat.
Diagnosticele nursing există, sunt
omologate ştiinţific, sunt grupate pe diagnostice clinice, dar sunt „inventate“
în continuare cu îndârjire în şcolile de pregătire a asistenţilor medicali.
Câtă vreme NANDA-I (North American Nursing Diagnosis Association –
International) pune la dispoziţie o listă cu peste 200 de diagnostice nursing
(2), însoţite de obiective şi intervenţii argumentate (NIC & NOC),
stabilite limpede în manualele occidentale pe criteriul evidence-based,
este de neînţeles de ce elevii de la noi încă sunt învăţaţi să născocească
„PES-uri” (iniţialele denumirilor elementelor de bază ale unui diagnostic
nursing: probleme, etiologie, semne şi simptome), ca şi cum acestea ar putea fi
scoase dintr-o pălărie magică. De fapt, lista NANDA-I, un instrument de
lucru obligatoriu pentru asistenţii medicali din întreaga lume, care include
toate diagnosticele de îngrijire împărţite pe 13 domenii, abia dacă este
pomenită în programa şcolară, în programe şi în ghidurile de nursing. Drept
consecinţă, elevii şi studenţii nu ştiu să o folosească (3). Este de mirare cum
o profesie cu un asemenea impact asupra vieţii oamenilor a fost lăsată pe seama
unor abordări amatoriste de tipul „să facem PES-urile!”. De
aceea, la noi s-ar impune o discuţie mai aplicată despre unilateralitatea
ineficientă a acestui model al nevoilor, în conexiune cu aspectele practice şi
cu referire la experienţele occidentale (3).
Prin
amestecarea în procesul didactic a nevoilor de îngrijire cu problemele de
îngrijire se încalcă principiul unităţii abordării, ceea ce produce confuzie,
aşa cum se vede în practica didactică. Elevii confundă adesea problemele de
îngrijire cu nevoile de îngrijire, iar confuzia nu se petrece pe seama vreunei lipse
de aprofundare a conţinuturilor, ci tocmai din cauza utilizării simultane a
unor instrumente diferite. Acestea sunt deficienţe ale sistemului nostru de
sănătate, dar şi inadecvări ale sistemului nostru de învăţământ, mereu cu un
pas în urmă faţă de mediile profesionale reale, de fapt o schizoidă abordare a
lucrurilor, deja cronicizată, greu de modificat, greu de adus pe calea normalităţii.
Evident că o
aducere la zi atât a programei specialităţii Asistenţă medicală generală, cât
şi a ghidurilor şi practicilor de nursing în raport cu normele validate
ştiinţific în lumea occidentală ar fi necesară şi orice efort în această
direcţie ar fi binevenit. Fără acestea, elevii şi studenţii din domeniul
nursingului, precum şi asistenţii medicali vor oscila mereu între un model
educaţional care operează cu nişte conţinuturi şi nişte metode de învăţare
neactualizate şi o realitate practică şi profesională a muncii care nu ţine
cont nici măcar de acestea.
Bibliografie
1. Nettina SM. Lippincott manual of nursing practice. 10th ed. 2014
2. Herdman H. What is nursing diagnosis - and why should I care? Nanda International
3. Halloran EJ. Virginia Henderson and her timeless writings. J Adv Nurs. 1996 Jan;23(1):17-24
1. Nettina SM. Lippincott manual of nursing practice. 10th ed. 2014
2. Herdman H. What is nursing diagnosis - and why should I care? Nanda International
3. Halloran EJ. Virginia Henderson and her timeless writings. J Adv Nurs. 1996 Jan;23(1):17-24
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu