Am avut surpriza să constat, în
calitatea mea de profesor de instruire practică (nursing) la Școala Postliceală Sanitară Piatra-Neamț, la începerea activității didactice, acum mai
bine de un an, că un instrument, altfel cunoscut și utilizat în lume,
precum lista de diagnostice de îngrijire elaborată de NANDA-I (North American
Nursing Diagnosis Association – International), abia dacă era pomenit la
cursuri. Am observat că manualele și ghidurile nursing de
la noi, atunci când nu ignoră cu desăvârșire această listă în
structurarea planurilor de îngrijire, doar îi folosesc nomenclatura în unele
referințe la probleme și diagnostice de
îngrijire (adesea fără indicarea sursei) și o pomenesc în
trecere uneori.
Prestigiul profesiei de asistentă medicală este în
legătură cu gradul de autonomie profesională în practică. Deși în țări din vestul
Europei autonomia are tot mai clar valențe bazate pe criteriul „evidence-based“ (validări științifice) al intervențiilor însoțite de așa-numitele
„rationals“ (argumente) din cadrul planurilor de nursing și al taxonomiilor
tot mai bine puse la punct, în România asistenții medicali au
încă adesea un rol de subordonare față de medic. Ideea de lucru în echipă și de specializări
diferite care să depășească imaginea tradițională (1) apare rar în astfel de contexte. Problema are
conexiuni cu felul în care învățământul din domeniul nursingului – inerțial în multe
aspecte și lipsit de elementele motivaționale necesare (2) – și realitățile din practica
medicală (rupte de modelele educaționale/curriculare din școli) întârzie
realizarea coerenței dintre teorie și practică și mențin unele situații care pun semne de întrebare chiar asupra profesionalismului abordărilor
în acest domeniu (3).
Având ca obiect omul bolnav (dar
și
pe cel sănătos) această profesie este una dintre cele mai pline de
responsabilitate. De aici și necesitatea unei pregătiri în acord cu standardele științifice internaționale, care să
ofere deopotrivă competență și autonomie profesională. Unul dintre cele mai importante
tratate de nursing din lume, „Lippincott Manual of Nursing Practice“, ajuns la
a zecea ediție și utilizat în multe țări, pune în conexiune diagnosticele clinice și posibilele
diagnostice de nursing. În paginile lui nu sunt menționate nevoile de
îngrijire, prezente la tot pasul în ghidurile noastre, dar se pare că la noi,
până acum nimeni nu a avut curiozitatea să cerceteze în amănunt acest aspect și motivele diferențelor. La fel,
tratatele de planuri de îngrijire din Occident urmează, cu unele excepții, același criteriu al
nomenclatorului clinic pe aparate și sisteme, nu pe acela al nevoilor. În acest fel, studenții și elevii au ocazia
să vadă mai concret reperele de îngrijire pe filiera clinică. La urma urmei,
însăși
curricula specifică profesiei de asistent medical generalist, în România, este
structurată nu după vreun model de nursing, ci după acel criteriu mai vechi al
aparatelor și sistemelor anatomo-fiziologice și al diagnosticelor clinice (4). Astfel, găsim, în mod
corect, în curricula de specialitate, module de studiu precum „Pneumologie și nursing în
pneumologie“ sau „Cardiologie și nursing în cardiologie“ și nu „Nevoia de a
avea o bună respirație și o bună circulație“. Elevii și studenții specializării „Asistență medicală generală“ studiază module având titulaturi
precum „Dermatovenerologie și nursing specific“ și nu „Nevoia de a-și păstra
tegumentele și mucoasele curate“.
Așa stând lucrurile,
se pune întrebarea de ce de 25 de ani elevii și studenții de la
specializarea Asistent medical generalist din țara noastră sunt
îndrumați, pe de o parte, să învețe îngrijirile specifice ale pacienților cu diferite
tipuri de afecțiuni, iar pe de altă parte, li se recomandă să lucreze cu un instrument de
verificat satisfacerea nevoilor de îngrijire, care are valențe mai mult
teoretice și ține mai curând de domeniile
psihologiei, sociologiei și antropologiei
decât de nursing. Răspunsul îl găsim în inerția sistemului, lipsa de documentare la zi, accesul limitat la sursele
bibliografice valide la nivel internațional,
delăsarea generală care se răsfrânge și
asupra acestui domeniu.
