Sunt tot mai convins că schimbarea mentalităţii, comportamentului şi atitudinii oamenilor din România nu se va putea face fără o reconsiderare a spaţiului public. Dacă nu vom reuşi să avem grijă, de exemplu, de scara propriului bloc, orice efort este zadarnic. Toate programele de educaţie, sofisticate şi care mai de care mai "europene", vor fi mereu complet inutile dacă nu vor avea ca obiective toate aceste lucruri concrete legate de viaţa de zi cu zi: grija faţă de scara blocului, grija faţă de spaţiul din jurul blocurilor, sortarea gunoaielor etc.. Şi ştiu că exemplul personal este decisiv. Vara trecută, vazând că nu reuşesc nici să adun bani de la vecini pentru a plăti o echipă de zugravi, nici să îi mobilizez ca să igienizăm singuri scara, am cumpărat eu cele necesare şi m-am apucat de văruit. Amatoristic, stângaci, am reparat pereţii, i-am dat cu amorsă, am văruit, cu bidineaua şi trafaletul. La urmă, am curăţat varul de pe jos, împreună cu soţia mea. Toată munca mi-a luat trei zile. Doar trei vecini m-au ajutat. Restul continuau să fumeze în incinta scării, să arunce chiştoacele pe scări, să scuipe pe scări. Totuşi, efortul a meritat pentru că un progres tot s-a făcut: copiii cel puţin au înţeles că nu este bine să mai zgârie pereţii. Eu sunt optimist. Chiar dacă se va întâmpla mai încet, eu sper că într-o zi le va fi şi adulţilor ruşine să mai arunce chiştoacele pe o scară pe care urcă şi ei în propriile apartamente. De un mare ajutor în această problemă ar putea fi jurnaliştii, cu ziarele, radio-urile şi televiziunile lor. Însă jurnaliştii urmăresc bârfele şi cancanurile. Şi tot ei se plâng de ţara în care trăim.