Există o tendință în școlile noastre care îi determină pe dascăli să acorde atenție mai mult activității, mai mult "bifării" ei în lista de activități decât eficienței ei. În acest sens, este recomandabil unui practician al promovării sănătății să lucreze cu grupuri mai mici (o clasă, maximum două) și să nu se lase dus de idea unei activități "de amploare" cu argumentul cuprinderii cât mai multor elevi. Astfel de activități sunt bune și ele, dar numai în condițiile adoptării metodei prelegerii, în care există și o sonorizare adecvată și care presupune o stăpânire perfectă a subiectului și un talent oratoric de excepție din partea celui care vorbește. Este de preferat o comunicare reală cu elevii în liniștea și confortul unei săli de clasă, pentru că există șansa unui feed-back, există șansa raportării permanente la realitatea trăită de elevi și nu doar la preceptele teoretice.