De fapt, numai cunoașterea obiectivelor și intervențiilor standard specifice fiecărui diagnostic de îngrijire (NOC și NIC)* poate crește autonomia profesională, aflată în
suferință. Și chiar dacă autonomia profesională în nursing suscită discuții și controverse, evidențiate prin numeroase articole publicate în ultimii zece ani în reviste de
specialitate în toată lumea, cel puțin patru elemente
sunt acceptate ca fiind condițiile de bază ale
conceptului: a avea o perspectivă holistică, a cunoaște pacientul, a ști că știi ce ai de făcut și a îndrăzni să iei decizii. Restrângând
termenii, a avea cunoștințe și încredere în propria persoană din
punct de vedere profesional este, de fapt, înțelesul acestui concept (5).
Dacă așa stau teoretic lucrurile, în practica nursing avem de a face cu o
marginalizare a rolului asistentei medicale în cadrul echipei de îngrijire. Asistenta
medicală întreabă mereu medicul ce are de făcut. Dacă ar învăța sistematic în școală intervențiile specifice fiecărui obiectiv al planurilor de îngrijire în forma lor
standardizată din Occident, autonomia nu ar mai fi în discuție. Nu se poate spune că nu se face deloc acest lucru, dar există multă
improvizație în această zonă, iar nesiguranța în exercitarea profesiei de asistent medical devine o trăsătură
caracteristică a activității de îngrijire de
fiecare zi a pacienților.
*NOC sunt inițialele
de la Nursing Outcomes Classification (Clasificarea obiectivelor nursing), iar
NIC de la Nursing Interventions Classification (Clasificarea intervențiilor
nursing), în acord cu nomenclatorul NANDA-I.
Bibliografie1.
Gjerberg E, Kjølsrød L. The doctor-nurse relationship: how easy is it to be a
female doctor co-operating with a female nurse?. Soc Sci Med. 2001
Jan;52(2):189-202. 2. Iorga
C. Cine alege să fie asistent medical?. Viața
medicală. 2015 Sept 14 3.
Atasiei A. Cât de serioase sunt școlile
postliceale sanitare?. Vremea nouă. 2015 Ian 16 4. Mozes
C. Tehnica îngrijirii bolnavului. Ed. Medicală. ed. 4.1997 5. Skår
R. The meaning of autonomy in nursing practice. Journal of Clinical Nursing 19,
2226-2234. J Clin Nurs. 2010 Sep;19(17-18):2662-3 bagh
Am avut surpriza să constat, în
calitatea mea de profesor de instruire practică (nursing) la Școala Postliceală Sanitară Piatra-Neamț, la începerea activității didactice, acum mai
bine de un an, că un instrument, altfel cunoscut și utilizat în lume,
precum lista de diagnostice de îngrijire elaborată de NANDA-I (North American
Nursing Diagnosis Association – International), abia dacă era pomenit la
cursuri. Am observat că manualele și ghidurile nursing de
la noi, atunci când nu ignoră cu desăvârșire această listă în
structurarea planurilor de îngrijire, doar îi folosesc nomenclatura în unele
referințe la probleme și diagnostice de
îngrijire (adesea fără indicarea sursei) și o pomenesc în
trecere uneori.
Prestigiul profesiei de asistentă medicală este în
legătură cu gradul de autonomie profesională în practică. Deși în țări din vestul
Europei autonomia are tot mai clar valențe bazate pe criteriul „evidence-based“ (validări științifice) al intervențiilor însoțite de așa-numitele
„rationals“ (argumente) din cadrul planurilor de nursing și al taxonomiilor
tot mai bine puse la punct, în România asistenții medicali au
încă adesea un rol de subordonare față de medic. Ideea de lucru în echipă și de specializări
diferite care să depășească imaginea tradițională (1) apare rar în astfel de contexte. Problema are
conexiuni cu felul în care învățământul din domeniul nursingului – inerțial în multe
aspecte și lipsit de elementele motivaționale necesare (2) – și realitățile din practica
medicală (rupte de modelele educaționale/curriculare din școli) întârzie
realizarea coerenței dintre teorie și practică și mențin unele situații care pun semne de întrebare chiar asupra profesionalismului abordărilor
în acest domeniu (3).
