Citesc în cursul „Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie” (autor: Diana Lucia Vasile), într-un capitol referitor la abuz, o propoziţie care îmi atrage atenţia în mod special: „Tot în categoria abuzului fizic pot intra suprasolicitarea şcolară şi exploatarea prin muncă.” Aşadar, „suprasolicitarea şcolară”... Câţi dintre cei care alcătuiesc curricula de la nivelul Ministerului Educaţiei se gândesc la acest aspect? Având ore de curs adesea de la şapte dimineaţa până la două sau trei după-amiaza, în unele zile chiar şi până la cinci, elevii din România mai trebuie să-şi facă şi temele pentru a doua zi, ca să ţină pasul cu exigenţele şi excesele de zel ale fiecărui profesor. Temele sunt în număr mare şi necesită un mare volum de muncă, fapt care le ocupă copiilor toată ziua, fără să le mai rămână nici un pic de timp liber. Practic, copiii muncesc mai mult decât adulţii, depăşind cu mult opt ore de muncă zilnic. Am putea oare, în acest caz, vorbi despre abuz fizic asupra copiilor din ţara noastră? Se pare că da. Şi dacă da, ce se poate face? Consideră cineva acolo sus ca pe o urgenţă această situaţie? Se pare că nu, din păcate... Sau da?