Ieri, la o clasă de a cincea de la o şcoală de cartier din oraşul meu, în timp ce încercam să le desluşesc cât mă pricepeam eu mai bine ce înseamnă să ai un stil de viaţă sănătos, am observat că elevii voiau să-mi spună gândurile lor, ideile lor, să se şi pârască unii pe alţii, oricum să vorbească. Am înţeles şi mai mult că un lucru important de care au nevoie copiii din şcolile noastre este comunicarea. Cred cu toată convingerea şi cu toată modestia că dascălii ar trebui să fie mai atenţi la acest aspect şi să instituie pur şi simplu dialoguri omeneşti cu elevii lor. Şi mai ales pe subiecte care îi interesează, care fac parte din viaţa lor şi a noastră, aici, în România. Astăzi, la fel, la aceiaşi şcoală, însă în sala de sport şi în faţa a patru clase, ceea ce nu a mai permis prea mult dialogul, am simţit cum atunci când le vorbesc copiilor de a opta şi de a şaptea despre lucruri concrete din viaţa concretă, cum ar fi necesitatea de a reconsidera scările blocurilor în care locuim ca făcând parte din casele noastre, atenţia lor a fost activată mai bine ca să spun aşa. Cred, de altfel, că educaţia pentru sănătate, aşa cum este gândită ea la nivelul elaborării curriculei, este adesea ruptă de realitate. Ar fi nevoie de insistenţa pe chestiuni banale, cum ar fi spălatul pe mâini şi în general igiena personală, comportamentul în şcoală, pe stradă, acasă sau la ore, ar fi nevoie de o abordare facilă a temelor. Nu ştiu cât de important este pentru elevi să ştie, de exemplu, care este structura virusului HIV sau structura chimică a nu ştiu cărui drog, dar ştiu că este foarte important ca ei să ştie cum se transmite virusul şi, în cazul drogurilor, care este mecanismul socio-psihologic prin care cineva ajunge să consume droguri.