Având ca obiect omul bolnav (dar
și
pe cel sănătos) această profesie este una dintre cele mai pline de
responsabilitate. De aici și necesitatea unei pregătiri în acord cu standardele științifice internaționale, care să
ofere deopotrivă competență și autonomie profesională. Unul dintre cele mai importante
tratate de nursing din lume, „Lippincott Manual of Nursing Practice“, ajuns la
a zecea ediție și utilizat în multe țări, pune în conexiune diagnosticele clinice și posibilele
diagnostice de nursing. În paginile lui nu sunt menționate nevoile de
îngrijire, prezente la tot pasul în ghidurile noastre, dar se pare că la noi,
până acum nimeni nu a avut curiozitatea să cerceteze în amănunt acest aspect și motivele diferențelor. La fel,
tratatele de planuri de îngrijire din Occident urmează, cu unele excepții, același criteriu al
nomenclatorului clinic pe aparate și sisteme, nu pe acela al nevoilor. În acest fel, studenții și elevii au ocazia
să vadă mai concret reperele de îngrijire pe filiera clinică. La urma urmei,
însăși
curricula specifică profesiei de asistent medical generalist, în România, este
structurată nu după vreun model de nursing, ci după acel criteriu mai vechi al
aparatelor și sistemelor anatomo-fiziologice și al diagnosticelor clinice (4). Astfel, găsim, în mod
corect, în curricula de specialitate, module de studiu precum „Pneumologie și nursing în
pneumologie“ sau „Cardiologie și nursing în cardiologie“ și nu „Nevoia de a
avea o bună respirație și o bună circulație“. Elevii și studenții specializării „Asistență medicală generală“ studiază module având titulaturi
precum „Dermatovenerologie și nursing specific“ și nu „Nevoia de a-și păstra
tegumentele și mucoasele curate“.
Așa stând lucrurile,
se pune întrebarea de ce de 25 de ani elevii și studenții de la
specializarea Asistent medical generalist din țara noastră sunt
îndrumați, pe de o parte, să învețe îngrijirile specifice ale pacienților cu diferite
tipuri de afecțiuni, iar pe de altă parte, li se recomandă să lucreze cu un instrument de
verificat satisfacerea nevoilor de îngrijire, care are valențe mai mult
teoretice și ține mai curând de domeniile
psihologiei, sociologiei și antropologiei
decât de nursing. Răspunsul îl găsim în inerția sistemului, lipsa de documentare la zi, accesul limitat la sursele
bibliografice valide la nivel internațional,
delăsarea generală care se răsfrânge și
asupra acestui domeniu.
De fapt, numai cunoașterea obiectivelor și intervențiilor standard specifice fiecărui diagnostic de îngrijire (NOC și NIC)* poate crește autonomia profesională, aflată în
suferință. Și chiar dacă autonomia profesională în nursing suscită discuții și controverse, evidențiate prin numeroase articole publicate în ultimii zece ani în reviste de
specialitate în toată lumea, cel puțin patru elemente
sunt acceptate ca fiind condițiile de bază ale
conceptului: a avea o perspectivă holistică, a cunoaște pacientul, a ști că știi ce ai de făcut și a îndrăzni să iei decizii. Restrângând
termenii, a avea cunoștințe și încredere în propria persoană din
punct de vedere profesional este, de fapt, înțelesul acestui concept (5).
Dacă așa stau teoretic lucrurile, în practica nursing avem de a face cu o
marginalizare a rolului asistentei medicale în cadrul echipei de îngrijire. Asistenta
medicală întreabă mereu medicul ce are de făcut. Dacă ar învăța sistematic în școală intervențiile specifice fiecărui obiectiv al planurilor de îngrijire în forma lor
standardizată din Occident, autonomia nu ar mai fi în discuție. Nu se poate spune că nu se face deloc acest lucru, dar există multă
improvizație în această zonă, iar nesiguranța în exercitarea profesiei de asistent medical devine o trăsătură
caracteristică a activității de îngrijire de
fiecare zi a pacienților.
*NOC sunt inițialele
de la Nursing Outcomes Classification (Clasificarea obiectivelor nursing), iar
NIC de la Nursing Interventions Classification (Clasificarea intervențiilor
nursing), în acord cu nomenclatorul NANDA-I.
Bibliografie1.
Gjerberg E, Kjølsrød L. The doctor-nurse relationship: how easy is it to be a
female doctor co-operating with a female nurse?. Soc Sci Med. 2001
Jan;52(2):189-202. 2. Iorga
C. Cine alege să fie asistent medical?. Viața
medicală. 2015 Sept 14 3.
Atasiei A. Cât de serioase sunt școlile
postliceale sanitare?. Vremea nouă. 2015 Ian 16 4. Mozes
C. Tehnica îngrijirii bolnavului. Ed. Medicală. ed. 4.1997 5. Skår
R. The meaning of autonomy in nursing practice. Journal of Clinical Nursing 19,
2226-2234. J Clin Nurs. 2010 Sep;19(17-18):2662-3 bagh
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu